Sus
  >  Destinatii   >  De neratat la prima vizita in Moscova

Dupa St Petersburg, am explorat in vara alt oras emblematic din Rusia: Moscova si ale sale cladiri impozante si bulevarde largi care te imbie la o vizita in profunzime.

Cu peste 12 milioane de locuitori, si o istorie tumultoasa cu schimbari radicale de ideologie, capitala Rusiei este un oras in care un turist poate petrece cu usurinta o saptamana sau mai multe pentru a ii descoperi secretele. Dar daca ai doar un weekend la dispozitie, care sunt acele obiective de vazut neaparat?

Catedrala St Basil, imaginea colorata care iti vine in minte cand te gandesti la o vizita in Moscova

Construita in anii 1500 de catre Ivan cel Groaznic, ca multumire pentru Sfantul Vasile (Basil) cel care a prevestit victoria asupra tatarilor, colorata catedrala este cu adevarat simbolul orasului. Pe malul raului Moskva si la intrarea in Piata Rosie, este intaiul obiectiv pe care orice turist aflat prima oara in Moscova va dori sa il viziteze. Si pe buna dreptate, si exteriorul, cu cele 9 turle cu modele si culori diferite, dar si interiorul, format din 8 biserici mici unite, si care arata ca un adevarat labirint, sunt spectaculoase.

Piata Rosie, o zona care pare ca de basm din Moscova

Cand pasesti prima data in Piata Rosie, inima Moscovei, vei crede ca ai intrat intr-un basm cu zane, intr-o fairyland sau winter wonderland din alta lume. Intr-un capat este Catedrala St Basil, iar in cealalt cladirea rosie a Muzeului de Istorie. Pe laterale vei vedea zidurile Kremlin-ului si frumoasele sale turnuri, si, fata in fata, magazinul GUM, un gigantic mall luxos care noaptea se aprinde ca un castel din povesti. Pentru un moment cu adevarat impresionant, alege sa admiri Piata Rosie pentru prima data noaptea. Revino apoi si ziua, pentru cele mai colorate poze de vacanta, cum nici la Disneyland nu vei putea face. Pentru amatorii de experiente istorice, langa zidul Kremlin-ului este si mauzoleul lui Lenin, deschis in fiecare zi, dar pentru vizitarea lui ai de stat la o coada de dimensiuni impresionante.

O vizita in cetatea Kremlin, de neratat in Moscova

Cetatea din inima Moscovei, in care in trecut se incoronau tarii si in prezent serveste drept birou presedintelui Putin, este vizitabila, si o experienta de neratat in Moscova. Dincolo de zidurile sale rosii, si controlul de securitate pe care trebuie sa il treci pentru a pasi dincolo de ele, un parc imens ti se va desfasura sub ochi, parc ocupat de mai multe biserici cu turle aurii fara numar, pe care le poti vizita, si de cladiri cu rol politic si administrativ pe care le vei admira doar din afara. In plus Armory, un muzeu in care sunt adunate nenumarate piese valoroase inca din vremea tarilor, te asteapta sa il vizitezi.

Parcul Zaryadye, arhitectura moderna

Piata Rosie iti va arata cladiri cu o arhitectura impresionanta, bogat decorate si colorate, vechi de cateva sute de ani. Langa insa, parcul Zaryadye, recent reamenajat, iti va oferi tot un regal arhitectural, de data aceasta modernism, cu linii simple si fluide, cladiri albe cu forme organice intre alei si platforme de observatie.

Seven Sisters din Moscova

Cele 7 surori sunt 7 cladiri de pe vremea lui Lenin, cu o arhitectura similara si specifica perioadei, iar cateva dintre ele iti vor dezvalui Moscova de sus, fiind deschise turistilor platforme de observatie.

Cafe Pushkin, restaurant cu aer imperial in Moscova

Cel mai celebru restaurant din Moscova este Cafe Pushkin, unde se spune ca chiar oligarhii rusi vin sa ia pranzul. Intr-un decor somptuos, vei putea testa bucataria ruseasca: borsch, pelmeni, caviar sau diferite tipuri de clatite.

Teatrul Bolshoi, o experienta memorabila intr-o vizita in Moscova

Cine nu a auzit de celebrele ansambluri de balet si opera ale Teatrului Bolshoi? Si daca vizitezi Moscova, ai ocazia sa le vezi pe viu, “in actiune”, Teatrul Bolshoi avind reprezentatii aproape zilnic. Singurele “obstacole”: biletele nu sunt tocmai ieftine si trebuie achizitionate din timp, operele sau spectacolele de balet jucind cu sala plina aproape la fiecare reprezentatie.

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare