Haideti sa intram in atmosfera de Craciun la Bruges intr-o excursie doar intre fete!
De când am început să organizez excursii ladies-only, aceste escapade au devenit o tradiție dragă mie. În 2023, împreună cu Family Travel Bubble, am fost parteneră în două minivacanțe superbe, una în Colmar și cealaltă in sudul Italiei, iar primăvara lui 2024 în Sicilia. Family Travel Bubble este acum o agenție de turism cu drepturi depline, avem toată libertatea de a organiza excursii exact așa cum le-am visat, cu stilul nostru unic și personalizat.
De data aceasta, ne-am gândit să începem sezonul sărbătorilor de iarnă cu un weekend ladies-only într-o destinație de basm: pitorescul Bruges, tocmai când începe Târgul de Crăciun din 2024. Vom zbura din București și Cluj, reunindu-ne la aeroportul Charleroi, și timp de trei zile ne vom bucura de orășele de poveste, de experiențe belgiene autentice, ne vom relaxa la un spa tradițional și vom face cumpărături la unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa.
Un weekend la Bruge intre fete – programul excursiei
Vineri, 22 noiembrie Vom pleca cu zborul Wizzair spre Charleroi. Eu voi decola din Bucuresti, iar cele care vin din Cluj vor călători alături de colega mea, Alina de la The Happy Kid, astfel încât indiferent din care oraș plecați, veți avea un ghid alături pe parcursul întregii vacanțe. La Charleroi, dupa aterizare, ne întâlnim toate și suntem preluate de autocarul care ne va duce spre fermecătorul Bruges, unul dintre cele mai sarmante orasele din Europa.
Pe seara vom ajunge la hotelul ales pentru acest weekend intre fete, Novotel Bruges Centrum, situat chiar în inima orașului. Hotelul oferă camere luminoase și confortabile, ideale pentru a ne relaxa după ziua de călătorie, iar micul dejun este inclus. După ce ne cazăm, vom ieși la cină în oraș, profitând de locația excelentă a hotelului pentru a începe explorarea centrului vechi.
Sâmbătă, 23 noiembrie, după un mic dejun delicios la hotel, inclus in pret, vom porni să descoperim Bruges, un oraș ce pare desprins dintr-o poveste. Vom colinda străduțele pietruite, vom vizita Piața Centrală cu celebrul Turn Belfry și Piața Primăriei, iar apoi ne vom lăsa cucerite de Bazilica Sfântului Sânge, o adevărată bijuterie gotică. Bruges este strabatut de canale cochete, si ne vom lasa purtate de o barca alene prin centrul vechi al orasului.
După prânz, ne vom îndulci cu ciocolată belgiană la Choco-Story, muzeul ciocolatei, unde vom învăța despre procesul de fabricare și vom degusta sortimente delicioase. Fetele care ne-au insotit anul trecut in Colmar vor putea face comparatie intre ciocolata alsaciana si cea belgiana. Oare care dintre ele este mai delicioasa?
Daca e Belgia, inseamna ca trebuie sa bei bere. Asa ca după-amiaza vom avea ocazia să vizităm Beer Experience, un muzeu dedicat berii belgiene. Beer Experience nu este doar un muzeu insa, desi vom afla o sumedenie de detalii interesante despre istoria berii, ci vom si degusta câteva dintre cele mai populare sortimente, putind continua degustarea si in barul din muzeu.
Ziua se va încheia la Târgul de Crăciun din Bruges, unde vom simți pe deplin atmosfera de sărbătoare și vom putea cumpăra suveniruri pentru cei dragi si sa ne incalzim la un vin fiert si alte preparate traditionale belgiene.
Duminică, 24 noiembrie, vă propun o excursie opțională în Gent, alt oras fermecator belgian, unde vom petrece o jumătate de zi explorând unul dintre cele mai bine conservate castele medievale din Europa, Castelul Gravensteen, și ne vom plimba pe străzile pitorești Graslei și Korenlei, admirând arhitectura medievală de-a lungul râului Leie. Nu vom rata nici Catedrala Sfântul Bavo, unde se află celebrul Altar al Mielului Mistic al fraților Van Eyck.
După-amiaza vom reveni în Bruges, iar cei care doresc pot opta pentru o experiență de relaxare la Beer Spa, unde vom încheia ziua într-un mod cu adevărat belgian. Seara ne vom bucura de ultima noastră plimbare prin oraș, admirând atmosfera festivă și savurând o cină împreună.
Luni, 25 noiembrie, după micul dejun, ne vom îndrepta către aeroport. Pe drum, vom face o oprire în cochetul orășel Mons, unde vom vizita Grand Place și Catedrala Sfântului Waltrude, un alt exemplu de arhitectură gotică impresionantă. După câteva ore de explorare și ultimele cumpărături, ne vom îndrepta spre aeroport pentru zborul de întoarcere, luindu-ne la revedere de la prietenele noi si vechi din Cluj.
Costuri
Costul de participare în excursia organizată de noi este de 749 euro/persoană. Avem un tarif special de lansare, pentru excursiile revervate până la 27 septembrie de 699 euro/persoană, iar pentru cei care au mai participat la excursii Family Travel Bubble avem un discount special, ajungând la un tarif de lansare de 679 euro/persoană.
Prețul afișat este pentru o persoană, în cazul în care sunt cazați doi adulți în aceeași cameră dublă. Plănuim un grup mic, de aproximativ 20 de persoane, deci recomandăm să vă hotărâți repede; de regulă, la excursiile ladies-only închidem grupul în aproximativ o săptămână de la lansare!
Tariful mai sus menționat include:
- Zbor București – Charleroi, respectiv Cluj-Napoca – Charleroi, și retur, cu taxe de aeroport și bagaj de mână cu dimensiunea maximă 40x30x20 cm
- Transfer cu autocar aeroport Charleroi – hotel și retur
- 3 nopți de cazare cu mic dejun inclus la Novotel Bruges Centrum (sau similar)
- Plimbarea în Bruges
- Intrarea la Choco Story și Beer Experience
- Plimbarea cu barca pe canale în Bruges
- Transfer și plimbare în Mons
- Însoțitor de grup pentru toate activitățile menționate în program
Nu sunt incluse în preț:
- Asigurarea medicala de călătorie și asigurare storno
- Taxa de bagaj suplimentar sau selectarea unor locuri preferențiale
- Mesele, cu excepția mic dejunului
- Excursia la Gent
- Experiența Beer Spa
- Intrările la alte obiective decât cele expres menționate mai sus
- Cheltuielile personale
Cum vă puteți înscrie pentru a veni împreună cu noi
Pentru înscriere trimiteți un mail către [email protected] cu numele și prenumele călătorilor. Nu uitați de tariful special de lansare valabil până la data de 27 septembrie!
La înscrierea în excursie, pentru rezervare și garantarea locului se achită un avans de 300 euro/persoană. Diferența de tarif va fi achitată până la data de 1 Noiembrie 2024. Plățile se vor face pe baza contractului și a facturilor emise, în ron sau euro conform preferințelor voastre.
Abia așteptăm să ne revedem cu vechi prietene sau să cunoaștem unele noi în vacanță împreună și să ne bucurăm de atmosfera festivă de la Târgul de Crăciun din Bruges!
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. |