Travelista.ro Exit Reader Mode

4 roadtrips in 4: Iarna ne plimbam cu copiii la caldura prin Portugalia si Spania

Un roadtrip cu copiii prin Portugalia si Spania de Revelion, sa fugim de frigul de acasa? O idee care s-a dovedit minunata, cititi in continuare povestea si traseul ales!

Sa fugim de frig!

Cu o saptamana inainte de Craciun, in Viena fiind, ne-am dat seama ca urmeaza 2 saptamani libere, de iarna si frig, dar fara zapada, care nu promiteau sa aiba vreun haz. Si ne-am gandit ce am putea face in schimb. Ne-a venit ideea de un nou roadtrip, dat fiind ca ne-am inteles asa bine cu cei doi copii in mini roadtrip-ul romanesc de 1 decembrie. Si destinatia a venit natural: Portugalia, care ne ramasese de multi ani ca dorinta in top 5 destinatii, dupa o scurta vizita acum mult timp in Lisabona.

Vremea era incomparabil mai calduta, si stiam ca TAP efectueaza curse directe Bucuresti-Lisabona, traseu direct fiind necesar pentru formula noastra de voiaj in 4. Dar din pacate orele de zbor sunt incompatibile cu programul copiilor (se zboara noaptea, si la dus si la intors, la ore care ar zdruncina programul celui mai rezistent copil). Puteam sa ne reorientam spre vecinii spanioli, bine deserviti de Wizz in multe orase de pe coasta, dar ramasesem cu gandul la taramurile portugheze, asa ca am facut un mix: am zburat cu wizz in Malaga, si pentru urmatoarele doua saptamani ne-am impartit intre cele doua tari vecine, 3 nopti in Spania si 11 in Portugalia.

3500km de roadtrip cu copiii cu masina prin Portugalia si Spania

Traseul compilat si rezervat in sub o saptamana a insumat un pic peste 3500 de km de preponderent autostrazi, impartiti in asa fel incat am condus maxim 4h si un pic pe zi (si asta de 2 ori, in general 2-3 ore, cu pauze mereu), si 8 cazari diferite. A inceput cu o noapte in Spania, in cel mai estic punct al roadtripului, Granada, si s-a sfarsit cu doua nopti tot spaniole, in Cadiz, inainte de a ne imbarca in aeroportul din Malaga inapoi spre casa. Am ajuns, langa Lisabona, la cel mai vestic punct al Europei continentale, Cabo da Roca, iar cel mai sus in Portugalia am urcat pana la Pedras Salgadas, un spa & park cu o arhitectura superba, locul unde se produce apa minerala gazoasa cea mai cunoscuta in portugalia.

In zonele sudice (Spania si sudul Portugaliei) am avut parte de o vreme senzationala. In sus ne-a mai plouat, dar desi a trebuit cateva planuri sa le modificam (cu un bebe si un copil de 5 ani e mai greu sa vizitezi pe ploaie), nu ne-a afectat foarte mult traseul. Cele doua orase „sacrificate” au fost Coimbra si Amarante, in care planuisem escale de cateva ore, dar pe care le-am vazut doar de pe geamul masinii. In Porto am avut parte de o zi superba cu soare si caldura, de care ne-am bucurat la maxim, urmata se pare de 2 saptamani de ploaie torentiala non stop dupa ce am plecat noi.

Traseul nostru cu copiii prin Portugalia si Spania

Harta traseului / Prima zi in Granada / 3 zile pe coasta Algarve (cazati intr-un loft airbnb) / Escala la Cabo da Roca si Palatul Pena / Revelion la manastire in Evora / Arraiolos si Monsaraz / Soare si ploaie in Porto / In casuta (si spa-ul) din padurea Pedras Salgadas / Rasfat (si vin) in valea raului Douro / O noapte la ferma in Serpa / Din nou la ocean, in Cadiz / Un ultim stop, Ronda

Traseul nostru, pe puncte de interes, a fost asa. Deasupra gasiti linkuri catre fiecare oprire in parte, si detalierea roadtrip-ului mai jos.

O seara si o zi in Granada

Am aterizat seara in Malaga si am purces direct spre Granada, unde ne-am cazat 1h jumatate mai incolo, pentru o noapte. Cred ca singura neplacere a excursiei a fost ca nu am reusit sa vizitam Alhambra, deoarece ar fi trebuit sa avem rezervare si se epuizasera cand am ajuns noi biletele (deh, am avut o saptamana la dispozitie sa rezerv 8 cazari si sa planuiesc 14 zile de plimbari, vizite si distractii). Dar exista numeroase locuri pe care le poti vizita fara bilet in interiorul cetatii, si totul era asa frumos, incat nu am regretat prea mult (cu o alta ocazie vom reveni, mai bine pregatiti).

Cu copiii in Algarve, unde Atlanticul intalneste in sud Portugalia

Dupa vizitarea (mai mult pe langa) Alhambrei am pornit inspre Portugalia. 3 nopti am facut popas pe malul Atlanticului, pe coasta Algarve, in Albufeira, pentru vizitat si plimbat pe niste plaje superbe, intre Lagos si Fusetta.

Revelion cu copiii la Evora, Portugalia

Urmatoarea destinatie, unde am petrecut revelionul, a fost o manastire transformata in hotel&spa langa sarmantul oras Evora. Pe drum am vizitat Cabo da Roca, cel mai vestic punct european, si coloratul Palat Pena din Sintra. In dupa amiaza ultimei zile din an am dat o fuga pana la Monsaraz, un castel cu view incredibil la lacul Alqueva, cel mai mare lac artificial din Europa. Monsaraz a devenit castelul meu favorit vizitat pana acum!

Porto, un stop minunat cu copiii in roadtrip-ul nostru prin Portugalia

Dupa 2 nopti in Evora am pornit in sus spre Porto. Drumul din pacate a fost pe ploaie, si nu am putut vizita Coimbra, asa cum planuiam. Am luat in schimb un pranz prelungit la un restaurant dragut, cu view frumos asupra lacului Castelo de Bode, construit prin baraje pe raul Zêzere. La Porto am ramas timp de 2 nopti. Ziua full in Porto a avut o vreme incredibila, si ne-am putut bucura de tot ce ofera acest oras senzational, mai ales ca in ziua urmatoare a inceput o ploaie torentiala fara sfarsit.

Apele termale din Pedras Salgadas, cel mai nordic punct din roadtrip-ul nostru prin Portugalia

O noapte am petrecut la 1h jumatate de Porto, la Pedras Salgadas, pentru dormit in mijlocul padurii in casute moderniste decorate minimalist si balaceala in ape minerale. Pe drum am fi vrut sa oprim sa vizitam Amarante, cel mai romantic oras al Portugaliei, dar ploaia iar ne-a stat in cale, si l-am vazut si pozat prin geamurile ude ale masinii.

Rasfat pur in valea raului Douro

Urmatoarele doua nopti au fost de rasfat pur, la primul Six Senses din Europa, pe valea raului Douro, o regiune renumita pentru vinurile sale. Am beneficiat la maxim de spa-ul hotelului, am vizitat o ferma producatoare de vin de Porto si am facut o plimbare pana la rau.

O noapte cu copiii la o ferma in Portugalia

Tinta noastra era sa ne intoarcem pentru ultimele zile din nou la ocean, dar cum drumul era prea lung pentru cat puteau suporta copiii, am facut o escala la jumatate, si am dormit intr-o veche ferma reconditionata in hotel, langa Beja.

Cadiz, un stop frumos cu copiii prin Andaluzia, Spania

Ultimele 2 nopti le-am petrecut in Spania, in Cadiz, oras un pic in afara principalelor trasee turistice in Andaluzia, care insa noua ne-a placut foarte mult.

Pe drum spre aeroport, inapoi acasa, am vizitat si Ronda

 In ultima zi, am profitat ca aveam avionul seara la ora 21 din Malaga, am plecat devreme din Cadiz, si am oprit pe drum inspre Malaga sa vizitam Ronda, un orasel absolut superb, intins pe ambele maluri ale unui canion stramt si abrupt. Malaga o vizitasem cu alta ocazia cu doi ani in urma, si nu am mai intrat de aceea de data aceasta prin oras.

Despre fiecare din punctele de mai sus voi scrie in curand pe indelete… Cert este ca nu ne-a speriat traseul, copiii au facut fata foarte bine si foarte veseli, si suntem dornici sa ne ducem rezolutia pe 2016 la bun sfarsit, facind in patru 4 roadtripuri anul acesta, cate unul de sezon. Pe cel de primavara deja aproape l-am pus la punct.