Lanzarote, si vulcanii sai, a fost a treia insula din Canare pe care am pus piciorul, impreuna cu copiii, in timpul unei vacante scolare de toamna.
Lanzarote, cea mai arida din Canare, este casa a zeci de vulcani. Ne-a amintit din plin de Islanda, o Islanda insa cu o permanenta clima calduta si primavaratica, care te indeamna la explorat carari vulcanice.
Noi am vizitat Lanzarote in cadrul unei vacante de 10 zile, vacanta in care am trecut prin nu mai putin de 4 insule canariote: Tenerife (unde ne-am balacit, ca preview la multele creatii ale lui Cesar Manrique de pe Lanzarote, in Lago Martianez si am urcat pana sus pe Teide), Fuerteventura cea cu plaje frumoase si Gran Canaria, cu dunele si muntii ei spectaculosi.
Admira cu copiii vulcanii ce inconjoara capitala Lanzarote, Arrecife
Primii vulcani ii zaresti din Arrecife, capitala insulei, pe care vei ajunge daca vii cu avionul. Frumoasa faleza, marcata de silueta castelului Castillo de San Gabriel si de port, iti ofera (unde adesea poposesc si nave de croaziera), peste casele albe specifice Lanzarote, privelisti cu arizii vulcani din imediata apropiere a orasului.
O priveliste impresionanta ai din cea mai inalta cladire de pe Lanzarote, Arrecife Grand Hotel, de la restaurantul panoramic sau terasa si piscina.
Vulcanii de pe Lanzarote si Cesar Manrique
Orice vizita pe Lanzarote trebuie insa sa inceapa cu creatiile lui Cesar Manrique, ce imbina natura vulcanica a acestui petit de pamant cu arhitectura unica si geniala a fiului celui mai iubit al insulei. Despre itinerariul printre operele lui Manrique citeste pe larg aici, dar e musai sa includa mirador-uri sapate in lava, vizite la case fantastice create in pesteri vulcanice, plimbari prin tuburi de lava si admirat cactusi ce cresc bine merci in cratere vechi.
Timanfaya National Park, o experienta de neratat cu copiii pe Lanzarote
Manrique si-a lasat amprenta si pe modul in care poate fi vizitat Timanfaya, parcul national al insulei Lanzarote. Incepe vizita la Timanfaya National Park cu o oprire la restaurantul fantastic de sticla El Diablo, unde poti lua un pranz vulcanic cu o priveliste incredibila. Apoi vei parcurge un traseu de 40 de minute, cu autocarul din pacate, din dorinta de a proteja natura fragila (zic ei), printre creste aride rosiatice, pesteri de lava si un peisaj extraordinar.
La cativa kilometri distanta poti vizita alt loc interesant, pentru a afla mai multe despre natura vulcanica a Lanzarote: Timanfaya Visitors Center, un muzeu bine pus la punct, cu doua atractii majore: un spectacol interactiv care te aduce in mijlocul unei eruptii vulcanice, si o pasarela lunga, pe deasupra marii de lava, de unde poti sa o admiri in imensitatea ei.
Drumetii cu copiii printre vulcanii colorati de pe Lanzarote
Vulcanii nu se opresc la limita parcului national, ci un parc natural gigantic il inconjoara. Aici, spre deosebire de Timanfaya, poti face hike pe jos, in jurul vulcanilor sau pana in cratere. Cele mai frumoase doua plimbari sunt cele in interiorul Montana Cuervo, un vulcan aplecat, ce iti permite intrarea pana in crater, si Montana Colorada, o frumusete de con vulcanic colorat in nuante vii, unde poti admira si alt lucru extraordinar: bombele vulcanice gigantice, ce sar din crater in timpul unei explozii.
Spectaculosul si coloratul Montana Colorada, unde poti admira bombele vulcanice gigantice
Un curcubeu dublu si o ploaie torentiala au facut peisajul din jurul Montana Cuervo cu adevarat ireal
Vulcanii si vinul produs pe Lanzarote
Solul vulcanic este un sol perfect pentru mai multe soiuri de vin, iar localnicii au inceput cultivarea vitei de vie din vremuri de demult. La marginea Parque de los Volconoes, nenumarate crame se insiruie, oferind tastings de vin sau chiar si restaurante traditionale. Cea mai veche si cunoscuta crama este La Geria, unde am poposit si noi pentru a gusta vin rosu sec si a admira peisajul viticol vulcanic, ce ne-a amintit de insula Pico, din Azores, alt mare producator de vin in lava.
Vulcanii si sarea
Solul vulcanic nu este doar producator de vin bun, ci unde coasta cu lava se intalneste cu marea, Salinas Janubios are organizate bazine producatoare de sare, prin evaporare (similar cu cele vizitate pe vecina La Palma), iar pentru turist au fost astfel create peisaje superbe, in culori de la alb la roz sau maro.
Vulcanii si marea
In urma exploziilor ce au avut loc in trecut pe Lanzarote, lava fierbinte ajunge in mare, si creaza locuri fantastice precum prapastiile de la Los Hervideros, laguna verde Lago Verde de pe Playa El Golfo sau tarmurile stancoase ce inconjoara Plaja Papagayo, cea mai frumoasa plaja a insulei, de unde ai o frumoasa priveliste asupra insulei vecine, Fuerteventura.
Los Hervideros, unde lava si valurile puternice creaza efecte speciale spectaculoase
Lago Verde, un lac verde-verde, de origine vulcanica, in contrast cu apa bleu a oceanului de langa
Pe plaja Papagayo, cotata ca fiind cea mai frumoasa de pe Lanzarote, am prins un apus superb, admirind vecina Fuerteventura.