Sus
  >  Destinatii   >  Plimbari prin Andaluzia: Antequera, sau cand un mic orasel isi depaseste limita la peisaje frumoase

Poate niciun alt loc nu iti poate exemplifica mai bine ce inseamna UNESCO, sau ce bogatie de locuri sunt adapostite sub patronajul sau, ca Antequera, mic orasel spaniol in Andaluzia, ce iti ofera numeroase plimbari frumoase la aproximativ o ora de Malaga sau Granada si a sa Alhambra.

 

Plimbari prin Antequera, Andaluzia

In primul rand, pentru cei care ajung in timpul orelor de functionare a centrului de vizitare, pe drumul inspre centrul orasului te intampina primul punct senzational, UNESCO: Dólmen de Menga si Dólmen de Viera, in varsta de peste 5000 de ani, cele mai mari structuri de acest tip din Europa. Din pacate, noi am ajuns tarziu, la apus, in Antequera, si cu siguranta trebuie sa revenim pentru a vedea aceste fascinante constructii neolitice. Noi ne-am directionat inspre centrul vechi, unde, trecind peste maiestuosul Arco de los Gigantes am admirat Alcazaba, vechea cetate, baile romane, senzationale, excavate sub bisericile impunatoare. Un loc spectaculos in intregime, parte din spectaculozitate fiind data si de panorama orasului, cu munti plesuvi in departare.

El Torcal, langa Antequera, o minune a naturii in Andaluzia

La 20 de minute de centrul Antequera, alt loc UNESCO, de data aceasta natural, te asteapta: El Torcal, creste muntoase stancoase, una din cele mai importante zone de relief carstic din Europa, in trecut fund de mare, trecut caruia i se datoreaza aceste sculpturi adevarate, naturale, in piatra, pe care este superb sa le admiri la apus.

Un loc senzational este Antequera, o ultima surpriza a unui weekend lung de plimbari prin Andaluzia cu de toate: orasele albe, trasee scenice prin canionul Caminito del Rey, plaje scenice din Nerja, doua zile de ski la inaltime in Sierra Nevada si istorie pe viu la Alhambra.

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare