Sus
  >  Calatorii cu copii   >  Weekend in Cortina d’Ampezzo: 3 trasee spectaculoase cu copiii in Dolomiti

In Cortina d’Ampezzo mai fusesem doar iarna, la ski, si niciodata cu copiii, dar, ca mai peste tot in Alpi, intre cum arata o zona montana vara si iarna este diferenta majora, asa ca ne aflam practic prima data in statiunea efectiv inconjurata de varfurile stancoase ale Muntilor Dolomiti.

Daca anul trecut am ales doua weekenduri prin muntii italieni fara copii (citeste despre un hotel aparte la 1500m altitudine, trasee in Carezza, plimbari in Merano or Val di Funes si Alpi di Siusi), de data aceasta cei mici ne-au insotit pentru 3 zile de plimbari montane prin spectaculoasele peisaje oferite de Dolomiti. Si ce am facut si vazut iata mai jos!

Lago di Braies, un traseu usor cu copiii in Dolomiti

Cum baza ne-a fost Cortina d’Ampezzo, Lago din Braies l-am vizitat la dus, de la celebrul lac de smarald faci aproximativ 40 de minute pana la cazare daca ai, ca si noi, hotelul in principala statiune din zona.

Lacul este foarte popular, si deci aglomerat, dar marea majoritate a oamenilor alege sa il vada doar de pe partea dinspre parcare, unde este amenajat si celebrul debarcader de lemn, dar si o terasa cu restaurant (a hotelului de care apartine lacul).

Noi am ales insa sa facem intreg traseul roata in jurul lacului, ceea ce recomandam si mai departe. Cararea jur imprejur are aproximativ 7km si un grad de dificultate scazut, si te poarta in sus si in jur de jur imprejur, cu peisaje in nuante de smarald, cu lacul si stancile din jurul sau.

Lago di Sorapis, un traseu un pic mai greu, de pornit doar cu copiii deja obisnuiti cu muntele

Un alt lac celebru din Dolomiti este lacul Sorapis. Spre deosebire de Braies, la care poti ajunge cu masina pana pe malul lui, Sorapis este mai greu de ajuns. 

Traseul catre el porneste din pasul Tre Croci (15 minute din Cortina d’Ampezzo), y de poti parca. Traseul acesta este de dificultate medie, si este lung de aproximativ 6km dus, si inca 6 intors, avind si zone in care este necesar sa te asiguri tinindu-te de lanturi de metal, dar si doua scari metalice de cateva etaje.

Insa fiecare metru al traseului merita cu prisosinta, pentru ca Lago di Sorapis este cu adevarat un loc deosebit. Apele sale turcoaz-laptoase contrasteaza cu stancile gri-albe din jur, si o parte a lacului te asteapta chiar la plaja, o plaja cu nisip-argilos alb ce ne-a adus aminte de lacul Salda Golu din Turcia.

In plus, de-a lungul celor 6km dus si intors vei avea parte in permanenta de peisaje exceptionale cu culmile ascutite ale muntilor Dolomiti din jur.

Tre Cime di Lavaredo, un alt loc foarte popular in Dolomiti

Poate cel mai cunoscut loc din Dolomiti sunt spectaculoasele varfuri Tre Cime, un tel al alpinistilor profestionisti, dar si un loc spectaculos de plimbare cu copiii, oferindu-ti trasee usoare cu privelisti iesite din comun.

Traseele incep din parcarea Tre Cime (parcare ce in sezon nu este ieftina, costa 30 de euro pe zi, si, daca nu ajungi foarte dimineata or foarte seara va trebui sa stai la coada pana sa poti urca – exista insa si varianta cu autobuzul, luat din mai multe locuri din jur).

De jur imprejurul celor 3 varfuri stancoase (cel mai inalt are 2999m) traseul este usor, dar spectaculos, lung de 9km, si a fost alegerea noastra de o plimbare de cateva ore.

Punctul panoramic Tre Cime

De jos, pe drumul ce uneste Lago di Braies de Misurina or Cortina d’Ampezzo este amenajat la un moment dat un punct panoramic al varfurilor Tre Cime, cu loc de observatie, panouri explicative si o cabana. De aici pornesc si cateva trasee prin Parcul Natural Tre Cime, insa noi am ales doar sa oprim sa admiram frumusetea naturala a muntilor din jur.

Fantasticele lacuri din Dolomiti, popasuri binevenite cu copiii

Pe langa ultra-cunoscutele Lago di Braies si Lago di Sorapis, am oprit, admirat si ne-am plimbat pe langa alte cateva lacuri. Toate in locatii superbe, inconjurate de stanci, si, dupa cum aveam sa constatam, fiecare in alta culoare.

Lago din statiunea Auronzo di Cadore avea o culoare turcoaz intens, ce ne-a adus aminte de nuanta lacului Bled din Slovenia, si un baraj cu privelisti spectaculoase inspre muntii de jur imprejur.

Lago din Landro are o nuante verde-laptoasa profunda, si ne-am amuzat urmarind traseul ratelor salbatice pe asa apa deosebit colorata.

Lago di Misurina este verde clar, si are in jurul sau o mini statiune, cu terase si hoteluri.

Cordina d’Ampezzo de sus

Ne-am cazat chiar in statiunea Cortina d’Ampezzo (unde mai ne cazasem in trecut si o saptamana la ski). Dar desi mai fusesem, pur si simplu peisajul de vara, inverzit si insorit, nu avea nicio legatura cu ce ne aminteam de iarna, asa ca ne-am simtit ca in premiera aici.

Tare ne-a placut, din nou, sa fim hai hui prin Dolomiti. Inutil probabil sa va spun ca vrem si la anul sa revenim, nu? 

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare