Sus
  >  Descopera Romania   >  Bucuresti si in jurul sau   >  Cum si unde am calatorit intr-o vara de pandemie

A venit septembrie, si s-a incheiat vara controversatului, celebrului si ciudatului, daca nu efectiv enervantului an 2020. Insa o pandemie nu putea totusi sa ne tina legati de casa, asa ca, chiar daca am avut de infruntat mai multe reguli, restrictii si haos decat deobicei in organizarea unei calatori, dar si cu mai multe precautii pentru a fi in siguranta, nu am ezitat sa cautam destinatii minunate, de mers in pandemie.

Cum am calatorit intr-o vara de pandemie?

Stilul efectiv de calatorit nu ni s-a schimbat foarte mult. Aglomeratiile nu ne-au placut niciodata, excursiile in grup nici atat, si mereu alegeam cazari intime, pe vremea cand nu stiam ca se numesc „cu distantare sociala”. Ce ni s-a schimbat radical a fost stilul de a planifica orice aventura. Daca pre-pandemie aveam rezervari facute si peste un an, acum rezervam cazare si luam bilete de avion, daca este cazul, cu doar o zi inainte plecarii, pentru a ne asigura ca trecerea granitelor va fi posibila.

De doua ori cel putin pana acum am intrat in alta tara „la mustata”. In Sardinia a doua zi dupa ce am aterizat noi s-a decis carantina obligatorie pentru romani, iar Ungaria la cateva zile dupa ce am vizitat lacul Balaton a introdus necesitatea prezentarii a doua teste Covid. In plus, cand ne setam o destinatie in minte, analizam si evolutia in timp, pentru a fi siguri ca nu va intra cat suntem plecati pe lista galbena a Romaniei.

In ceea ce priveste masurile de siguranta personala, am respectat in fiecare tara legislatia anti-covid in vigoare, care difera destul de mult de la tara la tara. Daca in Suedia nu este impusa purtarea mastii sau alte masuri foarte intruzive, in Spania masca se poarta obligatoriu oriunde, chiar daca esti singur pe strada, asa ca, mai ales in ultimul caz, vrind nevrind ne-am conformat. De asemenea, diferite hoteluri sau obiective turistice au propriile reguli, pe care le-am respectat (desi nu la toate am inteles necesitatea).

Vara de pandemie a debutat in Romania, cu granite inchise

Vara a inceput cu o luna de explorat Romania, proaspati iesiti din lockdown nu aveam inca granitele deschise, asa ca am profitat si am descoperit noi locuri din propria tara. Despre ce am vizitat prin Romania in a doua jumatate de mai si intreaga iunie, am povestit aici.

Imediat ce s-au deschis granitele am evadat din spatiul tarii noastre. Ne place sa exploram in propria curte, dar pe timp de vara, si cu iesiri externe cu multe restrictii, toate locurile turistice, dar si infrastructura rutiera si asa precara, urmau in iulie si august sa se aglomereze excesiv.

Prima tara in care am pasit in aceasta pandemie, dupa lockdown, a fost Ungaria, unde ne-am bucurat de privelistea apelor turcoaz ale lacului Balaton.

Era doar preludiul pentru un roadtrip minunat de-a lungul coastei Croatiei, 3 saptamani in care am vizitat Istria, insulele Krk, Brac si Vis, Dubrovnik si o sumedenie de locuri frumoase in Dalmatia.

Au urmat cateva excursii de weekend, testind un prim zbor in pandemie (si apoi inca unul, si inca unul) in Sardinia si Coasta de Azur

O evadare de reconectare in doi, asa ca dupa 4 luni doar impreuna cu copiii, perfecta, a fost un roadtrip de poveste prin Suedia, ocazie cu care am facut si o evadare din pandemie, in Suedia viata fiind cat se poate de normala, cu mici precautii de bun simt. 

Un weekend de mijloc de august ne-a gasit intr-o mica plimbare prin Bulgaria, printre temple antice si la piscine cu ape termale, la Starosel.

Sfarsit de vara pandemica in Peninsula iberica si un pic la Marea Neagra

Iar ultimele zile de vara le-am petrecut, in familie, prin Portugalia (si un pic prin Spania de nord, in Vigo si Insulele Cies), un alt roadtrip minunat prin aceasta tara minunata, de data aceasta doar prin zona de nord, de la Cascais la Aveiro si pana la Viana do Castelo si alte orasele simpatice din regiunea Minho si inapoi.

Ultimul weekend in aceasta anormal de lunga vacanta de vara l-am petrecut la Marea Neagra, un prim contact in sezonul estival 2020, explorind in nordul litoralului bulgaresc cu baza la Kaliakria Resort.

Cele mai cele experiente intr-o vara de pandemie…

Am trecut asadar prin 10 tari in aceasta pandemie, daca includem si propria noastra Romanie. Cele mai frumoase apusuri au fost cu siguranta in Croatia, la Rovinj si Dubrovnik. Cea mai pe gustul nostru insula cu siguranta a fost insula Vis. Cel mai simpatic airbnb a fost unul cu o arhitectura exceptionala in Portugalia. Cea mai faina excursie prin Romania a fost cea care a implicat un roadtrip din Bucuresti pana in Bihor si inapoi.

Despre piscine nu trebuie sa ma gandesc prea mult. Toata familia am vota cu toata inima piscina de la Park Hotel din Rovinj, un design hotel extraordinar din Croatia. Dar la capitolul imaginatie, cele mai cu imaginatie construite piscine au fost cele in care ne-am balacit in Bulgaria, la Starosel Wine&Spa.

La capitolul plaje vizitate, concurenta este acerba, am vizitat prea multe. Dar nu pot sa nu mentionez celebra Zlatni Rat de pe insula Brac, simbolul Adriaticii, Costa Smeralda si apa ei turcoaz din Sardinia, dar si plajele cu nisip fin si dune cat vezi cu ochii din nordul Portugaliei. Si, bineinteles, cea mai atipica plaja a fost cea care uneste cele doua insule Cies din oceanul Atlantic, nordul Spaniei.

Am facut multe hike-uri vara aceasta, fiind una din indeletnicirile noastre favorite prin vacante. Am urcat la mai multe pietre faimoase in Romania, Varful Omu (cand am stat cazati la 1600m la hotel Pestera), Babele si Sfinxul, Piatra Singuratica si Piatra lui Dan, si s-a nimerit sa parcurgem mai multe trasee spectaculoase cu trepte fara numar, cum au fost scara pana la Grota lui Neptun din Sardinia, Escala del cabirol, sau Paiva Walkways din Portugalia, 8km spectaculosi prin canion.

Nici la admirat cascade nu stam prost. Am vazut cea mai mare cascada din Suedia, si iti taie rasuflarea, si ne-am delectat vizual cu toate cascadele din Parcul National Krka.

Acum suntem curiosi, si nerabdatori, sa vedem ce ne va aduce toamna, si cum va bate vantul pandemiei in urmatoarele luni. Se vor deschide mai multe tari, ne vom inchide iar, doar timpul va spune. Dar inainte de a incheia, astept si alte povesti despre calatorii de vara in pandemie, de la voi. Pe unde ati explorat lunile acestea?

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare