Doua plaje din Dubai pe care sa te duci sa prinzi soarele de desert
O escala de 12 ore pe zi iarna in Dubai, dupa saptamani intregi de ceata si ploaie in Romania, putea insemna un singur lucru: mergem la plaja sa ne reintalnim cu soarele. Dar unde? Pana acum, cand am fost la plaja in Dubai, am stat la hotel cu plaja proprie (cum sunt cele de pe insula artificiala The Palm), asa ca de data aceasta a trebuit sa facem un pic de documentare, si iata, pot recomanda mai departe doua plaje frumoase din Dubai.
Lunga intindere de nisip a Jumeira Public Beach, plaja publica din Dubai
Am aterizat foarte devreme dimineata din Bucuresti, si ne-am dus direct catre Jumeira Public Beach. O fasie lunga de nisip fin, cu intrare lejera in mare, publica si fara prea multe lucruri construite in jur. Noi ne-am plimbat in lungul ei, mereu fu ochii inspre orizont unde se vedea silueta inconfundabila a lui Burj al Arab, pana am gasit un restaurant de hotel (de altfel un hotel foarte frumos – Mandarin Oriental Jumeira), unde am luat micul dejun si am baut cafeaua cu privelistea unui golfulet cu ape foarte calme. Nu am testat plaja privata a hotelului, doar am admirat-o, si in restul Jumeira Public Beach nu am gasit facilitati precum dus or cabine de schimb, asa ca dupa ce ne-am relaxat pe fotoliiile comode de la restaurant, ne-am continuat plimbarea inapoi la masina inchiriata, pentru a testa cu adevarat, adica sa inchiriem sezlonguri si sa ne balacim, urmatoarea plaja de pe lista noastra.
La Mer, un concept interesant de plaja publica + plaja privata, parc acvatic si zeci de restaurante si magazine
La Mer este o aditie destul de recenta pe coasta Dubai-ului, si este la 2 pasi de Jumeira Public Beach, asa ca spre ea ne-am indreptat apoi.
Poti inchiria sezlonguri, nisipul e fin, si intrarea lina in apa, asa ca urmatoarele 4-5 ore din escala noastra aici le-am petrecut. Dupa ce ne-am saturat de zacut pe sezlonguri si balacit in apa practic fara valuri (am avut grija de acasa sa ne punem costumele de baie in bagajul de mana – dar daca este o decizie spontana sa veniti aici la plaja, stati linistit aveti de unde cumpara un costum de baie), ne-am indreptat catre oferta foarte variata de restaurante.
Poti manca practic orice, de la bucatarie mediteraneana, la cea libaneza or japoneza, in mici restaurante cochete cu terase generoase. Mancarea este foarte buna, si intreg complexul La Mer este foarte cochet, asa ca am fost tare incantati de intreaga experienta.
La final de zi ne-am urcat inapoi in masina noastra inchiriata, si in aproximativ 15 minute am fost la aeroportul Dubai, pentru a ne continua calatoria spre taramuri necunoscute ce asteapt sa fie explorate.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. |