Travelista.ro Exit Reader Mode

4 zile pline si fascinante in Armenia

Armenia! Nici nu pot sa imi dau seama de cata vreme si de cati ani incerc sa fac cunostinta cu doamna sub semnatura lui Botero, care fumeaza nonsalant in fata celei mai interesante constructii monumentale pe care am vazut-o vreodata: Cascade, punctul central si simbolul Yerevan-ului! Am avut de 3 ori rezervare pentru Yerevan, de tot atatea ori am fost nevoita, din motive care nu tineau de mine, sa o anulez. Dar iata ca un weekend de mai 2023 a fost weekendul norocos, si am ajuns, via o escala scurta in Atena, in sfarsit, in aceasta mica si interesanta tara din Caucaz, ultima ramasa nevizitata dupa Georgia si Azerbaijan.

Yerevan, orasul roz

Multe orase se intituleaza ca orasele roz (precum Jaipur, al Indiei). Despre Yerevan nu am auzit aceasta titulatura, dar nu ai cum sa nu remarci cladirile in nuante de roz ce impanzesc centrul, asa ca, cu sau fara acest renume, pentru mine este orasul roz al Eurasiei.

Intre cladiri roz, o fantana superba incanta locuitorii si vizitatorii Yerevan-ului cu un spectacol de apa si muzica. Spectacolul se tine negresit chiar daca vremea este proasta, asa cum am prins noi in ziua in care am vrut sa il vedem, iar oamenii se stransesera chiar si pe ploaie pentru a admira jocul apelor.

Ce mai celebru si cunoscut loc din Yerevan este cu siguranta Cafesjan Center for the Arts, supranumit si Cascade Complex, o serie de trepte cu cascade, ce imbraca un deal din centrul orasului si care se întinde pe o distanță de aproximativ 500 de metri. Designul său impresionant este opera arhitectului armean Alexander Tamanyan, iar construcția a fost finalizată în 1980.

In subteran in parale sunt organizate expozitii de arta, dar este si o scara rulanta care te poarta mai rapid, daca doresti, si prin inauntru, inspre partea de sus a complexului. Nu doar cascadele sunt impresionante, si fiecare altfel, ci si sumedenia de sculpturi ce poarta semnaturi celebre, ce sunt raspandite prin complex.

Odată ajunși în vârful Cascade Complex, vizitatorii sunt răsplătiți cu o panoramă superbă asupra orașului Erevan și a Muntelui Ararat, care domina cu inaltimea sa capitala Armeniei, dar care se afla insa in Turcia. Această vedere panoramică este una dintre cele mai frumoase din oraș și merită cu siguranță să fie admirată. Noi aici ne-am inceput, cu o cafea la pachet, fiecare dimineata armeana.

Pe un deal deasupra capitalei sta Tsitsernakaberd, un complex memorial si muzeu dedicat genocidului armean de la inceputul secolului XX, cand peste 1 milion si jumatate de armeni au murit in mana guvernului turc din acea perioada.

Marturie a pozitiei Yerevan-ului pe granita intre Europa si Asia o sta Blue Mosque, cea atat de turcoaz si mozacaita ca o bijuterie, o moschee persana din secolul XVII, singura ramasa in Yerevan. La frumusetea cladirii contribuie si gradina linistita, parca departe de zumzetul urban desi e fix in centrul orasului, plina de trandafiri.

Un alt loc care merita mentionat este Lumen Coffee 1936, o cafenea intr-o librarie care dateaza tocmai de la 1500. Si prajitura cu miere, cu care e musai sa inceapa orice plimbare prin Armenia.

Aproape de centru poti poposi si la Hard Rock Cafe din Yerevan! Un alt loc in care am poposit a fost Muzeul de arta moderna din Yerevan, unde am vazut o expozitie digitala imersiva despre Bansky si grafitti-urile sale.

Seara, dupa 12km pe jos prin Yerevan, ne-am rasfatat: am savurat spectacolul Romeo si Julieta la Opera Nationala din Armenia, un spectacol splendid. A devenit o traditie se pare in tarile ex-sovietice sa mergem la opera (am fost si in Astana in Kazahstan, si in Moscova, si in St Petersburg, amintiri muzicale de neuitat)…

Ararat muntele o fi in Turcia, dar Ararat coniacul este cat se poate de armean, si o mandrie nationala. Astfel incat, luni dimineata ce program aveam noi in Armenia? Bineinteles, vizitam fabrica si muzeul Ararat, dar si degusta, diferite sortimente de coniac. Ba chiar am vazut si butoaiele catorva dintre presedintii nostri, pastrate in incinta fabricii Ararat.

Bisericile din Armenia

Daca vrei sa cauti poze din Armenia, printre primele poze afisate de orice motor de cautare vei vedea numeroase biserici, cu siguranta. Biserici vechi, din piatra, misteriose, si mai ales situate in locuri naturale absolut incredibile. Nu am avut timp sa vizitam absolut fiecare biserica pe care ne-am fi dorit-o, dar la cateva, dintre cele mai interesante si misterioase, am apucat sa ajungem.

Manastirea Geghard a fost prima dintre bisericile armenesti la care am ajuns in acest weekend lung. Bisericile armene impresioneaza in general prin pozitie, pe mal de canion sau cocotate in varf de munte. Dar la Geghard si interiorul, sculptat in stanca, e la fel de impresionant ca pozitia intr-un canion stramt si rosiatic. Bonus: una din camerele sapate in stanca are in interior un izvor, iar alta o fereastra care alta pestera de mai jos.

Dupa cum spuneam, nu doar bisericile, arhitectura lor interioara si exterioara impresioneaza, ci si locatia in care se afla. Imprejurul manastirii Geghard ai parte de privelisti impresionante cu un canion adanc si inverzit, stanci inalte si impresionante. Pe marginea drumului sunt amenajate si cateva terase si restaurante, pentru a admira privelistea la pranz, alaturi de un vin bun armean.

Urmatoarele biserici au fost tot in varsta de peste 1000 de ani si le-am vazut in jurul lacului Sevan, unul din cele mai mari lacuri la altitudine inalta (2000m) din EuroAsia. Intai am poposit la manastirea Sevan, pe ceea ce candva era o insula, dar acum este unita deoarece a scazut nivelul apei, si apoi am mai facut un popas la Manastirea Hayravank, alt lacas de cult misterios din secolul IX, pe malul lacului.

Foarte aproape de lac am oprit la un monument sovietic cu arhitectura stranie, o platforma de observatie pentru a admira lacul si muntii de jur imprejurul lui, inca acoperiti de zapada la final de mai.

Nu departe de capitala Yerevan o alta biserica straveche te asteapta intr-un loc de o frumusete naturala aparte: Khor Virap, cocotata in varful unui deal, chiar pe granita Armenia-Turcia, iti offera privelisti impresionante cu imensul Ararat si varfurile sale inzapezite.

Muntele Aragats si o drumetie prin zapada inalta de 2 metri

Daca giganticul Ararat este inaccesibil din Armenia, si pe el poti urca doar din Turcia, vecinul sau, Aragats este perfect accesibil, si nu foarte departe de capitala Yerevan.

Intai am oprit la poalele sale, dupa un pic de urcat pe serpentine cu masina, la cetatea Amberd, o cetate din secolul 7 la 2200m altitudine la poalele lui Aragats, cel mai inalt munte din Armenia, cu vedere la Ararat, vecinul turc, pentru o drumetie in jurul ei.

Am continuat sa urcam cu masina pe Aragats, si urmatorul popas l-am facut unde pe harta google maps era marcat sec si simplu „inversarea gravitatiei”. Ati auzit de fenomenul de inversare a gravitatiei? Sunt cateva locuri in lume unde apa curge in sus, iar pietricelele si masinile lasate in neutru aluneca la deal. Iar unul din aceste locuri este pe pantele muntelui Aragats, in Armenia. Iluzie optica, zic unii. Camp magnetic, altii. Camp gravitational alterat, mai e o ipoteza. Cert e, ca pana sa testezi pe propria piele, nimeni nu se asteapta ca masina chiar o va lua singura in sus la deal, si chiar cu destula viteza. Un pic infricosator, nu?

Peisajul se schimba pe masura ce urcam. Pante si culmi verzi au facut loc unei vegetatii alpine, cu flori de munte inflorite, insa in sus, in zare, se ivea din ce in ce mai multa zapada.

Drumul de masina continua vara pana la peste 3000m altitudine, unde se gaseste lacul alpin Kari, insa la final de mai la un moment dat accesul pe roti nu mai era posibil, asa ca am lasat masina pe marginea drumului, acolo unde erau si altele parcate, si am continuat pe jos.

Si eu care credeam ca am vazut suficienta zapada anul acesta in Antarctica… Dar iata-ne mergind iar prin zapada (si nu tocmai echipati corespunzator) vreo 10km, pana la 3200m altitudine, pe Aragats, unde nametii sunt cam cat vedeti in poze de inalti.

Si cand a inceput o furtuna de zapada deodata ne-am refugiat in cabana de langa Lacul Kari, care, surprinzator, era deschisa. Si cele doua doamne ne-au vazut infrigurati si infometati, asa ca ne-au adus intai coniac si un manunchi de usturoi verde, apoi branza, apoi carne, si apoi ne-au invatat cum se pregateste supa armeneasca.

Unul din highlight-urile excursiei in Armenia, zona lacului Kari e superba!

Alte locuri fascinante de vazut in Armenia aproape de Yerevan

Un templu grec pe piedestal roman, perfect? Pe margine de canion spectaculos? Am iesit din Yerevan si Tempul Garni a fost primul nostru stop, care ne-a luat rasuflarea de ireal de frumos ce este!

Alt loc parca din alta lume este un canion intitulat Simfonia Pietrelor, nu departe de Tempul Garni. Sute si mii de coloane de bazalt orneaza peretii acestui canion, si este una din acele minuni naturale in care peisajul inconjurator te face sa fii mic si ametit! Am vazut coloane de bazalt in multe locuri in aceasta lume. Am fost la noi in Romania la Detunate, si e un loc tare fain. Am fost si la cele de la Racos, si la coloanele negre. Si la cele faimoase din Islanda, si la cele mai nestiute din Insulele Feroe. Pana acum niciunele nu se compara cu ce e aici, in locul acesta atat de melodios numit, in Canionul Garni, la Simfonia Pietrelor, in Armenia. Nu e doar un perete, e o succesiune intreaga imensa, pe ambele parti ale canionului.

Urmatorul loc aproape de Yerevan pe care vi-l recomand sa il vizitati in Armenia este ruina Catedralei Zvartnots, un loc deosebit de scenic, usor de ajuns cu masina fiind chiar la una din arterele principale ce iese din capitala. Ruinele, bogat ornate, dar distruse de timp si oameni, doar lasa sa se intrevada ce magnifica constructie a fost aceasta catedrala din secolul 7. Iar printre arcadele inca ramase poti zari culmile inzapezite ale lui Ararat.

Cam acestea au fost zilele noastre, prea putine, prin Armenia. Am reveni aici, asa cum am reveni in toate vecinele sale, cu care din cand in cand se mai cearta. Caucazul este o zona fascinanta!