Sus
  >  Destinatii   >  America de Sud   >  Doua zile in Punta Arenas, capitala neoficiala a Patagoniei

Am ajuns pentru prima data in Punta Arenas in ziua imbarcarii noastre pentru croaziera prin Insulele Falkland, South Georgia si Antarctica. Un ghid ne-a preluat atunci de la aeroport, si ne-a facut un tur scurt al orasului. As fi fost foarte frustrata ca aceasta sa fie singura interactie cu ultimul oras chiar de pe continentul american inspre sud.

A doua oara am ajuns in Punta Arenas la debarcare, douazeci de zile mai tarziu. Marea majoritate a oamenilor de pe barca au zburat inapoi in Santiago, cu charterul oferit de Hurtigruten. Dar noi nu am putut sa plecam din „Capitala Patagoniei” asa usor, si am mai ramas timp de doua nopti sa o exploram ca la carte, si bine am facut! E un oras fantastic de simpatic, cu un vibe bun si o faleza lunga de zeci de kilometri, dar si cu o gramada de locuri numai bune de drumetii lungi, mai ales pentru cei proaspat debarcati si cu pofta de mers mult pe jos.

Si am mers, cam 30 de kilometri pe zi, in fiecare din cele doua zile petrecute in Punta Arenas. A ajutat la cheful nostru de mers pe jos si ca am avut locuri incredibile de facut drumetii, dar si de plimbari agale.

>> Cauta oferte de cazare in Punta Arenas

Prima asezare de pe Stramtoarea Magellan nu a fost Punta Arenas

Intai am poposit pentru o drumetie usoara la Fortul Bulnes, prima asezare din aceasta zona, atunci cand Chile a revendicat stramtoarea Magellan. Intai vizitezi fortul, o ingramadire fortificata de casute de lemn, si apoi pornesti pe unul (sau pe toate, daca esti ca noi, cu chef de plimbare) trasee prin padurile de pe peninsula ce adaposteste ruinele istorice reconditionate. Traseele te poarta pe coasta stramtorii, prin paduri, pana la cateva puncte de panorama sau te coboara pe mici plaje stancoase. Nu sunt lungi, dar sunt frumoase. Din loc in loc, placute iti explica flora specifica padurilor din aceste zone sub-antarctice.

La iesire sau intrare opreste si la Centrul de vizitatori: e un mic muzeu interesant, un magazin de suveniruri si un restaurant cu privelisti panoramice inspre ocean.

Foarte aproape de intrarea inspre peninsula care adaposteste Fortul Bulnes poti gasi un monument ce la prima vedere poate parea cu adevarat ciudat. In extremitatea sa sudica, Chile are monumentul ce marcheaza mijlocul tarii. De ce aici? Pentru ca, conform hartii de la fata locului, este considerata si lunga bucata din Peninsula Antarctica, revendicata de Chile, ca parte din tara.

In ianuarie cand am fost noi, tot in zona am dat peste un fantastic camp colorat de lupini, pe malul unui rau, printre care am facut o inmiresmata plimbare.

12 kilometri dus intors pana la ultimul mare far de pe Continentul American: Faro Isidro

Am continuat drumul de-a lungul stramtorii cu masina pana am ajuns la un indicator clar Fin de camino. De aici, de-a lungul a unor plaje extrem de scenice, cu vedere la delfinii care se zbenguie in apa, porneste un traseu de 6 kilometri dus si inca pe atat intors pana la ultimul mare far de pe continentul American: Faro Isidro, un loc spectaculos de frumos, care a meritat tot nisipul ce ne-a intrat in bocanci de-a lungul plimbarii de cateva ore pana la el.

Plimbare la apus, dar si pe zi apoi, pe faleza din Punta Arenas, de-a lungul Stramtorii Magellan

Caracteristica principala a orasului Punta Arenas este faleza extrem de lunga, kilometri in sir, de-a lungul unei plaje si a Stramtorii Magellan. Si cum se intuneca atunci cand am fost noi dupa ora 23:30, serile, dupa ce mancam cina, ni le-am rezervat unor plimbari cat mai lungi posibil, la un apus nesfarsit. Faleza nu e doar scenica natural (se formeaza tot felul de bancuri de nisip, pline de pasaret), ci si, de-a lungul ei, vei gasi tot felul de pontoane vechi, si monumente, dar si panouri ce iti povestesc istoria explorarilor polare si Antarctice in sudul extrem al planetei noastre. Asa am citit de Emil Racovita si aventurile sale la bordul expeditiei Belgica, singura expeditie din perioada de descoperire a expeditiilor Antarctice care a avut un membru roman, dar si despre cei 500 de ani de cand a fost descoperita Stramtoarea Magellan de catre cel caruia ii poarta numele. Nu rata nici Monumento del Sur, replica a celebrului glob de la Nordkapp, cel mai nordic punct al Europei continentale.

Tot pe malul stramtorii vei gasi un muzeu in aer liber mai aparte, o serie de barci, reproducere fidela 1:1, pe care te poti catara, explora si admira astfel curajul acestor oameni din trecut, care se avantau in zone inghetate ale planetei la bordul unor nave micute, de lemn, cu conditii precare de viata. Printre ele se remarca barca lui Magellan, pe care am explorat-o pe indelete, dar si Beagle, barca pe care Darwin a calatorit pentru a face istorie in stiinta. Muzeul se numeste Nao Victoria, este o initiativa privata, si biletele se pot plati doar cash.

Si daca tot ai explorat barci vechi, nu departe (cu masina) de acest muzeu se gaseste alt loc care merita un stop: Humedal 3 Puentes, o zona umeda care adaposteste o mare colonie de flamingo, dar si alte pasari ce numesc Punta Arenas acasa.

Prin centrul orasului Punta Arenas, invatind despre istoria orasului

Situat pe Stramtoarea Magellan, devenita ruta de tranzit pentru diferite vase comerciale, Punta Arenas a atras rapid intreprinzatori, si a produs si mici bogatasi locali, care in schimb au lasat orasului adevarate palate superbe, ce le-au fost resedinte. Familiile Menendez si Braun s-au intrecut in a fi cele mai bogate familii din oras, iar intr-un final descendentii lor s-au casatorit intre ei, iar Museo Regional de Magallanes e gazduit in Palatul Menendez Braun. Alte superbe cladiri istorice pot fi gasite in jurul Plaza de Armas (in mijlocul careia troneaza Memorialul lui Magellan): Hotelul Jose Nogueira (vezi preturi), Palacio Sara Braun (de admirat doar din exterior) si Catedrala Punta Arenas.

Centrul istoric al Punta Arenas este cu stradute drepte, perpendiculare unele pe altele, cu casute mici, de lemn in general, impanzite de magazine si restaurante. In weekend zici ca orasul este pustiu, locuitorii nu au treaba pe aici, preferind natura dinprejur. Dar in timpul saptamanii este o forfota incredibila prin centrul Punta Arenas!

Hike pe colinele de deasupra orasului

Daca in prima zi ne-am plimbat pe plaja si faleza, de-a lungul stramtorii, in a doua zi full petrecuta in Punta Arenas am luat calea inaltimii. La Cerro de la Cruz, miradorul de deasupra orasului ne oprisem cu ghidul de la croaziera, in drum spre imbarcare, asa ca pe cont propriu nu am mai oprit aici pentru a admira casutele colorate si apa stramtorii de sus. Am urcat insa mai sus, pana la portile de intrare in Reserva Nacional Magallanes, un parc national ce adaposteste culmile impadurite de deasupra orasului, si ale carui trasee te poarta pe carari umbroase pana la puncte de belvedere asupra spectaculosului canion al raului Minas. Sunt 3 trasee principale prin parc, si noi, ca sa fim siguri ca nu ratam nimic, le-am facut pe toate.

Unde ne-am cazat in Punta Arenas?

De cand am deschis aplicatia booking, am stiut ca Hotel Jose Nogueira e castigatorul. Este hotelul istoric din Punta Arenas, situat pe marginea Plaza de Armas, intr-unul din superbele palate ale orasului.
>> Vezi preturi si rezerva aici | Cauta alte oferte de cazare in Punta Arenas

Cateva recomandari culinare in Punta Arenas

Incepem cu cafeaua, si locul nostru in care ne-am cafeinizat in fiecare zi in sudul Chile: Wake Up, pe una din stradutele din centrul istoric al orasului. Poti lua si un brunch aici, au si o selectie mare de prajituri, iar in weekend uneori dimineata este coada pana in strada. Un singur lucru nu le place, dat fiind popularitatea si permanenta aglomeratie: sa lucrezi pe laptop bind doar o cafea, lucru anuntat pe afise inca de la intrare.

Noi ne-am cazat la Hotelul Jose Nogueira, in centrul istoric al orasului, si nu puteam rata, mai ales ca am mers prin South Georgia si pe Elephant Island pe urmele marelui Explorator, o cina la Restaurant & Bar Shakelton, intr-o sera cu geamuri vitrate de sus pana jos, intr-o atmosfera din alt veac, cina insotita de vin chilean si cate un Pisco Sour la final.

La final de aventura in sud, La Marmita a fost ultima surpriza culinara, o cina intr-un restaurant extrem de colorat, un pic in periferia centrului orasului, unul din cele mai bune restaurante din Punta Arenas cu siguranta, pe care insa daca vreti sa il vizitati va recomand rezervare prealabila facuta din vreme.

>> Vezi preturi si rezerva Hotel Jose Nogueira aici | Cauta alte oferte de cazare in Punta Arenas

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare