Cu copiii prin Tara Hategului, pe la dinozauri, cetati in varf de munte si biserici de piatra
Inca de acum 2 ani, tot cu copiii, cand trecusem razant prin peisajele frumoase din Tara Hategului (atunci oprind doar in Hateg pentru o cina gustoasa la Art & Grill Bistro, un restaurant tare simpatic in centrul orasului – unde am oprit de pranz si de data aceasta), ne propusesem sa revenim pentru o vizita mai detaliata.
Biserica Densus, arhitectura unica in Romania
Calatoria noastra prin aceste zone incarcate de legende a inceput la biserica Densus, cu o arhitectura unica in Romania, construita pe locul (si cu piatra) unui fost templu pagan roman. Din pacate aceasta era inchisa inauntru (sambata, in iulie – adica plin sezon, dar asa e turismul la noi in Romania). Ne-am invartit in jurul ei doar, prin curtea cu meri plini de mere verzi, si i-am admirat indelung structura atat de neobisnuita.
Casa Vulcanilor, o prima distractie cu copiii in Tara Hategului
De la Densus la Casa Vulcanilor sunt aproximativ 3km, si aceasta a fost urmatoarea noastra escala. Si aici am fi gasit inchis daca nu am fi dat peste un ghid cu grup, care avea cheie de la casa (dar nu era direct dintre cei care se ocupa de Casa Vulcanilor, la numarul de telefon si emailul de pe site nu mi-a raspuns nimeni in saptamana de dinaintea excursiei – din nou, sambata, in plin iulie, turism in Romania).
Am avut deci noroc aici, si in ciuda parerii initiale de „de ce mai pui telefon si email daca nu raspunzi la ele” am apreciat proiectul din plin, si copiii chiar s-au distrat si au invatat lucruri utile despre vulcani si dinozaurii de aici. Le-a placut si ideea cu Podul Timpului, si traseul tematic, cu tablite explicative, de cateva sute de metri pana la curtea casei, si ladita cu nisip in care s-au jucat de-a paleotologii si au cautat fosile de dinozauri.
La muzeu tot despre dinozaurii din Tara Hategului
Ramanem pe subiect, si vizitam apoi Muzeul Geopark-ului Hateg, zona inscrisa UNESCO, care este organizat intr-o casuta din centrul orasului Hateg (deschis pana la 16:00). Iar am apreciat ce frumos sunt puse in valoare cele cateva exponate, cu o masina a timpului pe un perete, cu dinozauri reconstituiti si o masa de lucru a unui paleontolog. Intr-o camera alaturi poti vedea si alte obiective ce merita vazute in Tara Hategului.
Cetatea Malaiesti si podurile sale suspendate
Douazeci de minute mai departe de Hateg am oprit la Cetatea Malaiesti, pe un varf de deal, poarta de intrare in Parcul National Retezat. Cetatea a fost renovata recent din Fonduri Europene, cu o cale de acces pietruita frumos, si un turn in care se poate vizita un mic muzeu (deschis sambata pana la ora 18:00, deci „normal” la ora 16:00 era inchis, dar se pare ca dezinteresul pentru turisti e ceva frecvent in zona). Nu am lasat aceasta noua mostra de turism romanesc sa ne supere, si copiilor le-au placut podurile suspendate ale cetatii, si sa se alerge prin curtea ei, iar pe noi ne-a incantat panorama de jur imprejur cu muntii.
Cascada Lolaia si o drumetie usoara
De la Malaiesti, continuind drumul inspre munti, ajungi rapid la Cascada Lolaia, o drumetie usoara si frumoasa de la parcare pana la o cadere de apa tare scenica, foarte puternica atunci cand am vizitat noi, dat fiind ploile abundente din aceasta vara.
Povesti fascinante despre Tara Hategului la Biserica din Sântămăria-Orlea
Un popas ce credeam ca va fi de 5 minute, la o alta biserica de piatra, aflata in drumul nostru, Biserica Reformată-Calvină din Sântămăria-Orlea. Aici insa ghinionul atractiilor inchise in sfarsit ne-a lasat in pace, si am avut parte de o super prezentare ghidata, a unui om evident pasionat de istoria acestei biserici, a cnezilor Cândea, care ne-a tinut fascinati, cu povesti, amanunte istorice si legende timp de mai mult de 1 ora.
Popas a la Jules Verne: Castelul din Carpati
Drumurile ne-au dus apoi la Cetatea Colt din Suseni, daca tot in iulie am fost si prin Islanda in cautarea aventurilor lui Jules Verne, unde se pare ca a avut loc povestea din Castelul din Carpati. Ploaia nu ne-a lasat sa facem traseul pana sus in varful coltului de stanca pe care se afla cetatea, am admirat-o insa de jos. Poti urca la ea fie pe o carare abrupta direct din Suseni, fie pe un traseu mai pitoresc, de 1h30, ce porneste din apropierea cascadei Lolaia.
Drumul de intoarcere a avut si el surprize frumoase
Pe drumul de intoarcere am mai oprit la niste ruine de pod roman, si am admirat dintre lanuri de porumb muntii din jur, dar si podul modern cu un arc mare, pe care trece drumul european.
Ultimul popas a fost la biserica de piatra din Bretea Romana, parasita, in care nu am avut curaj cu copiii sa urcam dat fiind zidurile in stare proasta, in ciuda faimei picturii, singura ramasa pe zid, cu un diavol negru, cu un pocal in mana, de la intrarea in locas.
In ciuda neplacerilor generate de obiective turistice inchise (si zau ca as fi inteles intr-o marti ploioasa si friguroasa si fara de turisti de februarie, dar intr-o sambata de iulie e un pic mai greu de digerat, dovada biletele pline de „dragoste” pe care le-am gasit la Densus, lasate de alti turisti ce au gasit ca si noi usa inchisa) zona este una plina de obiective unice si interesante, atat in Tara Hategului, cat si pe langa, in zona Deva-Hunedoara-Orastie-Alba Iulia.
Ne-a uimit numarul mare de turisti straini vazuti in drumurile noastre pe aici, din Franta, Cehia, Germania etc, care poate au venit si din cauza obiectivelor UNESCO din zona. De altfel, daca ajungi pentru prima data aici nu trebuie sa ratezi Sarmizegetuza Regia (dar si alte cetati dacice din zona), Arboretum-ul de la Simeria, cetate Deva si Cascada Clocota si Termele romane Germisara de la Geoagiu Bai, sa dormi intr-un tanc la Arsenal Park Orastie, si sa te plimbi prin frumosul Castel al Corvinilor din Hunedoara. Citeste si ce a vizitat familia Happy Kid prin zona Hunedoara.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. |