Plimbari prin Alsacia cu copiii
Una din cele mai pitoresti regiuni din Franta, am petrecut un weekend minunat la sfarsit de august in Alsacia cu copiii.
PS: Intre 11-14 martie 2023 revin in Alsacia, de data aceasta fara copii, intr-o excursie de grup de Ziua femeii. Haide si tu!
Vezi >> Detalii si inscrieri pentru weekendul cu fetele in Colmar
Cea mai mare dorinta a celei mici pentru ziua ei a fost sa se plimbe prin oraselul lui Belle din Frumoasa si Bestia. Apucasem eu sa ii spun mai demult ca este un sat cat se poate de real, in Franta, si informatia i s-a lipit de suflet.
Cum isi dorea si sa ajunga intr-un parc de distractii, am adunat 1+1 si am cumparat rapid bilete low cost catre Basel, oras din Elvetia, dar aflat la maxim 1h si de EuropaPark din Germania, si de pitorestile sate alsaciene prin care isi face veacul Belle si a sa Bestie.
Ce am vizitat?
Riquewihr
Creatorii filmului Disney Frumoasa si Bestia au declarat in repetate randuri ca au avut drept inspiratie micile sate alsaciene medievale Riquewihr si Ribeauville, asa ca, bineinteles, in primul dintre acestea am poposit imediat dupa micul dejun, cu cea mai mica dintre noi costumata in rochia galbena a lui Belle (si nu; nu era singura asa echipata pe strazile pietruite ale satului), si pregatiti de o eventuala intalnire cu Bestia. Cu sau fara legatura cu Beauty and the Beast, in Riquewihr te simti efectiv ca intr-o poveste. Turnulete cu ceas, casute colorate cu geamuri decorate, turta dulce mirosind imbietor din toate usile magazinelor.
Un loc cu traditie in Riquewihr este Feerie de Noel, un magazin in intr-o casa roz de basm, in care tot anul se vand zeci si sute de decoratiuni de Craciun.
Musai este sa degusti vinul alsacian, e aproape obligatoriu cand esti in regiune, chiar daca esti in Alsacia cu copiii. Cum de asemenea nu se poate sa pleci de pe stradutele pietruite ale vreunul orasel medieval fara un covrig brezel or o turta dulce sau niste biscuiti traditionali.
Ribeauville
La 5 minute de Riquewihr, pe un drum printre vite de vie fara numar, se afla un alt sarmant sat: Ribeauville. Noi am admirat cele 3 cetati ce inconjoara, de pe deal, satul, doar de la distanta de data aceasta. De revenit.
Egusheim
Am pastrat nota scenica, si apoi am vizitat Egusheim (20 de minute cu masina din Riquewihr). Spre deosebire de satul vizitat anterior, Egusheim are o strada principala si cateva concentrice, iar casutele tipic alsaciene colorate si cu barne de lemn arata chiar si mai de poveste inghesuite pe cerc, or in intersectii stramte si unghiuri foarte ascutite. Aici chiar am prins un festival al vinului Alsacian, pe care astfel l-am degustat pe indelete.
Colmar
Ziua am incheiat-o in Colmar, care, spre deosebire de primele doua locuri vizitate este orasel in toata legea, declarat insa unul din cele mai frumoase 10 orase din Franta. Cea mai pitoreasca zona a sa este Petite Venice, o mica Venetie cu canale, insa nu strajuite de palate somptuoase precum in Venetia reala, ci de casute colorate tipic alsaciene, unde am luat un pranz tarziu cu aer traditional, cate une tarte flambee de persoana.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. |