Cateva recomandari daca vizitezi Atena in perioada Craciunului
Cu zboruri zilnice de o ora spre Atena din Bucuresti, ba chiar cu mai multe companii aeriene, si cu vreme incontestabil mai buna in decembrie in Grecia fata de Romania, ne-a venit ideea minunata intr-un weekend de decembrie sa dam o fuga in patria tzatziki-ului. Nu am avut mult timp la dispozitie, dar a fost memorabil! Asa ca iata cateva locuri de neratat daca esti in Atena in preajma Sarbatorilor de iarna.
Little Kook, cafeneaua fenomen din Atena si decoratiunile ei extravagante de Craciun
Un adevarat fenomen in Atena, cafeneaua Little Kook este in decembrie cel mai Craciunistic loc posibil! Pare ca au cumparat tot stocul grecesc de decoratiuni de Craciun, dar rezultatul e atat de kitsch incat e minunat! Pont: seara e destul de aglomerat, si vei sta ceva la masa, mai ales daca vrei in zona principala, dar dimineata e mult mai linistita situatia! De altfel, e interesant sa vezi cum arata ziua versus noaptea, si nu rata nici micul magazin de unde iti poti cumpara amintire un glob pentru bradul de acasa.
Fairytale, singurul loc din lume probabil unde poti bea ceai cu lacrimi de unicorn
Exista o cafenea in Atena desprinsa direct din basme, unde specialitatea este ceaiul cu lacrimi de unicorn! Dar intai trebuie sa te decizi, stai in lumea roz a printeselor sau in padurea verde plina plina de unicorni si pauni… Emei i-a placut atat de mult la Fairytale, incat mai avea putin si ne ruga sa ne mutam in Atena, ca sa putem trai cu o dieta de ceai de lacrimi de unicorn!
ERGON House, bacanie si cafenea si restaurant, toate la un loc
La Ergon House ne-am refugiat timp de o ploaie calda de iarna, asa cum mai intalnesti in Atena, si bine am facut. Parte bacanie, parte piata de peste, parte supermarket, parte cafenea, parte inghetatarie, parte restaurant, la Ergon House gasesti de toate intr-o atmosfera asa placuta, luminoasa si cozy de Craciun!
De fapt, cam toate restaurantele in Atena sunt extrem de frumos decorate de Craciun. Au grecii un stil aparte de decorat, cozy si in acelasi timp discret, ne-a placut tare mult atmosfera. De data aceasta am testat doua restaurante in centrul Atenei din Ghidul Michelin, pe care vi le recomandam si voua, sunt minunate, cu o bucatarie greceasca reinventata modern: Aneton si Kuzina. Alta recomandare culinara ar fi Kokkion, o locatie mica, chiar langa Piata Monastiraski, ce serveste inghetate si dulciuri cu aroma de Craciun. Dar atatea si atatea locuri ne imbiau sa intram inauntru, incat alegerea a fost foarte grea!
Dar altfel, in Atena nu este efectiv o piata centrala ce devine Targ de Craciun in ajun de Sarbatori, dar cu mai mult timp la dispozitie decat am avut noi, poti vizita Santa Klaus Kingdom si The Christmas Factory, doua parcuri tematice, mai in periferia orasului, deschise in decembrie.
Fara legatura cu Craciunul, pentru noi nu ar fi vizita in Atena fara a urca la Acropole sau fara o plimbare prin Pietele Syntagma si Monastiraski
De data aceasta picura usor cand am urcat pe Acropole. E a treia vizita aici pentru mine, si m-au impresionat templele construite in varf de stanca deasupra orasului la fel de mult ca de fiecare data.
Pentru prima oara insa am avut timp sa vizitam si Muzeul Acropolis, si ne-a placut la toti tare mult, atat prin prisma exponatelor, cat si a modului in care au fost puse in valoare in cladirea interesanta, cu geamuri mari de sticla cu priveliste inspre insusi Acropole.
Bineinteles, ne-am plimbat extins si prin centrul Atenei, Intre Syntagma si Monastiraski, si mai ales noaptea ruinele de aici par aproape magice, cu coloanele maiestoase ale Bibliotecii lui Hadrian, luminate, si Acropole undeva deasupra, pazind pe fundal intreg orasul.
Unde ne-am cazat in Atena?
Nici nu mai are rost cred sa mai caut hoteluri cand ajungem prin Atena. De cele mai multe ori, atunci cand am vrut sa fim in centru, am ales sa stam la Electra Metropolis (vezi preturi aici). Nu doar ca sunt foarte placute si confortabile camerele (si au si mini-suites potrivite pentru o familie de 4), dar ai priveliste pe geam cu Acropole, iar restaurantul rooftop (cu piscina vara) iti ofera o panorama senzationala si ziua si noaptea. Iarna are si o mica piscina indoor, un alt plus al hotelului. Tot la un hotel din lantul Electra am stat si cand am fost in Salonic.
>> Alta recomande de cazare in Atena (nu in centru): Hotelul colorat sub semnatura lui Karim Rashid | Vezi preturi la Semiramis
>> Cauta alte cazari disponibile in Atena
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. |