6 tari in 6 luni: Jurnal de bebe calator
La doar 6 luni de viata, mica Ema este pe cale sa ne bata „recordul” nostru de 12 tari noi vizitate in 12 luni (rezolutia de travel din 2014). Deocamdata adica pe jumatate, 6 tari in 6 luni, ca nu a avut inca suficient timp de viata la dispozitie pentru 12, dar cine stie cum va sta la sfarsitul anului, doar are experienta serioasa in spate din cele 9 luni pline de calatorii petrecute in burtica.
Primele iesiri cu bebe calator au fost in Romania
Ema a inceput descoperirea lumii asteia mari in care s-a nascut evident cu Romania, cu o excursie de test, de weekend, in Pitesti. In prima noastra iesire in 4 ne-am cazat la un hotel dragut, cu view si jacuzzi pentru Lucas, si am vizitat gradina zoologica din Pitesti, unde micul shopaholic a luat lectii de mers pe longboard.
Apoi am plimbat-o, de Halloween, la munte, si am reusit in 3 zile de soare sa facem impreuna cu Lucas si mica shopaholica in devenire 3 trasee (usurele, bineinteles) la inaltime, pana la Cascada Urlatoare, Cota 2000 si Crucea Caraiman.
In noiembrie a facut cunostiinta si cu marea de la noi, am profitat de un soare superb de toamna si am mers un weekend la Constanta, pentru plimbari pe malul Marii Negre.
Weekendurile petrecute in Bucuresti am explorat prin imprejurimi (ne-am plimbat pe la Manastirea Cernica si Manastirea Snagov) si am mers la Bucharest Christmas Market, iar prin Romania am plimbat cei doi copii intr-un mini roadtrip romanesc de 1 decembrie, cand am ajuns la Valcea, Palatul Bruckental de la Avrig, Alba Iulia, Hunedoara si Sibiu.
Austria, prima vizita in afara tarii
Primul zbor cu avionul a fost inspre Viena, inainte de Craciun, astfel Austria este prima tara straina in care am dus-o pe Ema. Am vizitat 7 piete de Craciun, intr-un weekend prelungit in care ne-am cazat intr-un superb apartament airbnb (o premiera pentru intreaga familie) si am mers sa incercam atmosfera de sarbatori la Castelul Schallaburg.
Roadtrip de iarna la caldura cu bebe calator
Experienta extrem de pozitiva din Viena, cu o Ema foarte cuminte in avion si incantata de noutati si excursii in familie, dar si perspectiva a doua saptamani libere, dar fara zapada sau haz in Romania, ne-au indemnat sa rezervam, pe ultima suta de metri, un roadtrip de 2 saptamani prin Portugalia si Spania, ocazie cu care si Lucas si-a adaugat 2 tari noi in palmaresul de calator.
A iesit o excursie minunata in care am vizitat in Portugalia coasta Algarve (cazati dintr-un nou intr-un loft airbnb perfect), Evora, unde am petrecut Revelionul, castelele Monsaraz si Arraiolos, Palatul Pena si Cabo da Roca, superbul Porto, spa-ul si parcul cu casute minimaliste de la Pedras Salgadas, valea raului Douro si o noapte la o ferma in Serpa, iar in Spania la inceputul concediului Granada, si la sfarsit Cadiz si Ronda. Cu ocazia acestui roadtrip foarte spontan am decis si rezolutia de travel pentru 2016: 4 roadtrips in 4.
Un weekend de iarna cu soare si caldura in Italia
Intr-o joi ploioasa, inainte de un weekend la fel de ploios in Bucuresti, arunc un ochi pe site-ul wizz si remarc ce perfect ar fi planul de zbor pentru un weekend in Bari, in sudul Italiei, regiunea Puglia. Joi seara rezervam biletele, si a doua zi, vineri, la ora 16, eram deja in Italia, cea de-a 5-a tara vizitata de Ema. Ne-am cazat de vineri pana luni in Bari si am vizitat 5 orase (Bari, Alberobello, Polignano a Mare, Taranto si Vieste), o pestera (Grotte di Castellana) si un tur al pintenului cizmei italiene, promotoriul (si parc national) Gargano.
6 tari in 6 luni pentru Ema, bebe calator
Cu o saptamana inainte sa implineasca 6 luni, din nou cu perspectiva unui weekend ploios in Bucuresti, ma gandeam unde sa merg si inclinam spre o excursie la Galati, cand mi-am dat seama ca Ema cea mica a fost deja in 5 tari, si de ce sa nu mearga si in a 6-a in 6 luni. Asa ca am lasat Galati-ul pe alta data si am fugit peste Dunare la vecinii nostri bulgari, iar in Bulgaria am petrecut o seara si sambata in Veliko Tarnovo, unde am mers pana la cascada Kaya Bunar, si o seara in Sofia, la un hotel design, cu spa si masaj pentru noi parintii, urmat duminica de o vizita la un muzeu super fun pentru copii, recent deschisul acum aproximativ jumatate de an Muzeiko.
Am fost deci tare ocupati in aceste 6 luni de cand Ema ni s-a alaturat, si am calatorit in familia noastra de 4 in Romania, Austria, Spania, Portugalia, Italia si Bulgaria. Asa de ocupati am fost cu calatoritul cu cei mici, incat in doi nu am fost plecati decat 2 nopti de acasa (de altfel nici nu prea putem inca sa o lasam pe Ema cu bunicii, este prea mica si depedenta de noi). Prima evadare in doi a fost pentru o noapte la inaltime, aniversind 15 ani cazati la Intercontinental.
Si am reusit sa fugim de acasa inca o data, pentru o zi de SPA la un hotel recent deschis langa Ploiesti, cu un spa foarte interesant, Sky Hotel.
Planuri pentru urmatoarele 6 luni: inca 6 tari
Pentru urmatoarele 6 luni de viata ale micii shopaholice avem inca niste planuri interesante, continuind rezolutia noastra pe 2016, din care mai avem de facut inca 3 roadtripuri, si mica shopaholica, dar si Lucas, vor ajunge poate sa mai viziteze cateva tari! Si in doi avem cateva planuri de calatorii. Planuim o evadare de weekend in afara tarii in aprilie, acum ca Ema a inceput diversificarea incepe sa fie posibil sa o lasam cateva zile cu bunicii si fratele mai mare, iar in vara planuim inca de anul trecut o mare aventura in tarile nordice atat de dragi noua!
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. |