Sus
  >  Destinatii   >  Africa   >  Rezolutie 2024: La final de An Africa

La inceputul acestui an, proaspat intorsi din 3 saptamani prin Caraibe, am decis ca vom dedica 2024 incercarii de a explora cat mai multe din locuri de pe un continent pe care ajunsesem prea putin pana acum. Urma sa incepem Anul Africa!

Evident nu ne-am limitat doar la Africa. Cu siguranta nu. Am ajuns si in Asia, si centrala (Kyrgistan) si de sud est (Coreea de Sud si Taiwan), si in America de Nord (de mai multe ori in SUA, in Miami si New York, dar si in Canada) si bineinteles mult prin Europa. Dar am avut mereu in gand Africa, si cred eu ca ne-a reusit.

Am ajuns in total in 7 tari din Africa: 2 in Africa de Vest, 2 in Africa de Est, 2 in sudul Africii si 1 insulara. Toate tari in premiera pentru noi, si in 3 dintre ele si cu copiii. Dar sa o luam pe rand…

Martie prin vestul Africii

La inceput de martie am aterizat in Dakar, oras care mi se pare dintotdeauna fascinant, si de unde am pornit un roadtrip prin Senegal timp de o saptamana. Apoi am trecut si in vecina si micuta The Gambia, pentru 2 zile pline de intalniri salbatice.

Iulie in Madagascar, august la gorilele din Rwanda

In Iulie am ajuns undeva unde ne doream de tare tare multa vreme sa ajungem: din Biskek via Istanbul am zburat in Antananarivo, si timp de o saptamana ne-am plimbat pe Madagascar, aceasta insula diferita de orice altceva, printre baobabi, stanci tepoase si lemuri.

August ne regaseste in Africa, de data aceasta in estul ei pentru un roadtrip de o saptamana prin Rwanda, o tara atat de incercata in istoria ei recenta, care a renascut fabulos si unde ne-am reintalnit a doua oara cu fantasticele gorile de munte.

Toamna vine cu noi aventuri prin Africa

In vacanta de toamna am zburat cu mic, cu mare hat pana in sudul Africii, in Livingstone, Zambia. Timp de 3 zile aveam sa descoperim cea mai mare cascada din lume, Victoria Falls, atat din Zambia, cat si din vecina Zimbabwe.

Dupa o balaceala in Devils Pool deasupra caderii apei am continuat prin Africa, dupa un zbor scurt catre Nairobi, de unde timp de o saptamana am facut safari prin parcurile nationale din Kenya. Am avut insa si un stop sa intalnim celebrele girafe de la Giraffe Manor, amintiri de neuitat!

Cam acestea au fost aventurile noastre cu Africa in 2024. Sfarsitul de an ne va gasi departe, dar ne propunem sa continuam explorarea Africii si in 2025!

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare