Sus
  >  Rezolutii de calatorii   >  2016 - 4 roadtrips in 4   >  4 roadtrips in 4: Primavara ne plimbam prin Romania -> Ziua apelor de toate soiurile

Daca in prima zi de roadtrip cu copiii prin Romania am vizitat multe biserici, si in a doua am poposit pe la cetati, castele si conace, in a treia zi am avut tot felul de obiective acvatice.

De altfel ne-am trezit pe malul unui astfel de obiectiv, un lac tare scenic, pe numele sau Valiug, dupa ce am ajuns seara tare tarziu la hotelul ales pentru a treia noapte pe drumuri de Romania. Valiug (numit si Gozna) este un lac de acumulare in Muntii Semenicului, amenajat pentru agrement.

Cu hidrobicicleta pe lac

Pe malurile lui sunt mai multe hoteluri, dintre care cel ales de noi are ponton unde poti sta la plaja admirind peisajul montan si lacul, dar si poti inchiria hidrobiciclete si barci, ceea ce am facut imediat dupa micul dejun, cand ne-am luat portia de pedalat pe apa, spre marele amuzament al copiilor. De altfel e a doua oara cand ne plimbam cu hidrobicicleta in luna mai (prima data in Cluj), si Lucas se considera deja un expert in acest mod de a te deplasa pe apa.

 

Faimoasa cascada Bigar

Apoi am mai stat un pic pe ponton la o cafea, am urcat cu liftul de sticla pana la ultimul etaj al hotelului pentru a vedea mai bine panorama lacului, si am purces din nou la drum. Am mers prin Parcul National Semenic, avind ca tinta principala Cascada Bigar, faimoasa in ultima vreme dupa ce a fost inclusa in diferite topuri de frumusete ale cascadelor. Dar pana sa ajungi la Bigar, treci pe la ruda ei mai mica, o alta cascada, pe marginea drumului, pe care ne-am oprit sa o admiram (aceasta prima cascada nu pare a avea nume, toata lumea ii spunea simplu Prima Cascada).

Apoi, sesizind oportunitatea, ne-am oprit la o terasa cocotata la inaltime pe un deal, pe malul lacului Minis, sa mancam de pranz, de altfel singurul loc unde se poate lua masa in zona. Terasa nu este cine stie ce, dar mancarea a fost ok, si privelistea cu lacul acesta din Valea Minisului a fost mai mult decat multumitoare.

De abia dupa pranz am ajuns la Bigar, care, ca si cascada de mai inainte, se poate vedea din strada, sau, contra unei taxe micute, te poti plimba in jurul ei, si poti urca pana la izvor si la o pestera micuta, denumita Pestera Talharilor.

22 mori de apa

Ziua nu era nici pe departe incheiata, asa ca ne-am indreptat catre urmatorul obiectiv, tot acvatic, dar mai aparte. O rezervatie mulinologica, adica un ansamblu de 22 de mori de apa din satul Eftimie Murgu, reconditionate si inca in stare functionala, in o zona deosebita, niste chei stancoase, Cheile Rudariei. Am facut de-a lungul cheilor o plimbare de aproximativ 1h jumatate pe jos, din loc in loc coborind pe carari de lemn pana pe malul apei, pentru a admira casutele diferitelor mori de apa, fiecare purtind cate un nume aparte.

Dupa aceasta ultima escala, ne-am indreptat direct catre destinatia noastra din aceasta seara, si ultima din acest roadtrip prin Romania, unde aveam sa zabovim cel mai mult, adica 2 nopti. De cum am parcat, am fost intampinati de acest peisaj, si am stiut ca am ajuns unde trebuie.

Intreg roadtrip-ul de primavara prin Romania: Harta traseului | Ziua bisericilor din Transilvania (Cincsor – Carta – Cisnadioara – Cisnadie) | Ziua cetatilor (Deva – Simeria – Chimindia – Geoagiu Bai – Sarmizegetuza Regia – Hateg – Valiug) | Ziua apelor de tot felul (Valiug – Minis – Bigar – Morile de apa de la Eftimie Murgu – Dunare) | Ziua la Cazanele Dunarii

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare