Sus
  >  Destinatii   >  Europa   >  Austria   >  Cu copiii la ski in Austria: Pe partiile din Bad Kleinkirchenheim

Daca anul trecut a fost un adevarat tur de forta pentru cel mai mic shopaholic pe partiile din Romania, cu nenumarate weekenduri petrecute la Poiana Brasov, dar si in destinatii mai „exotice” (pentru noi, bucurestenii) de ski de la noi, cum ar fi Paltinis sau Lobogo din Harghita, anul acesta nu am avut prea mare noroc de zapada, si prin urmare nu prea am putut schia. Ca totusi sa se bucure de zapada, jumatatea masculina a familiei a plecat o saptamana la ski in Austria, iar eu, impreuna cu Ema, am ramas acasa.

De dorul lor, m-am uitat la pozele de anul trecut, din weekendul la ski in Austria impreuna cu Lucas, pe cand Ema era inca in burtica si puteam calatori fara grija inceputului diversificarii. Pentru ca nu fusesem niciodata in Carinthia, aceasta a fost regiunea pe care am ales-o pentru a petrece un weekend in munti, cu zapada si partii, impreuna cu Lucas, anul trecut inspre sfarsitul lui martie.

Si pentru ca mereu ne place sa imbinam skiatul cu inotatul, ne-am orientat catre o statiune care oferea si partii, dar si ape termale: Bad Kleinkirchenheim, foarte aproape de Klagenfurt, unde am zburat din Bucuresti cu o escala in Viena.

Cum este cu copiii la ski in Bad Kleinkirchenheim, Austria?

Bad Kleinkirchenheim are un domeniu schiabil de 100km de partii de toate dificultatile, cu 25 de instalatii de urcat in sus pe munte. Lucas a stat la baza muntelui pentru orele de ski cu profesor, pe o partie special amenajata de copii, cu teleski si jaloane (si ceai cald la o cabanuta, pentru mamele in asteptare).

Dupa ce si-a terminat orele cu profesor, am luat telecabina (de fapt doua, una dupa cealalta) pana la 2055 de metri, pentru un pranz delicios si o priveliste splendida. Statiunea Bad Kleinkirchenheim este renumita si pentru cele doua spa-uri cu ape termale.

Chiar la baza partiilor se gaseste Römerbad Thermal Spa, cu o piscina exterioara chiar sub telecabina ce te urca pe munte. Putin mai in centrul statiunii se gaseste si St. Kathrein Thermal Spa, un spa destinat cu precadere familiilor, cu view la toate culmile muntoase din jur.

Unde ne-am cazat cu copiii pentru un weekend de ski in Austria, in Bad Kleinkirchenheim?

Pentru cele doua nopti petrecute aici am ales un hotel extrem de child friendly, Pulverer, cu un SPA propriu, tot cu apa termala, extrem de tentant, unde ne-am petrecut dupa amiezele, bucurindu-ne de apa calda si soarele de martie, intr-un peisaj alpin incredibil.

Hotelul a fost perfect pentru nevoile de copil de 4 ani ale lui Lucas, cu loc de joaca interior si exterior, si mult spatiu de alergat in voie. Eu m-am bucurat de privelistea de la geamul camerei, dar si de detaliile atente si arhitectura traditionala si foarte cocheta.

Si acum, ca am scris despre weekendul de ski de anul trecut, si mi-am adus aminte ce frumos a fost, sunt tentata sa rezerv ceva la ski, in Austria sau Franta, la sfarsitul lui martie, doar 2-3 zile, cu siguranta m-as descurca sa o hranesc pe Ema on the go pentru o perioada asa scurta.

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare