Sus
  >  Rezolutii de calatorii   >  2018 - Hai hui prin vecinii Romaniei   >  Hai hui prin vecini: O dupa amiaza in Stara Zagora

Stara Zagora este acel punct pe E85, pe langa care treci fie, in tranzit prin Bulgaria fiind, fie in drum spre Turcia, fie spre granita cu Grecia, Makaza, poarta de acces catre insule precum populara Thassos sau rustica Samothraki. De altfel asa l-am si memorat, trecind pe langa el in drum spre Thassos acum cativa ani, si zarind cateva indicatoare turistice cu potential interesant.

 

Si tinindu-l minte, anul acesta, cand ne-am nimerit tot pe E85, tot in drum spre Grecia (de data aceasta inspre Samothraki), am poposit pentru o dupa amiaza, timp insa insuficient pentru a descoperi cat de multe are acest oras de oferit si de a vedea o parte din atractii, o surpriza de inceput de concediu estival foarte placuta, la care cu siguranta vom reveni pentru a aprofunda ce ne-a ramas.

Unde mananci cu copiii in Stara Zagora?

Stara Zagora este supranumit orasul teilor si al drumurilor drepte, si fix asta este prima impresie. Drumurile prin centrul sau sunt doar paralele si perpendiculare, iar spatiile urbane sunt incredibil de verzi, in drumurile noastre am trecut pe langa mai multe parcuri, si si pranzul tarziu l-am luat intr-un mic parculet cochet, pe marginea unui lac, la un restaurant traditional, pe numele sau Chevermeto.

Primul popas cu copiii in Stara Zagora

Primul nostru popas a fost la un monument impresionant, Aparatorii din Stara Zagora (supranumit si Flam – flacara, din cauza formei turnului cel mai inalt) in stilul gigantic in care comunistii bulgari isi faceau statuile, cocotat pe un deal, cu privelisti la 360 de grade asupra orasului, care comemoreaza pe cei care au cazut aparind orasul in 1877 (daca vrei sa afli mai mult despre luptele din 1877 si cum s-au vazut ele din Bulgaria, viziteaza Muzeul Panorama de la Pleven).

Tare mult mi-a placut locul, si l-am adaugat in galeria mea personala pentru monumente gigantice comuniste bulgaresti (alaturi de alte capodopere arhitecturale precum OZN-ul Buzludja sau Shipka sau impresionanta constructie despre istoria Bulgarie din Schumen). Copiii tare s-au distrat scotind limba la fiorosii aparatori ai orasului si topaind pe scarile nenumarate pe care trebuia sa le urci si sa le cobori, si spre marea lor incantare langa parcare am gasit si un loc de joaca bine echipat, unde au mai tras o portie de distractie.

Orasul roman din mijlocul orasului Stara Zagora

Apoi ne-am indreptat catre centrul orasului, unde, intre Opera si Palatul de Justitie se afla un… oras roman, construit de Traian, descoperit in timpul lucrarilor de constructie la cladirile din zona si lasat ca un parc, plin de istorie antica, cu intrare libera. Poti merge pe un drum roman reconstituit impecabil, pe langa ruine de cladiri si de bai publice, pana la un amfiteatru, in care si in prezent, la diferite ocazii, se organizeaza spectacole si concerte.

Unde nu am apucat sa mergem in ziua noastra cu copiii prin Stara Zagora?

Cum timpul avut la dispozitie ne cam expirase, am plecat cu parere de rau. Am fi vrut sa mai vizitam si fabrica celebrei beri bulgaresti Zagorka, unde se organizeaza tururi ghidate, sau Muzeul locuintelor neolitice, dar si, putin in afara orasului Karanovo cu asezarile sale preistorice, ruine comasate unele peste altele intr-o imensa movila, Bogorodichna Stapka (Talpa Maicii Domnului), o adâncitură în stâncă in forma unei urme de picior, unde zice legenda ca apa nu se evapora niciodata, sau statiunea cu ape termale Starozagorski Mineralni Bani.

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare