Sus
  >  Destinatii   >  Un weekend pe Valea Moselei

Demult, de tare demult, aveam in plan o incursiune pe Valea Moselei, dar Germania nu a fost neaparat prietenoasa cu turismul in ultimii doi ani de pandemie, asa ca nu am avut cum (v-am zis cand am stat 12 ore in escala in Frankfurt in aeroport, ne avind voie sa iesim?). Dar, intr-o evadare doar in doi si fara de copii, la inceput de noiembrie am aterizat in Frankfurt, pe care l-am explorat o zi intreaga, si am pornit spre frumosa Mosel si castelele si oraselele ei.

Cochem, un orasel cu case cochete, si un castel impunator pe Valea Moselei

La 8 dimineata am iesit din hotelul in care ne cazasem de cu seara, chiar pe malul raului. Apa era aproape nemiscata, nederanjata de vreo barja gigantica ce isi croieste drumul de sau inspre Rin, ori de vreo croaziera din zecile care includ Cochem in itinerariul lor pe raurile din Europa. Pe mal se plimbau alene gaste si rate, iar peisajul, desi innorat asa cum e adesea aici, era splendid, cu toate dealurile imbracate in culorile toamnei.

Castelul Cochem (Reichsburg Cochem) vegheaza zi de zi de sus viata pe malul raului, asa cum o face din secolul XI, cand a fost construit. Nu este doar o structura de aparare, menita sa inspire forta, ci emana eleganta si frumusete, prin turnurile sale decorate cu fresce colorate.

De pe malul raului pana sus la castel faci un sfert de ora, dar panorama cu dealurile plina de vita de vie (Valea Moselei este cu precadere o regiune viticola) si casele din centrul Cochem este de neratat. Castelul se poate si vizita interior, doar cu ghid si la ore fixe, dar poti si sta la restaurantul si cafeneaua de la intrare, pentru a admira in liniste panorama.

Klotten, urmatorul nostru stop pe Valea Moselei

La nici 10 minute cu masina de Cochem, dar conectat si prin rute de bicicleta sau drumetie pe malul Moselei, este Klotten, un alt sat extrem de frumos, cu case strecurate pe pante abrupte, printre podgorii, ce acum toamna aveau frunzele in nuante de galben si rosu-portocaliu.

Si Klotten este vegheat din varful celui mai inalt deal al satului de un castel. De data aceasta doar o ruina ramasa, cu cateva turnuri de aparare inca in picioare, si proprietate privata.

Burg Eltz, poate cel mai frumos castel din Germania

Imaginea cu impozantul Burg Eltz, multimea sa de turnulete, si podul de acces, ma urmarea de ceva vreme, si observind ca este la doar 20 de minute de malul Moselei, intr-acolo ne-am indreptat. In aceasta iarna, Burg Eltz este inchis in interior (pana in aprili 2022), dar drumetia pana la el, prin padure, de-a lungul raului Eltz, este fantastic de frumoasa, iar castelul e o minune si doar de afara. Imediat iti este clar de ce cele mai multe dintre povestile clasice ale copilariei au fost scrise in Germania!

A fost construit in secolul XII, si este in continuare, 33 de generatii mai tarziu, proprietatea familiei Eltz.

Plimbare la apus prin Koblenz, unde Mosel se varsa in Rin

O statuie impozanta marcheaza Coltul German (Deutsches Eck), o limba de pamant ce insoteste varsarea Moselei in Rin, in orasul Koblenz. Statuia, de 37 de metri inaltime, il infatiseaza pe imparatul Wilhelm I, calare. A fost ridicata in 1897, si puternic avariata in Al Doilea Razboi Mondial, reconstruita in 1993 pe soclul ramas in picioare.

Pasii ne-au purtat apoi prin Altstadt, pe stradutele pietonale, oprind la un vin fiert si un wurst. Aici s-a incheiat plimbarea noastra de weekend pe Valea Moselei. Din Koblenz am pornit, pe autostrada, inapoi in Frankfurt, unde aveam de luat un avion inspre casa.

Unde ne-am cazat pe Valea Moselei?

Am ales un boutique hotel micut, din oferta destul de mica deschisa inca in off season (sezonul full pe Valea Moselei se inchide la jumatatea lunii octombrie), dar ce am ales a fost perfect pentru noi. Villa Vinum este situat chiar pe malul raului, la doi pasi de centrul orasului Cochem. Seara ne-a asteptat cu un wine bar cochet in sala comuna (doar ne cazam intr-o regiune viticola, nu?), si dimineata ne-a intampinat cu privelisti cu castelul de deasupra orasului si raul curgind agale.

>> Rezerva Villa Vinum in Cochem | Cauta alte oferte de cazare in Cochem

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare