Sus
  >  Calatorii cu copii   >  Un loc minunat de ski cu copiii in Italia: Alpe di Siusi

De cand am pasit, vara, pe pajistile alpine nesfarsit de verzi, strajuite de stanci gri ascutite, de la Alpe di Siusi, am stiut ca aici este un loc extraordinar de venit pe timpul iernii, la ski cu copiii.gi

Cum ajungi la ski in Alpe di Siusi?

Si am revenit asadar iarna, intr-un weekend de la sfarsit de ianuarie, profitind de o zi libera la scoala. La Alpe di Siusi poti sa ajungi, pentru o zi de ski, fie cu masina, daca esti cazat acolo, pentru ca doar cei cu rezervare la unul din hotelurile de sus pot urca pe drumul de cativa kilometri de serpentine, fie luind, din oraselul Siusi, din vale, o gondola rapida. Din Romania am ajuns in Alpii italieni, ca deobicei pentru weekenduri de ski, via Bergamo cu avionul, si de acolo, cu masina inchiriata, inca 3 ore de condus.

Unde ne-am cazat cu copiii in Alpe di Siusi pentru cateva zile de ski?

Noi am ales, fiind cu copiii, sa ne cazam direct sus, la baza domeniului schiabil, la un hotel pe care il tinusem minte de cand ne plimbasem pe aici vara: Alpina Dolomites. Este unul din cele cateva locuri de cazare din Alpe di Siusi, si iti ofera tot ce ai nevoie pentru un weekend de ski cu copiii: rental de echipament, vestiare, acces direct pe partii, loc de joaca inauntru si afara, si, pentru relax dupa o zi de sport, o piscina cu apa incalzita si vedere catre varfurile stancoase ale Dolomitilor.

Cum este la ski cu copiii in Alpe di Siusi?

Alpe di Siusi este posibil cea mai kids-friendly statiune de ski. Desi marea majoritate a partiilor sunt situate la altitudini de peste 2000 de metri, multe din ele sunt usoare, clasificate ca „bleu” si foarte potrivite pentru ski in familie, cu copiii chiar si incepatori precum Ema.

In plus, la baza poti gasi mai multe scoli de ski, care au organizate si partii baby-ski, pentru primele experiente ale copiilor cu sporturile iarna.

Cele mai frumoase peisaje le poti avea de sus, de pe varful Monte Bullacia. Si din fericire pentru cei care au venit la ski cu copiii in Alpe di Siusi, desi partiile ce coboara de aici sunt de grad mare de dificultate, poti urca si cobora cu gondola ce alterneaza cu telescaune pentru skiori, pe acelasi cablu. In plus, tot spre deliciul copiilor, peste tot aici sus sunt mentiuni si povesti despre legende cu vrajitoare ce se aduna aici, in varf de munte, pentru a dansa si provoca uneori furtuni cu fulgere si tunete deasupra Dolomitilor.

Ce mai poti vizita pe drum inspre un weekend de ski la Alpe di Siusi, pe timp de iarna?

Simpatica biserica Sfantul Valentin si catunul cu acelasi nume

Pe drumul ce coboara in multe serpentine de la Alpe di Siusi vei trece prin catunul cu case razlete romantic numit San Valentino. Iar in mijlocul sau vei putea admira frumoasa biserica Sfantul Valentin, cu masivul Sciliar in spate. Biserica, construita in jurul anului 1200 se spune ca protejeaza locuitorii din jur de legendarele si puternicele Vrajitoare Scilar, ce isi au salasul in varful muntelui.

Un loc drag noua, Lacul Garda si un stop pe malul lui, in Bardolino

Drumul din Bergamo inspre Bolzano si apoi mai sus, pana la Alpe di Siusi, trece pe langa unul din cele mai frumoase lacuri din Italia, lacul Garda. Noi i-am vizitat din oraselele sarmante de mai multe ori, si am fost si la Gardaland cu copiii, dar pentru ca ne place teribil am oprit si de data aceasta pe malul lui, in coloratul Bardolino, pentru un pranz rapid cu paste si pizza.

Sanctuarul Madonna della Corona, un colt de munte spectaculos

Tot in zona lacului Garda, dar de partea cealalta a muntelui Baldo am oprit la intoarcere la Sanctuarul Madonna della Corona, o biserica de la 1600, ce pare agatata de stanci perpendiculare, si creaza o imagine spectaculoasa.

La final am oprit pentru un pranz traditional, cu mamaliga cu ciuperci, in micul orasel Ferrara di Monte Baldo, si apoi, pe geamul masinii, am admirat frumoasele peisajel rurale ale Italiei.

In afara de aceste doua stopuri, pe care noi le-am avut in drumul nostru spre 3 zile de ski in Alpe di Siusi, zona pana in Bolzano este impanzita de biserici frumoase si cetati interesante, timp doar sa ai sa opresti la toate.

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare