Sus
  >  Rezolutii de calatorii   >  2015 - 9 luni de calatorii cu burtica   >  9 luni de calatorii cu burtica

Faptul ca de la inceputul acestui an si pana dupa jumatatea lui eu am fost cu burtica nu ne-a tinut in loc, si calatorii am facut dupa pofta inimii si posibilitatea corpului 2 in 1. Da, nu am facut nicio rezolutie despre travel, ca in anii trecuti, iar destinatiile au fost alese sa fie compatibile cu statutul meu 2 in 1, dar pana in luna a 9-a am ales sa ne plimbam.

De fiecare data am avut grija sa fiu ok din punct de vedere medical (un singur weekend am anulat o calatorie, pentru ca nu m-am simtit prea bine, si am ales sa nu riscam), am zburat cu avionul atat cat am avut voie, si mereu cu ok de la doctor (ultima oara in saptamana 33-34 am facut un zbor scurt Viena-Bucuresti). Iar in luna a noua am avut doar destinatii aproape de casa, la maxim 2h de spital.

Luna 1 de calatorii cu burtica :: decembrie (inca nu stiam de noua aditie in familie)

Weekend trip in Lituania

In decembrie anul trecut, ca ultima tara din cadrul rezolutiei 12 tari in 12 luni, am fost in Lituania si am stat si vizitat pentru 3 zile Vilnius si in jur.

Luna 2 cu burtica :: ianuarie (calatorii la caldura si la frig)

Inceput de an in Valencia

Planul era sa incepem anul la ski in Slovacia. Dar tocmai fusesem suprinsi de un cadou neasteptat de Craciun, asa ca am considerat ca poate sporturile pe zapada nu sunt tocmai indicate. In ultimul moment ne-am schimbat destinatia, si am plecat pe 1 ianuarie in Valencia, la caldura, pentru cateva zile.

Weekenduri de calatorii cu burtica la ski in Poiana Brasov

Mai multe weekenduri din ianuarie le-am petrecut la Poiana Brasov, pe partia de copii, unde cel mai mic shopaholic isi exersa tehnicile de skior in devenire.

Luna 3 cu burtica :: februarie (sau cum sa nu ai voie nici sa skiezi, nici sa bei vin fiert la baza partiei, dar tot te bucuri de calatorii iernatice)

Weekend de ski in Paltinis

Dornici sa mai experimentam si alte partii, in februarie parasim Poiana Brasov, si ne ducem catre alte destinatii. Intai la Paltinis, unde micul schior a experimentat o gradinita si o scoala de schiat.

O saptamana de ski in Austria in Mayrhoffen, Hintertux si Zillertal Arena

Plus o vizita de o zi in Kufstein

An de an petrecem o saptamana de ski undeva in afara tarii. Anul acesta am fost in Mayrhoffen, si desi eu nu am putut schia, m-am bucurat de peisaje, liniste si aer curat. Iar in ziua in care schiorii grupului au luat pauza de partii am mers in Kufstein, pentru o vizita la cetate si un pic de plimbare.

Weekend de ski la Baile Homorod, Harghita

Un weekend de ski reusit include nu doar o partie buna, ci si o piscina pentru relaxarea de seara. Asa ca atunci cand am aflat de Lobogo, in Baile Homorod, un mini resort cu partie de ski si piscina cu apa termala, nu am ezitat si ne-am dus pentru un weekend pana in Harghita. Credeam ca va fi ultimul weekend cu zapada din acest an, dar in fapt micul shopaholic a schiat chiar si in aprilie.

Spa si plimbari in Targu Mures

Ce sa mai facem, unde sa mai mergem? Era ce ne intrebam la sfarsit de februarie, cand mi-am adus aminte de un articol citit mai demult, despre un hotel foarte interesant in Targu Mures, pe numele lui Privo. Am cercetat si am descoperit ca are si un spa cu un jacuzzi care ne facea cu ochiul, si nu am ezitat sa mergem acolo. Bonus: o gradina zoologica absolut minunata.

Luna 4 cu burtica :: martie (distractii si calatorii austriece)

Weekend de ski cu Lucas in Bad Kleinkirchenheim

Daca, conform traditiei, mergem o saptamana la ski fara Lucas, tot traditia ne „impune” sa alegem si un weekend impreuna cu juniorul intr-o statiune interesanta de ski in afara tarii. Anul acesta am ales sa mergem intr-o regiune in care nu mai fusesem pana acum, in Carinthia, aproape de granita cu Slovenia, langa orasul Klagenfurt, in statiunea Bad Kleinkirchenheim, sa combinam cele 2 pasiuni de iarna: apele termale si schiatul.

Calatorii cu burtica in Viena si plimbari in imprejurimi

Inainte de Paste am petrecut un sejur de cateva zile in Viena. Am vizitat piata de Paste de la palatul Schonbrunn, dar si multe alte distractii sau muzee pentru copii. Si am profitat de zilele primavaratice sa facem si cateva excursii in imprejurimi, prin Austria Inferioara. Am vizitat abatia Gottweig si castelul Grafenegg, cu superbul sau domeniu, situate in Austria Inferioara si in alta zi am petrecut o dupa amiaza placuta pe malul lacului Neusiedler See.

Luna 5 cu burtica :: aprilie (e primavara, dar noi tot la ski. Insa doar pentru un weekend, apoi ne orientam catre alte destinatii de calatorii)

Weekend in Brasov

In aprilie a avut loc Semimaratonul Brasov, si am participat cu totii (2 in galerie, 1 la alergat pe munte si 1 in burtica). Cum cursa a inceput cu o ninsoare surpriza, duminica cei doi impatimiti ai schiului din familie au votat sa dam o fuga pana in Poiana Brasov, pentru o ultima zi de ski in acest sezon (micul shopaholic a avut o ora partia Bradul doar si doar pentru el).

Calatorii cu burtica in Ploiesti si Slanic

De Paste am stat la Breaza, si am facut mai multe incursiuni in Ploiesti, la un super perete de catarat din mall, si la salina Slanic Prahova.

Weekend cu opera, safari si ape termale in Viena

Sfarsitul lui aprilie ne gaseste din nou pe taram austriac, pentru un weekend relaxant imprejurul Vienei al carui program a inclus un spectacol de Opera, un neobisnuit safari in Campia Panoniei (partea austriaca, tinutul Burgenland), vizitarea unui castel de basme, Kreuzenstein si balaceala in apele termale de la StMartins.

Luna 6 cu burtica :: mai (cea mai „ocupata” de calatorii luna)

1 mai cu calatorii cu burtica in Rimini si San Marino

O prognoza extrem de ploioasa de 1 mai in Romania ne-a facut sa schimbam in ultimul moment planurile de weekend prelungit. Am aruncat un ochi pe destinatiile existente la capatului unui zbor scurt cu avionul, si am ales last minute sa mergem in Rimini, pe malul marii, in cautare de o vreme mai frumoasa (pe care de altfel am si gasit-o). In a doua zi, am dat o fuga chiar si in alta tara, micuta San Marino fiind la aproximativ 20 de km departare.

Roadtrip cu burtica si copil in Danemarca, incheiat cu o dupa amiaza in Malmo

La jumatatea lui mai am ales sa il ducem pe Lucas in Danemarca, Copenhaga intai si cu tinta principala Legoland, parcul de distractii al vestitelor caramizi de plastic colorate. Cu ocazia aceasta, am incercat si un prim roadtrip cu cel mai mic shopaholic, in 4 zile, in care Lucas s-a descurcat admirabil si s-a distrat la maxim. La final am poposit un pic in Malmo.

O zi la Milano si un weekend la Lacul Como

Penultimul weekend din mai l-am rezervat din vreme pentru o excursie in doi, una din ultimele inainte sa apara bebelina. Am stat o zi in Milano, si apoi am petrecut un weekend superb pe malul lacului Como.

O zi in Ruse

Pe 31 mai am evadat din Bucuresti intr-o destinatie tare atractiva si aproape pentru noi, peste Dunare, la bulgari la Ruse. Am fost deja de cateva ori bune acolo, dar mereu gasim atractii noi. De data aceasta am vizitat Muzeul Transporturilor si pestera Orlova Chuka.

Luna 7 cu burtica :: iunie (calatorii la malul marii)

1 iunie la Mamaia

Ziua copilului ne-a gasit pe malul marii, in Mamaia. Usor in afara sezonului inseamna o plaja libera si o atmosfera linistita care mie imi place mult. Apa insa era calda, si distractia a fost garantata.

O saptamana in Antalya

Nu este genul meu de vacanta preferata, dar dat fiind saptamana 31 de sarcina in care ma aflam, am optat pentru o vacanta la malul marii la all inclusive in Turcia.

Luna 8 cu burtica :: iulie (finalul sarcinii se apropie, am ingramadit cat mai multe calatorii cu putinta)

Weekend de vara in doi in Viena

Un weekend canicular in Viena, ultima noastra aventura in doi inainte sa devenim familie de 4.

Calatorii cu burtica si copil la munte: Zarnesti + Rasnov

Canicula din Bucuresti ne-a alungat la racoare, la munte, intr-un weekend in care ne-am plimbat prin Zarnesti si Rasnov.

Weekend la Govora

Pe cod portocaliu de canicula, intr-un weekend la Govora ne-am balacit in ape sarate, ne-am plimbat, am dat o fuga pana in Targu Jiu si am vizitat Horezu si salina Ocnele Mari.

O fuga la Mamaia

Tot cald, groaznic de cald, si cu cateva saptamani inainte de termen simti totul chiar si mai cald. Asa ca, la mijlocul saptamanii, am dat o fuga de 2 zile la Mamaia, pentru a ne racori.

Luna 9 cu burtica :: august (pe ultima suta de metri am ramas doar cu calatorii la maxim o ora jumatate de Bucuresti)

Calatorii de weekend cu burtica, cu balaceala, vizitat si plimbari la Ruse

Unde sa mergem interesant si aproape de Bucuresti, in conditiile in care Valea Prahovei era sold out sau extrem de scumpa? Ei bine, din nou la Ruse, la bulgari. Am gasit rapid un hotel interesant, cu o piscina pe acoperis, si am decis sa vizitam cu ocazia aceasta nou renovatul Eco muzeu & acvariu din centrul orasului. Bonus: o expozitie de sculpturi in nisip gigantice, pe faleza Dunarii, de care am aflat intamplator la receptia hotelului.

Weekend la piscina in Snagov

Cu 2 saptamani inainte sa nasc am ramas extrem de aproape, si am plecat pana la Snagov, unde ne-am cazat la Vila 23, si am petrecut un weekend in piscina, pe malul lacului.

Excursie la lacul Fundata si lacul Belciugatele

Ultima zi in 3 am dorit sa o petrecem intr-un mod interesant, iesind din Bucuresti, dar nu foarte departe, si fara activitati care sa presupuna mult mers pe jos. Asa ca am mers cu masina pana la lacul Fundata, locul devenit faimos printre practicantii de kite (nu era insa vant, si deci nimeni pe apa, cand am ajuns noi acolo).

Si apoi, la intoarcerea spre Bucuresti, am oprit la Belciugatele, pentru un pranz tarziu.

In ziua urmatoare a venit pe lume Ema, mica shopaholica in devenire. Momentan jumatatea feminina a familiei sta acasa, Ema este inca prea mica pentru calatorii. O asteptam sa creasca putin, o luna-doua, si reluam aventurile.

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare