Sus
  >  Descopera Romania   >  Bucuresti si in jurul sau   >  Cum este la Targul de Craciun din Bucuresti 2022

Incet, incet, ne intram in atmosfera de decembrie, de Sarbatori, pe masura ce ne apropiem din ce in ce mai mult de Craciun. Si iata ca deja, de pe 20 noiembrie, s-a deschis prima piata de Craciun din Bucuresti (spun primul, pentru ca cel putin inca 2 vor mai urma saptamana viitoare). Este vorba de Targul de Craciun Bucuresti care anul acesta a revenit in Piata Constitutiei (unde a fost organizat, inainte de pandemie, ani la randul) de la Piata Universitatii (unde l-am tot vizitat prin traseele noastre tematice de Craciun anul trecut).

Cateva informatii practice despre Targul de Craciun din 2022 din Bucuresti din Piata Constitutiei

Dupa cum v-am spus, s-a deschis deja, grabit, de pe 20 noiembrie, si va tine pana dupa Craciun. Este deschis de la 12 pana la 23 seara in timpul saptamanii, iar in weekend incepind cu ora 10 poti veni la casutele si distractiile specifice. Cateva atractii, precum roata panoramica, se deschid mai tarziu, in jur de ora 17:00 functiona deja, desi pe programul oficial este mentionat 18:00 ca ora de deschidere.

Locurile de parcare sunt limitate in jur, asa ca mai bine vii cu transport in comun sau pe jos. Intrarea, spre deosebire de anul trecut, este gratuita.

Ce atractii gasesti la Targul de Craciun din Piata Constitutiei?

De departe, inca de la Magazinul Unirea si din lungul fantanilor de pe Bulevardul Unirii, vei vedea Roata Panoramica, cu silueta Casei Poporului in spate. E o imagine tare, faina, care mi se pare ca pune Bucuresti-ul pe hart pietelor de Craciun scenice din Europa. De altfe, roata panoramica este principala atractie a Targului de Craciun, dupa parerea copiilor nostri. Costa 25 de lei de persoana, si de sus poti vedea luminile masinilor de pe Bulevardul Unirii, si Casa Poporului de la cam aceeasi inaltime.

In partea stanga, cum te uiti spre Casa Poporului, vei gasi patinoarul. Functioneaza incepind cu ora 12 in timpul saptamanii si 10 in weekend, si poti intra in ture de o ora. Nu au disponibili profesori de patinaj.

In centru chiar este amplasata scena. Vor fi organizate concerte tematice aici, iar in timpul meciurilor din Campionatul Mondial cele doua ecrane gigantice, din stanga si din dreapta, transmit live din Qatar. Personal, nu mi se pare o idee in ton cu spiritul Craciunului sa aud comentarii fotbalistice printre casute decorate cu globuri si ghirlande, dar multe jumatati masculine pareau fascinate si oprite aici, deci probabil tine de gustul fiecaruia.

Putin mai incolo este amenajat un mic loc de joaca, cu topogan si turn de printese. Iar apoi urmeaza caruselul, pentru care se pot cumpara bilete de la o casa de bilete amplasata in fata scenei.

Mancare gasesti pe toate gusturile: de la burgeri si raclette frantuzesti, placinte si kurtosi, jumari, sarmale si pastrama, tot ce am gustat a fost delicios!

In concluzie, am revenit deja de doua ori! E adevarat ca e mai aglomerat ca anul trecut, dar copiilor le-a placut, si cum a doua oara am revenit la ore mai atipice, in jur de 16, atmosfera a fost mult mai aerata! Asteptam acum si celelalte piete de Craciun anuntate in Bucuresti, si revenim cu impresii!

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare