Sus
  >  Destinatii   >  Un weekend in Olanda

Am planuit in aprilie prima iesire in doi de mai bine de 1 an si jumatate (de la inceputul lui 2015 pana la sfarsitul lui august am fost cu burtica, si apoi am calatorit doar impreuna cu copiii (intensiv, e adevarat, dar nu poti compara la capitolul relaxare un concediu in doi cu unul cu cei mici), neputind sa o lasam acasa pe Ema cea mica). Si pentru ca prieteni isi alesesera deja ca destinatie Amsterdam, a parut oportuna ca si destinatie de weekend, sa testam daca mai stim sa calatorim si in doi, nu doar in 4.

Trebuia sa plecam de vineri foarte de dimineata pana luni seara. Dar Ema, presimtind ca o vom lasa cu bunica, s-a impotrivit plecarii noastre matinale. Asa ca am pierdut zborul, si ne-am repliat catre un nou avion inspre Amsterdam, de data aceasta pe dupa amiaza, cand copiii se pare ca sunt mai toleranti cu plecarile parintilor.

Ce am facut un weekend in Amsterdam?

In ton cu stilul nostru, in prima zi pe taram olandez, am iesit din oras. In jurul Amsterdam-ului se gasesc o gramada de obiective bune de day trips, dupa mine mai interesante decat aglomeratia urbana de turisti gata sa se calce in picioare pentru un loc mai in fata la admirat tablouri sau alte obiective turistice. Asa ca in prima zi am facut un tur al unor satuce scenice si tipice olandeze: Zaanse Schans (cu mori de vant), Volendam (cu faleza pe mare si fabrica de branza) si Marken (satuc pescaresc cu case parca in miniatura, cu marina cu yachturi si un far mic si dragalas). Intorsi la hotel ne-am relaxat la piscina, si apoi am atacat zona centrala a orasului, cu faimosul sau district cu lumini rosii (care nu m-a impresionat in niciun fel pozitiv, si in multe feluri negativ).

A doua zi… am fugit iar din oras. De data aceasta doar pentru jumatate de duminica, pana la Keukenhof, vestitul parc floral de langa Amsterdam, deschis doar 2 luni pe an. Dupa ce am admirat florile (din pacate mai multe narcise, zambile si alte soiuri cu petale decat lalele, fiind late blooming season anul acesta din cauza vremii), am dat si o raita in jur, pana inspre oraselul Leiden, pentru a admira campuri intregi colorate in diferite nuante aprinse, in functie de ce flori erau crescute acolo. La pranz ne-am intors in Amsterdam, si am poposit direct in cartierul muzeelor, la Muzeul de arta moderna, Stedelijk. Recunosc ca nu m-a impresionat asa mult ca alte muzee de arta moderna, dar a fost o ora si jumatate placuta si artistica. Apoi am schimbat din nou registrul, cu o foarte simpatica plimbare cu barcuta pe sistemul de canale al orasului, urmata de Heineken Experience, vizita la fabrica de bere si degustare.

Luni, probabil ghiciti. Dupa o dimineata de alergat prin parcul din jurul hotelului (6km printr-un parc salbatic, pe alei pe langa canale), am facut din nou o excursie de jumatate de zi in afara Amsterdam-ului. Pana la Muiderslot, un castel situat la 15km de oras inspre est, pe malul marii, o vizita extrem de interesanta prin istoria Olandei. Reintorsi in oras am mai bifat un muzeu, cel dedicat in intregime geniului Van Gogh, si apoi am incheiat sejurul cu un pranz pe malul canalului. Despre cele 3 excursii in afara Amsterdam-ului, dar si despre ce am facut si vizitat in oras voi detalia in 2 posturi ce vor veni.

Asa cum patesc de cele mai multe ori in excursii, m-am intors acasa cu dorinta de a mai face o vizita, mai extinsa prin Olanda. Rotterdam si Haga par orase mari, dar pline de personalitate. Delft pare un orasel sarmant, iar Giethoorn, doar cu canale si fara strazi, supranumit si Venetia Nordului, ma atrage. Plus numeroase alte castele, un parc de distractii dedicat povestilor, plaje salbatice la Marea Nordului, multe alte mori de vant si orase in care se produce cascaval delicios (Edam, Gouda), toate fac din Olanda o destinatie foarte interesanta si pentru formula de in 4, impreuna cu Lucas si Ema.

Intreg weekendul nostru in doi in Olanda: Ce am vizitat in Amsterdam / O zi la Keukenhof, cel mai mare parc floral / Plimbare prin 3 sate pitoresti, Zaanse Schans, Volendam si Marken / Vizita la castel, Muiderslot

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare