Sus
  >  Destinatii   >  Asia   >  Unde poti sta deasupra a doua continente?

Raspunsul e simplu! In singurul oras care se intinde peste 2 continente: Istanbul. Si de unde poti vedea, de sus, doua continente deodata? Din recent construitul Turn Camlica, un reper al orasului din partea sa asiatica, aflat la o spectaculoasa inaltime de 369m, care ii aduce titlul de cea mai inalta cladire din oras, dar si il inscrie printre cele mai inalte turnuri din lume.

Cum ajungi si ce poti face la Turnul Camlica?

Turnul Camlica este situat pe partea asiatica a Istanbulului, asa incat daca vii de pe continentul celelalt (unde este si aeroportul) va trebui sa traversezi stramtoarea pe pod sau prin tunel. Noi am avut o masina inchiriata si am mers astfel catre turn. Este deschis in fiecare zi de la 10 dimineata la 10 seara, si bilete iti poti lua in prealabil, online (dar poti si de la casa de bilete).

In turn poti vizita doua etaje panoramice, cu punti de admirat Istanbulul, si cele doua continente ale sale, de jur imprejur. Inaltimea de la care admiri peisajul este crescuta si de faptul ca Turnul Camlica este situat pe un deal, deasupra stramtorii. De asemenea ai si doua restaurante, la care este recomandat sa iti faci in prealabil, online, rezervare, daca mergi in perioade de sezon de varf.

Noi am vizitat Turnul Camlica intr-o escala in Istanbul de mai multe ore, in drum spre Mongolia. Alte idei de tururi de vizitat intr-o escala de cateva ore in Istanbul: Turnul Galata si Turnul Fecioarei.

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare