Sus
  >  Rezolutii de calatorii   >  2017 - Asia in 2 si in 4   >  Asia in 2: Doua zile aventuroase in Cambodgia

Cum au fost doua zile in Cambodgia, in zona Siem Reap? Pline de aventuri, bineinteles!

Posibil cea mai aventuroasa excursie a noastra din acest an a fost cea in Cambodgia. 2 zile pline de aventuri atat de diverse, incat, la plecare in avion, ni se parea ca am stat pe putin o saptamana.

Cum am legat Cambodgia de Thailanda si care ne-a fost traseul?

Si cand te gandesti ca vizita in Cambodgia nici macar nu o aveam in plan. Ideea noastra, pentru vacanta de 1 decembrie, era sa mergem in Thailanda, cateva zile in zona Phuket si Railay Beach, si alte cateva in Bangkok. Si cum Thailanda este mare, intre cele 2 popasuri intentionam sa zburam.

Si cum planuiam eu traseul, ma uit la harta si observ Siem Reap, aflat cumva intre Phuket si Bangkok, si cu zbor direct, si catre una, si catre cealalta. Asa ca pe loc am luat decizia: vizitam si Cambodgia, fara insa sa stiu prea multe despre aceasta tara in afara de faptul ca adaposteste unele din cele mai celebre ruine din lume, vechiul oras Angkor.

Mai mult de jumatate din strainii care ajung in Cambodgia, ajung pentru templele din Angkor. Evident, si noi aveam ca target principal sa le vizitam, insa am inceput vizita noastra un pic altfel.

Cu masina inchiriata prin Cambodgia

Am aterizat la 7 dimineata dinspre Phuket (dupa un zbor de 1 ora) si, incurajati de faptul ca in Thailanda ne descurcasem bine cu masina inchiriata, am inchiriat si in Siem Reap una. Ne-au dat un bolid de masina, o masina model american gigantica, si dupa 10 minute de condus pe drumuri cambodgiene ne-am dat seama si de ce. Traficul in Cambodgia nu are nimic de-a face cu cel din Thailanda.

In orice moment esti inconjurat de zeci de scutere, cu soferi mai mult sau mai putin peste 18 ani, de zeci de biciclete cu cate 3 copii pe o sa, iar unde in Thailanda cu greu am intalnit o groapa, aici unele gropi parea ca ne vor inghiti masina (mare!) cu totul. Insa suntem doar bucuresteni, asa ca, profitind si de faptul ca, spre deosebire de thailandezi, cambodgieni conduc pe aceeasi parte cu noi, ne-am descurcat sa navigam prin marea de scutere.

Spre marele soc al fiecarui localnic cu care am intersectat, de unde am presupus ca am fost primii si singurii turisti care si-au inchiriat masina aici (marea majoritate se deplasau fie cu tuktuk-uri, fie cu masina cu sofer). Dar o data ce iesi din oras, traficul se imputineaza, doar gropile insa se maresc.

Imediat ce am aterizat in Siem Reap am si iesit inspre alte parti din Cambodgia

Pentru ca fix asta am facut imediat ce am primit cheile de la masina: am iesit din Siem Reap, in care de abia intrasem. Ne-am facut calculul ca nu ne vor da camera la hotel asa devreme, asa ca ne-am indreptat spre un parc national, pe care il zarisem eu pe harta, si din care vazusem niste poze cu o cascada superba si cu un rau interesant, dar despre care, in fapt, nu reusisem sa aflu prea multe informatii.

De ajuns, am ajuns la Parcul National Phnom Kulen rapid, in 1h din Siem Reap. Insa pe cand google ne spunea ca mai sunt 13 km pana la cascada, o bariera si un paznic ne-au taiat avantul. Prin semne si cateva cuvinte in engleza ne-a spus ca nu avem voie cu masina in parc, dar ca, bineinteles, putem inchiria un scuter si sa mergem cu el pana acolo.

Pe drumuri in panta si serpentine, de pamant, pline de gropi, bineinteles. Faptul ca nu aveam carnet de condus motociclete l-a lasat rece (in sensul ca nici nu ne-a intrebat), insa testind prin parcarea de langa bariera motocicleta pe care am primit-o, si convingindu-se de talentul nostru (inexistent) de a sofa pe 2 roti, s-a oferit sa ne duca el.

 

 

Si asa am ajuns, la nici 2h dupa ce intrasem pentru prima data in Cambodgia, sa mergem pe motociclete prin munti neturistici, condusi de 2 localnici care cu greu impreuna stiau 10 cuvinte in engleza, dar care au fost foarte rabdatori cu noi si care ne-au dus si ne-au intors intr-o bucata de la cascada.

 

Cascada care s-a dovedit o minunatie. La fata locului erau foarte multi localnici (marea majoritate cu masina veniti – nu imi dau seama noi de ce nu am avut voie) la balaceala, pentru ca apa cascadei in doua trepte se varsa intr-o laguna, nu mai buna de inotat. De apa rece de munte se bucurau si un grup de calugari budisti, pentru ca muntele Phnom Kulen este cel mai sacru munte in religia lor.

Putin mai sus, raul care formeaza cascada are o albie stancoasa, in care vechiul popor al khmerilor a sculptat numeroase simboluri de fertilitate ale zeitei Shiva, prin tehnici foarte avansate pentru anul in care se aflau (au deviat cursul raului pentru sapa stancile din albie, si apoi au intors apa in matca ei).

Dupa cateva ore petrecute aici am urcat din nou pe motociclete si am purces, pe acelasi drum de 13km cu gropi si serpentine, prin jungla, la vale. De data aceasta nu am mai fost complet cuprinsa de panica, asa ca am putut admira in voie vegetatia luxurianta, micile case de lemn ascunse din loc in loc intre copaci (unde traiesc oameni care aduna banane direct din jungla), stancile care uneori pazeau drumul si, la iesirea din padure, privelistea maiestuoasa cu o vale extrem de verde, inconjurata de munti stancosi (de altfel de aici khmerii au carat pietrele pentru constructia templelor).

Primul templu din Cambodgia

Primul templu vizitat a fost pe drumul Siem Reap – Parcul National Phnom Kulen, un templu extrem de decorat, dintre pietre in nuante rozalii: Banteay Srei, unul din cele mai vechi din aceasta zona.

Apus magic la Angkor Wat

Reintorsi in Siem Reap ne-am dus direct la casa de bilete, sa ne luam permisul de vizitat temple (pentru ca cambogienii au transformat ceva foarte simplu – dai banii, iei biletul in o adevarata aventura birocratica – poti lua permisul de la un birou central doar, la 7km de cel mai apropiat templu, bilet care trebuie sa iti contina si poza si este valabil pe 1, 3 sau 7 zile).

Cum mai aveam cateva ore de lumina, am decis sa mergem la templul principal, cel mai mare si a carui imagine este cunoscuta peste tot lume: Angkor Wat. Fiind cumva impotriva curentului turistic (toti turistii sunt sfatuiti sa mearga la alt templu la apus) am avut impresionanta sculptura antica aproape in intregime doar pentru noi. Si in plus, apusul de la geamurile decorate cu sculpturi ale lui Angkor Wat este magic!

Imediat ce lumina dispare, Angkor Wat se coloreaza. Devine mov cu auriu, intr-un joc de lumini foarte bine gandit. Poti sta pe marginea lacului din fata zidurilor sale, si admira frumusetea incarcata de istorie a acestui loc.

Am luat la rand templele Angkor din Siem Reap

A doua zi am luat la rand templele pe care doream sa le vizitam. Pentru ca Angkor este foarte mare, si pe suprafata sa sunt raspandite o sumedenie de temple, este bine sa te documentezi un pic inainte, si sa stii ce vrei sa vezi, si in ce ordine. Noi am inceput cu Bayon, cel cu nenumarate capete de Buddha realizate din blocuri gigantice de piatra, ca niste eterne puzzle-uri.

Imediat langa Bayon este Baphon, un alt templu care merita cu prisosinta vizitat. Poti urca pana pe terasele superioare, de unde vezi jungla si una-doua maimute printre copaci, iar, urmind traseul turistic indicat, la iesire ai parte de o surpriza de proportii: intreg peretele anterior al templului este modelat ca un gigantic Buddha culcat.

Urmind apoi cararea prin jungla treci pe langa ramasitele Palatului regal, si ajungi la impozanta Terasa a Elefantilor, si Terasa regelui lepros, amandoua niste bijuterii, cu sute si mii de sculpturi in piatra.

Ultimul templu pe care l-am vizitat a fost cel mai interesant: Ta Prohm, supranumit si templul din jungla, cel in care s-au filmat celebrele scene din Tomb Raider. Templul este un exemplu clar de cum natura, lasata fara interventia omului, isi reacapareaza locul cu usurinta. Radacinile copacilor gigantici se strecoara printre pietre sculptate si stalpii templului, si creaza un loc aparte.

Angkor Panorama, un muzeu interesant in Siem Reap

Lasind in urma Angkor Thom si ale sale ruine, am poposit la Angkor Panorama, (un muzeu care ne-a amintit de unul similar din Pleven, Bulgaria), unde am admirat o panorama gigantica a vechiului Angkor, si am urmarit un film despre cum au fost construite templele in acea epoca indepartata. Nici aici, nici in la vecinii bulgari, nu am avut voie sa facem poze.

 

Tonle Sap si satele sale plutitoare

Dar ziua nu ni se terminase. Deoarece am avut masina inchiriata (desi sunt foarte putini turisti in Cambodgia care apeleaza la aceasta facilitate, traficul fiind ceva… aparte), acest lucru ne-a conferit flexibilitate in program, asa ca pe dupa amiaza, cand tururile se terminau deja, noi ne-am indreptat catre cel mai mare lac din Asia de sud-est (in sezonul ploios), Tonle Sap, pentru a vizita cel mai aproape sat plutitor de Siem Reap, Chong Kneas.

Din port iei o barcuta care te duce pe un canal pret de 6km, printre paduri de mangrove, pana la unul din cele mai diferite de tot ce stim noi europeenii locuri posibile: un sat plutitor, care in sezonul ploios sta pe canal si in sezonul uscat se muta in mijlocul lacului, cu copii care se joaca in barci improvizate din jumatati de butoaie cu serpi de apa, si o saracie crunta (in medie castiga aproximativ 500 dolari pe AN). Bonus: o ferma de crocodili, animale care populeaza apele maloase ale lacului, pe care poti sa ii admiri de tulburator de aproape.

Apus la o ferma de lotus in Cambodgia

La intoarcerea de pe lac, Cambodgia ne-a mai oferit o surpriza neasteptata. Am zarit pe malul drumului o zona verde, mlastinoasa, cu casute de stuf din loc in loc. Era o ferma de lotus aveam sa aflam, se viziteaza contra cost de turistii straini, si am prins unul din cele mai frumoase apusuri aici, printre florile delicate in nuante de mov.

Pe inserat ne-am indreptat spre aeroport, si am continuat calatoria noastra de inceput de iarna prin Asia cu o vizita la Bangkok, capitala Thailandei fiind la nicio o ora de Siem Reap.

Unde ne-am cazat in Siem Reap, Cambodgia

Intre 2 temple Angkor ne-am permis si cate un mic moment de respiro la hotel, Angkor Village, un hotel tare simpatic, ca un satuc prin care serpuia o piscina lunga, care ajungea pe la toate camerele, un rau pe care, din cand in cand, treceau barcute de la care puteai cumpara diferite bauturi.

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare