Sus
  >  Destinatii   >  Plimbari si roadtrip prin Andaluzia: Frigiliana si Nerja, pentru a iti face plinul cu peisaje frumoase

„Pueblo blanco” si orasel de coasta, Frigiliana si Nerja sunt la doar cativa kilometri unul de celalalt, si pot fi stopuri frumoase intr-un roadtrip prin Andaluzia, sau cu usurinta excursie de o zi plina de plimbari frumoase din Malaga.

Frigiliana – unul din cele mai frumoase orasele spaniole se afla in Andaluzia

Cocotat pe dealuri, cu casele albe fiecare cu view perfect inspre mare, Frigiliana este votat consistent drept unul din cele mai frumoase orasele spaniole, si nu degeaba. Pe deoparte are muntii, fiind la limita de parc national, iar pe de cealalta parte marea nesfarsita. Stradutele urca si coboara intortocheat printre casele albe decorate cu peisaje din faianta, si, desi nu are nimic in mod special, este pur si simplu o placere sa te plimbi prin Frigiliana, dar si sa opresti la una din terasele cu privelisti fenomenale la un pahar de vin local. Daca ai chef, colinda si magazinele de suveniruri dupa zahar din trestie de zahar, unul din produsele care se cultiva local, miere din flori de munte or obiecte decorative din ceramica. Tot din Frigiliana pornesc nenumarate trasee, dar noi fiind doar in trecere din pacate nu am avut timp pentru explorari mai in amanunt.

Nerja si Balcon del Europa, un stop cu plimbari frumoase intr-un roadtrip prin Andaluzia

6km inspre mare te asteapta Nerja, un orasel de coasta vibrant, cu plaje cochete, niste pesteri interesante, un centru vechi plin de restaurante si baruri si Balcon del Europa, un balcon rotund, cu privelisti impresionante asupra marii, de unde, cand e senin si clar aerul poti vedea pana departe, in Africa.

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare