Un weekend cu ape termale prin Chiflik si Troyan, in Bulgaria
Nu mai fusesem prin Bulgaria de, hat! vara trecuta, lucru pe care doar pandemia si masurile ei restrictive puteau realiza, pentru ca deobicei ajungem de minim 4-5 ori pe an la vecini! Iar atunci fusesem pentru un weekend de balaceala si drumetii la Belchin. Si acum, cand iata, nu mai sunt restrictii si conditii, am zis sa ne reimprietenim cu tara vecina tot cu niste ape termale, de data aceasta mai aproape de Bucuresti, la Chiflik, langa Troyan, la 4 ore si ceva de noi.
Popas pe drumul spre Troyan si Chiflik la Lovech, pentru a urca la cetate
Dupa vreo 3 ore si ceva copiii dadeau semne de foiala, asa ca am decis sa oprim in Lovech (pe care il mai vizitasem partial), aflat fix in drumul nostru, pentru o mica plimbare. Cum era deja 17:30, planul initial a fost doar sa ne plimbam pe podul acoperit si faleza la rau, nu ma mai gandeam ca putem vizita ceva la acea ora. Dar bulgarii stiu sa faca turism, iar cetatea medievala Hisarya, am descoperit cu incantare, este deschisa vizitelor pana la ora 20:00 in sezonul de vara.
Asa ca scurta noastra plimbare pe pod s-a transformat intr-o plimbare ampla prin cetatea cocotata pe stanci, cetate pe care o mai admirasem in trecut doar de jos. Pana la portile cetatii urci pret de cateva minute bune din centrul orasului, dar apoi de pe zidurile fortificate vei avea o panorama deosebita cu relieful carstic ce inconjoara Lovech.
Ne-am plimbat prin toata cetatea, printre ruine de biserici si de turnuri, iar la iesire am facut cunostinta cu Levski, celebrul revolutionar bulgar, al carui statuie inalta vegheaza intrarea in cetate.
La iesire din cetate, am remarcat o carare ce se indrepta inspre stancile din jur. Am zis sa aruncam un ochi, si am sfarsit prin a mai face o drumetie de cativa kilometri dus intors, pe sub stanci inalte si ascutite, pe un vechi drum roman, marcat corespunzator. Cand oare am mai facut drumetie pe un drum de piatra pastrat timp de mii de ani? Locul unde ne-am oprit (desi traseul continua) este un punct de belvedere cu canionul si raul deasupra caruia eram, care traverseaza Lovech, si cu relieful carstic fenomenal dimprejur.
Piscinele termale din Chiflik, motivul principal al acestui weekend in Bulgaria
Chiflik este un mic resort montan, nu departe de orasul Troyan, cu cateva hoteluri pline de piscine cu apa calda si termala. De data aceasta am ales sa stam la Alfaresort Palace (rezerva aici), datorita piscinelor de dimensiuni generoase, atat inautru cat si afara. Piscinele au diferite grade, dar toate sunt calde si placute, am petrecut cu cei mici ore in sir in apa. Un alt avantaj al hotelului este ca, desi piscina interioara se inchide la ora 21, cele exterioare raman accesibile 24 de ore din 24, astfel incat, dupa cina, mai urma o runda de balaceala pentru noi.
Manastirea Troyan si poate cele mai delicate picturi de biserica pe care le-am vazut
Da, aici includ si Voronet, pentru ca Manastirea Troyan e o placere vizuala aparte, fiind decorata cu flori, ghirlande pictate delicat peste tot, prin biserica si pe afara, pe suporturile de lumanari si in jurul icoanelor, chiar si a celebrei icoane a Fecioarei cu 3 maini, unul din cele mai celebre obiecte de cult din Bulgaria. Tot in manastire este gazduit si un mic muzeu de arta monahala, dar si o cripta cu cateva schelete ce i-au speriat bine pe copii.
La plimbare prin orasul Troyan, si o surpriza placuta la Noaptea Muzeelor
Dupa amiaza ne-am oprit pentru o plimbare prin orasul Troyan, principalul centru urban al zonei. Nu mai aveam sperante la cele doua muzee ale orasului, despre care citisem doar de bine, dar iata ca din nou m-am inselat. Am prins sambata cu Noaptea Muzeelor, si bulgarii din Troyan nu s-au multumit doar sa tina deschis pana tarziu, ci chiar au organizat o mica petrecere, cu vin, suc si snacksuri, dar si cu ateliere de ceramica, pentru care e cunoscuta aceasta regiune in Bulgaria, asa ca noi am degustat un vin local, iar cei mici au invatat sa picteze farfurii de ceramica.
In centrul orasului sunt doua muzee care merita cu siguranta vizitate. Unul, mic, adaposteste o colectie interesanta de picturi realizate de pictori locali. Cel de-al doilea este dedicat mestesugurilor si artei, din cele mai vechi timpuri, si poti vedea ceramica de Troyan, covoare tesute, dar si artefacte vechi, precum un medalion delicat descoperit intr-un mormant trac din zona.
O mica drumetie prin padure pana la cascada Kaleytsa Skoka
La cativa kilometri de orasul Troyan, prin padure, poti ajunge la o cascada draguta, in mod normal intr-o nuanta frumoasa de bleu. Cum insa sambata dimineata a fost furtuna in zona, noi am gasit cascada cu debit foarte mare, si cam maronie. In plus, scara de acces in partea inferioara a cascadei fusese luata de raul umflat, asa ca am putut admira doar de sus caderea de apa.
Cina pe malul raului, testind specialitatile culinare din zona Troyan, langa Chiflik
Cina am luat-o la poate cel mai bun si mai dragut restaurant din zona, hanul „Hitar Petar” cu mese chiar pe malul apei, si decor traditional. Aici este de altfel si cel mai bun loc pentru a gusta preparate din aceasta zona, pe care nu le gasesti in alte parti din Bulgaria: supa de ciuperci de munte, cheladinki, si placinta cu ardei si ceapa, Luchnik. E un loc perfect pentru o seara calduta de primavara!
Duminica am urcat la trecatoarea Beklemeto
Data trecuta cand am fost in Chiflik, pe cand era Lucas mic-mic, am prins ceata si ploaie un weekend intreg (apele termale insa ne-au dat suficienta ocupatie), si de data aceasta sambata incepuse tot ploioasa. Ne era frica sa nu cumva sa se repete istoria, si sa nu reusim nici acum sa urcam sus pe trecatoarea Beklemeto, dar nu a fost cazul. Sambata pe la pranz a iesit soarele, si vremea buna a rezistat pana duminica seara!
Beklemeto traverseaza Parcul National Balcanii Centrali, si in punctul sau cel mai de sus, la 1630m gasiti un monument imens, in stilul in care bulgarii au ridicat multe de-a lungul perioadei comuniste sus pe munti sau dealuri (OZN-ul de pe varful Buzludja, sau statuile imense de la Schumen, Stara Zagora ori Varna sunt primele care imi vin in minte). Este un arc imens de piatra, decorat cu statui, dedicat independentei Bulgariei, si supranumit Poarta Libertatii.
De aici pornesc cateva trasee frumoase de drumetii prin gol alpin, si am pornit-o si noi pe unul dintre ele, scurt, ca aveam si cateva ore bune de intors acasa pana in Bucuresti, admirind, peste vai, varful Botev, cel mai inalt din Balcanii Centrali, la 2376m.
Am mai poposit si pe ceea ce o data era o importanta cale romana, Via Traiana, a carei urme se pastreaza bine pe Beklemeto. Poti vedea piatra drumului vechi de mii de ani (pe care am pasit si la Lovech), si chiar porni pe urmele ei, e marcat ca si drumetie si aici, prin padure.
Un ultim popas inainte de intoarcerea acasa, la ruinele orasului roman Sostra
Dupa cum am spus, prin aceste zone trecea Via Traiana, important drum de legatura intre provinciile Imperiului roman, asa ca e de la sine inteles ca in zona sa fie multe ruine romane. Una dintre ele, Sostra, ruina unui fost oras roman, folosit pe post de punct intermediar de cazare de catre romani, este foarte aproape de drumul principal ce te aduce in Troyan, si poti face, ca si noi, un mic stop pentru a vedea un arc roman perfect pastrat in poarta de intrare fortificata de turnuri.
>> Citeste si 5 motive pentru care sa mergi in Bulgaria.
>> Cauta cazare in Chiflik
>> Vezi preturi la hotelul Alfaresort Palace
>> Citeste despre Belchin, alt loc cu ape termale in Bulgaria
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. |