Sus
  >  Calatorii cu copii   >  Cu copiii in Grecia: O saptamana de liniste in Samothraki

Cine oare nu a auzit de Thassos? O destinatie preferata de romani, datorita faptului ca este relativ aproape de Bucuresti, este insula greceasca, si are mancare si peisaje grecesti extraordinare. Dar insula aceasta, luata cu asalt vara de vara de romani, se invecineaza cu alta, la fel de frumoasa, dar care insa isi pastreaza sarmul rustic si unde poti auzi in liniste sunetul valurilor: Samothraki

.

An de an mergem in Grecia, dar mereu, cu copiii, am ales drumul cu avionul. De cand suntem in formula de familie de 4 am batut in lung si in larg cu masina inchiriata din aeroport Zakynthos si Corfu, insa anul acesta ne-am luat inima in dinti si am plecat inspre insulele grecesti cu masina personala, direct de acasa.

La dus, drumul a fost chiar usor, am avut doua opriri in Bulgaria, la Stara Zagora si in Kardzhali, in estul muntilor Rodopi, astfel incat nici nu am simtit distanta cat este de lunga. La intoarcere insa ne-am dus dintr-un foc, direct in Mamaia, si trebuie sa recunosc ca nu as mai face-o din nou. Mai bine era cu un popas in Sliven, Burgas or Schumen, am fi terminat expeditia mult mai fresh. Am retinut pentru viitor!

Cum ajungi in Samothraki?

Samothraki este o insula micuta, cu o jumatate foarte muntoasa si fara de drumuri de masina pe ea. La linistea de aici contribuie si faptul ca, spre deosebire de Thassos, este accesibila via un ferry, din Alexandroupoli, doar de 2-3 ori pe zi, drum cu barca ce dureaza undeva la aproape 3 ore, si costa pe masura, mult peste pretul transferului de jumatate de ora peste apa pana in Thassos.

Dar ajunsi acolo, te bucuri pe deplin de atmosfera de viata linistita, de taverne autentice, fara spectacole pentru turisti, de lipsa statiunilor cu cluburi zgomotoase si de inexistenta plajelor faimoase, pline ochi de oameni. In Samothraki viata merge in ritmul molcom al valurilor, iar kilometri de plaja (e drept, nu prea cu nisip, mai mult cu pietre) te asteapta cu apa lor cristalina.

Unde mergi cu copiii la plaja pe Samothraki?

Plaja cea mai cunoscuta este Pachia Ammo, posibil si din cauza faptului ca este semnalizata ca fiind cu nisip (insa este cu nisip doar la nivel…. teoretic). Este de altfel si cea mai aglomerata. Sau mai bine zis, singura plaja despre care poti spune, oarescum, ca ar fi plina de oameni. Oarescum, dupa ce te obisnuiesti cu restul. Unde e un om la 2-3 kilometri.

Alta plaja destul de populata este cea din Therma, organizata cu sezloange si umbrelute, dar si cu 2 beach bars. Tot amenajata este si o plaja Makrilies, cu pietricele mici si rotunde si apa linistita.

In rest, insula e inconjurata de plaje pustii, oriunde putind parca in apropierea apei, si acapara o fasie de nisip si pietricele sa fie doar a ta pentru intreaga zi.

Noua cel mai mult ne-a placut intr-unul din capetele drumului rutier, la Kisos, unde decorul arid impreuna cu marea dinspre insula turceasca Gokceada, creaza un cadru natural superb, numai bun pentru o dupa amiaza de balaceala. Sau o seara de pizza si vin (cumparate in prealabil din port) pe plaja.

Ce mai poti face pe Samothraki cu copiii? Inoata in cascade!

Cand te-ai plictisit de plaja, Samothraki te asteapta si cu alte activitati. Si printre acestea, unice sunt cascadele si piscinele naturale care se afla la baza lor, care impanzesc toata insula, un lucru total atipic printre insulele grecesti. Mare parte din aceste cascade se afla in jurul localitatii Therma, desi cateva sunt accesibile si din partea cealalta a insulei. Noi am ales sa mergem de-a lungul raului Fonias pana la prima sa cascada, fiind si in grup cu 6 copii mici.

Daca urmezi insa raul, mai poti gasi inca doua cascade, la fel de frumoase, dar la capatul unei sesiuni de hike mult mai dificila. Pana la prima cascada Fonias insa ajungi cam in jumatate de ora, prin padure, pe un traseu usurel si frumos, urmind in contrasens firul apei. Si drumetia iti va fi rasplatita cu varf si indesat, deorece cascada si piscina sa naturala formeaza un cadru superb pentru o balaceala racoroasa. Atentie insa pentru cei mai pudici, zona este faimoasa pentru nudistii care vin aici.

Nu departe, si tot usor de ajuns, langa o veche manastire, gasesti o alta cascada cu piscina, Vathra Christ.

Agia Vathra este o alta cascada cunoscuta, la fel si Xiropotamas, accesibila din Makrilies, dar la ele nu am mai ajuns, timpul fiind insuficient.

Stiati ca pe Samothraki sunt si izvoare de apa termala?

Tot spun de localitatea Therma, si probabil ca numele v-a sarit in ochi. Pentru ca el inseamna fix ce credeti, si anume ca aici este plin de apa termala, captata in mai multe bazine pe dealul de langa plaja. Jos, in oras, sunt organizate doua bazine de dimensiuni mai mari, impartite pe sexe, iar pe sus, printre copaci si cu vedere la mare, gasesti, gratis si disponibile tuturor inca in jur de 14 bazinase mici, numai bune de o balaceala termala la 38 de grade. Izvoarele acestea sunt cunoscute inca din vremea romanilor, si ajuta la ameliorarea diferitelor conditii musculare.

Admira de sus panoramele insulei Samothraki

Nu exista insula greceasca fara vreo bisericuta in varf de deal, si cu panorame frumoase, si in Samothraki aceasta este Panagia Krimniotissa, situata deasupra plajei Pachia Ammo, la capatul unui drum de munte destul de intortochiat. Insa nu urci doar pentru o vizita pana aici, ci poti poposi si la o masa delicioasa la mica taverna de sub biserica, specialitatea fiind felul traditional al insulei, capra salbatica umpluta cu prune.

Sarmanta Chora, capitala insulei

Capitala insulei este un satuc in varf de deal, Chora, cu case inghesuite printre stanci, sarmant si simpatic, si un mic castel, deschis insa, asa cum obisnuiesc grecii cu obiectivele istorice de pe insule, doar pana la ora 15:00, deci un pic de organizare trebuie pentru a ajunge sa ii pasesti pragul. Dar tocmai bine, alaturi, in mica piateta din centrul oraselului acesta traditional, sub biserica cea cu turn rosu, taverna 1900 te asteapta la un pranz cu vedere la ruinele zidurilor de aparare.

Sanctuarul Marilor Zei, un loc misterios de pe Samothraki

Plaje, cascade, biserici si castele. Ce mai trebuie unei vacante grecesti daca nu niste ruine antice? Si Samothraki are din plin, si inca unele invaluite de mistere. Aici se gaseste Sanctuarul Marilor Zei, un cult antic care promitea adeptilor sai avantaje fara numar, dar care avea niste ritualuri de initiere invaluite in mistere. Tot aici s-a descoperit celebra statuie a zeitei Nike, acum expusa la Luvru. Atentie, Sanctuarul Marilor Zei este deschis deasemenea tot pana in ora 15:00.

Unde ne-am cazat si unde am mancat cu copiii pe Samothraki?

Am ales un mic hotel in Makrilies, cu piscina si deasupra plajei cu sezlonguri, loc perfect de balaceala pentru cei mici si de admirat apusuri grecesti pentru cei mari, Eroessa.

De mancat, nu duci grija in orice parte a insulei te-ai afla. Peste tot am dat de taverne cu mancare greceasca proaspata si delicioasa, fie mici restaurante in varf de deal, fie direct pe plaja.

Cu vacanta la mare incheiata pentru anul acesta, deja ne facem planuri pe anul urmator. Unde si cum sa mai poposim in Grecia oare?

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare