Travelista.ro Exit Reader Mode

Prin insulele Seychelles cu copiii

Ce sa facem de Paste, ce sa facem? Mai ales ca este si vacanta scolara si putem sa ne extindem pe vreo 10 zile, fara sa lipseasca Lucas vreo zi de la scoala… Am vrea undeva cald, am vrea undeva sa nu ne ciocnim de muzee, restaurante si atractii inchise in zilele de Sarbatoare (cum am patit acum 2 ani in Cluj, si motiv pentru care anul trecut de Paste am facut un tur prin Asia de Sud-Est). Vroiam ceva relaxant, ceva cu balaceala, ceva nou, si dat fiind ca aveam multe zile la dispozitie nu ne deranja ceva cu zbor mai lung. Si asa, s-a detasat o destinatie clara de mers cu copiii de Paste: insulele Seychelles, care au devenit a 70 tara vizitata pentru noi parintii, si un loc perfect de vacanta cu cei mici (in ciuda renumelui sau de loc romantic, de cuplu si de nunti).

Cum ne-am impartit timpul pe insulele din Seychelles?

Seychelles sunt un arhipelag (de fapt 2, mai au cateva insule si undeva aproape de coasta Africii, departe de restul), format din peste 150 de insule si insulite, dar doar cateva locuite sau cu hoteluri pe ele. Cea mai mare este Mahe (unde si vei ateriza din zbor international), iar celelalte 2 mari locuite, Praslin si La Digue sunt situate foarte aproape de ea. Tot in vecinatate, sunt si inca niste insulite care gazduiesc cate un hotel de 5 stele printre pietre si palmieri, relieful standard din Seychelles.

Avand in total 9 nopti, am decis ca nu vom sta pe o singura insula, si ne-am oprit la 5 nopti pe Praslin si 4 pe Mahe.

Cum am calatorit cu copiii intre insulele Seychelles?

Intre cele 3 insule principale poti calatori cu avionul, feribotul sau elicopterul. Noi am ales sa zburam din Mahe in Praslin imediat ce am aterizat din zborul peste ocean (am ajuns in Seychelles cu Turkish Airlines via Istanbul). Mahe-Praslin este un zbor cu un avion mic, extrem de scenic, ce porneste din terminalul de zboruri domestice, situat la 100m de cel international (deci foarte convenabil de unit zborurile), si care dureaza 15 minute.

Poti merge si cu ferry intre aceste 2 insule, dar drumul va fi de 45 de minute, va trebui sa ai in calcul si transfer de la aeroport in port (iti asigura linia de ferry) si, in functie de sezon, poti avea ghinion de ape agitate si un traseu marin zbuciumat. Am ales feribotul intre Praslin si La Digue, unde am facut o excursie de zi, drum cu barca ce dureaza in jur de un sfert de ora, si poti admira micile insulite dintre cele 2 insule mari.

In Seychelles, atractia principala este bineinteles oceanul, si plajele sale, presarate de-a lungul coastei fiecarei insule. In plus, poti face drumetii prin jungla presarata de palmieri (dintre care se remarca celebrul Coco de Mer, care traieste doar aici) si alte plante exotice si foarte verzi, si poti studia fauna locala (snorkeling, scuba pentru a admira o sumedenie de soiuri de pesti, dar si celebrele testoase gigant, pe care le poti vedea in mai multe locuri prin insule). In ordine cronologica, ce am facut pe Praslin si Mahe in cele 9 zile in Seychelles, mai jos:

Ce poti face pe Praslin, Seychelles cu copiii?

1. Fugi la plaja

Plajele sunt atractia numarul 1 in Seychelles, cu ele trebuie sa incepi, bineinteles. Noi am profitat la maxim de plaja privata a hotelului, dimineta, cand era apa mai mica, la low tide.

Apoi ne plimbam si luam pranzul, si pe dupa amiaza vizitam si alte plaje in jur.

Cea mai frumoasa plaja de pe Praslin este insa Anse Lazio, o plaja la care ajungi pe un drum ingust si intortocheat printre bolovani, cu o mare de un albastru-turcoaz stralucitor, absolut perfecta.

2. Doar in Seychelles copiii (si adultii, bineinteles) pot face cunostinta cu Coco de Mer, copacul cu cea mai mare samanta din lume

Coco de Mer este un copac de legenda, a carui samanta poate atinge niste dimensiuni impresionante, de 20-30 de kile, si se gaseste in mod natural si salbatic doar pe 2 insule in lume, amandoua in Seychelles: Praslin si Curieuse.

Pe Praslin, il poti admira si afla detalii despre el in timpul unei drumetii fantastice prin jungla, fie in Vallee du Mai (obiectiv UNESCO), fie prin Fond du Ferdinand, un parc natural deschis mai recent, acum cativa ani, si din aceasta cauza inca nu foarte popular.

Am profitat de prima zi a noastra pe insula, si prognoza sa mai innorata (in rest am avut un soare arzator si peste 30 de grade, si fiind cu copiii nu ar fi fost foarte indicat de hike) si am ales sa mergem la Vallee du Mai. Nu l-am ales fiind ca este cel mai cunoscut sau ca este UNESCO, ci din cu totul alte motive.

Am fi vrut si la Fond du Ferdinand, dar acolo era doar vizita ghidata, in grup, si la ore fixe, iar noi fiind cu copiii vroiam sa exploram in ritm propriu, si la ore proprii, in functie de cantitatea de balaceala matinala dorita de copii.

La Vallee du Mai poti explora pe cont propriu, sunt panouri explicative despre fauna si flora din loc in loc, si urci si cobori prin jungla pe diferite carari (ti se da la intrare o harta), iar traseul ti-l poti face fix cum vrei tu si cat te tine rezistenta la caldura. Noi ne-am invartit prin jungla si am admirat copacii si pasarile in jur de 2h.

3. Mergi cu copiii in excursii cu barca pe insulele Seychelles din jur: Curieuse, St. Pierre sau Cousin

Curieuse este rezervatie naturala si adaposteste o gramada de testoase gigant, pentru copii a fost un deliciu. Si desi credeam ca la snorkeling nu ai ce face cu un copil de 2 ani, un colac si impartirea timpului de purtat masca subacvatica intre parinti a rezultat intr-o distractie foarte ok, in ape de un turcoaz ireal, langa o stanca plina de pietre si cativa palmieri in centru.

4. Du-te intr-un daytrip din Praslin pe La Digue

La Digue, a treia insula ca numar de locuitori din Seychelles – putin peste 2000, este si o destinatie buna pentru un sejur intreg, adapostind hoteluri si pensiuni pentru toate buzunarele. Insa daca ai decis sa stai doar pe vecina sa mai mare, Praslin, merita cu prisosinta o zi sa o aloci aici.

Ajungi in 15 minute cu feribotul, care circula de mai multe ori pe zi (si la care in sezon de varf este recomandat sa iti iei bilet inainte, online).

Iti vei incepe explorarea in cel mai mare sat din insula, La Passe (unde de altfel traieste si grosul populatiei locale). Insula La Digue este fara prea multe masini (pot conduce doar localnicii, si sunt doar cateva taxiuri sau masini apartind hotelurilor), si se exploreaza in general cu bicicleta.

Noi insa, fiind cu 2 copii mici, nu am gasit o combinatie potrivita (safe) de biciclete, asa ca am apelat la serviciile unui buggy, condus de un sofer localnic, o haioasa masinuta verde intens, cu alura de limuzina, cu care am mers pana la cateva puncte de interes si am facut un tur pe insula.

A fost una din cele mai bune decizii din acest concediu. Ne-am simtit in siguranta cu copiii, si soferul nostru ne-a dus in tot felul de locuri in care cu siguranta nu am fi ajuns pe cont propriu, si ne-a povestit tot felul de lucruri despre viata pe o insula asa mica si exotica.

 

Cel mai popular loc pe insula este Union Estate, o fosta plantatie de cocos si vanilie (unde poti inca admira culturile, dar si saluta broastele gigantice si vedea cel mai mare bolovan de aici Big Rock), si prin care faci o mica plimbare pentru a ajunge la una din cele mai frumoase si fotografiate plaje din lume, Anse Source d’Argent. La low tide este o mica laguna, protejata de valuri de bariera de corali, un loc de vis si perfect pentru balaceala cu copiii.

5. Admira oceanul in timp ce iei pranzul sau cina pe Praslin, Seychelles

Fie ca servesti masa cu picioarele in nisip, direct pe plaja, fie la vreun restaurant cocotat pe culmile stancoase ale insulei Praslin, oceanul cu greu iti lipseste din peisaj. Ce restaurante ne-au placut noua mai jos:

St Pierre restaurant este in cadrul Paradise Sun Hotel, si vei lua masa cu privelisti superbe asupra insulei St Pierre si apei turcoaz care o inconjoara.

Le Chateau de Feuilles este restaurantul hotelului cu acelasi nume, situat pe o culme deasupra Baie St Anne din Praslin, si iti ofera o priveliste complesitoare de sus cu oceanul.

 

Bonbon Plume este restaurantul cel mai popular de pe cea mai frumoasa plaja din Praslin, Anse Lazio. Bucataria (creola) este deschisa doar pana la ora 15, si apoi vei putea servi doar bauturi, intr-un peisaj absolut paradisiatic.

L’Obrizan este restaurantul hotelului Le Domaine de la Reserve (unde ne-am cazat), un ponton lung deasupra apei, loc perfect de admirat reflectiile lunii in valuri seara sau de hranit sute de pesti colorati ziua.

Serile am mers de mai multe ori la Pizzeria du Berjaya, la 5 minute cu masina de hotelul nostru, pe plaja, o terasa cu multe beculete si atmosfera buna.

Dupa 5 zile pline de soare, voie buna, jungla si balaceala pe Praslin si insulele din jur, am luat mini-avionul Air Seychelles inapoi pe insula mare, pe Mahe, pentru inca 4 zile. Ne-am cazat in sud, inconjurati si aici evident de plaje spectaculoase si multi palmieri.

Ce poti face pe Mahe, Seychelles cu copiii (si nu numai)?

1. Bineinteles, mergi la plaja cu copiii iar zi de zi, doar esti tot pe Seychelles

Am strabatut insula in sus si in jos, si am oprit la tot felul de plaje: Beau Vallon (langa capitala Victoria), Grand Police, Petit Police, Anse Royale sau Mermaid Lagoon, si multe altele. Spectaculoase toate, cu apa turcoaz, nisip alb si fin si strajuite de bolovani, mai pline sau mai pustii, dar niciodata aglomerate cu adevarat, nu pot sa imi declar o favorita.

 
 
 

2. Mergi intr-o drumetie usoara, cu copiii, prin jungla de pe Mahe, Seychelles

Morne Seychellois National Park este cel mai mare parc national din Seychelles, si casa a numeroase trasee montane prin jungla. Noi insa am ales sa facem o mica drumetie pana la (probabil, zice internetul) cea mai frumoasa cascada de pe Mahe, Sauzier, o plimbare scurta pe o carare bolovanoasa, pana la o cadere de apa spectaculoasa, care formeaza la baza un mic bazin numai bun de inot sau, dupa cum am putut admira tineretul local, plonjoane in apa de pe stanci sau din copaci.

3. Fa o plimbare prin Victoria, capitala Insulelor Seychelles

Victoria, capitala Seychelles este una din cele mai mici capitale din lume, la 25.000 de locuitori (ei zic ca este cea mai mica, dar acelasi lucru in spuneau si feroezii despre Torshavn, capitala Insulelor Feroe, asa ca nu stim exact ce sa credem).

Poti admira cladiri coloniale, merge pana in port, si te poti invarti in jurul turnului cu ceas (Lorloz in creola), cel mai proeminent monument din Victoria, inaugurat in 1903. Iar de pe dealurile din jur ai privelisti simpatice cu casele de lemn, marea si mici insulite ce inconjoara tarmul.

Apoi poti merge la plaja in Victoria in Beau Vallon, o fasie intinsa de nisip, populara printre localnici si turisti deasemenea, unde in weekend au loc petreceri si e o atmosfera electrizanta.

4. Viziteaza Gradina Botanica din Victoria, Seychelles, un loc tare dragut de mers cu copiii

Daca tot ai ajuns in Victoria, intr-o periferie a sa te poti plimba, pe un deal, prin Gradina Botanica, un parc superb unde faci mai bine cunostinta cu flora locala si poti admira o alee intreaga de Coco de mer.

Insa atractia principala pentru noi a fost sa ne distram hranind simpaticele testoase gigant.

 

5. Mergi in vizita la Takamaka, fabrica de rom din Seychelles

Cum pui prima data piciorul in Seychelles vei vedea pe toate gardurile si magazinele scris Takamaka. Asta pentru ca Takamaka este cea mai cunoscuta intreprindere de aici, singurul producator local de rom, foarte apreciat de localnici. La 11:30 sau 1:30 poti lua parte la un tur ghidat prin mica fabrica, si afla secretele afacerii cu rom la ecuator.

6. Ia un pranz pe Eden Island

Eden Island este o insula artificiala, cu vilute ce apartin de rezidente, o marina si un mall. Desi o dezvoltare imobiliara noua, si complet artificiala, apa este atat de bleu, in contrast perfect cu yachturile albe parcate acolo, si terasele atat de imbietoare, incat merita un popas. Bonus: in mall gasesti o multime de magazine de toate felurile, printre care si o gramada de souvenire.

7. Viziteaza Craft Village (sau Domaine de Val des Pres pe numele sau vechi)

Domaine de Val des Pres este o fosta plantatie de cocos, actualmente transformata intr-un sat colorat de unde iti poti cumpara amintiri handmade, uneori direct de la artistii care le-au creat. Daca iti este foame, intr-o frumoasa cladire coloniala poti manca un pranz sau o cina cu influente creole, sau bea un delicios suc de avocado.

Iar alaturi poti vizita (gratis!) cladirea principala a domeniului, Grand Kaz, o impunatoare casa coloniala construita in jurul anului 1870.

8. Mananca cu copiii cel putin un pranz sau o cina cu picioarele in nisip in timpul vacantei tale pe Seychlles

Este stilul traditional creol de a lua masa: pe malul marii, in bataia brizei, cu picioarele in nisip. Noua ne-au placut tare mult 2 restaurante, pe coasta de sud. In plus, ce poate fi mai kids friendly la un restaurant de atat?

Cafe Kreol serveste preparate creole, dar si pizza si paste, inghetate si cocktailuri colorate pe malul unei bucati de mare extrem de turcoaz (de altfel este un semn care intituleaza acea laguna drept Mermaid Lagoon – daca nici intr-o apa atat de turcoaz nu sunt sirene, nu stiu unde altundeva ar putea fi).

Surfers Restaurant este tot pe malul apei, bineinteles, si ai vedere la valurile bleu ale oceanului.

9. Pregateste-ti singur friptura, in jungla de palmieri, intre bolovani, in barlogul piratilor – o distractie pentru toata familia in Seychelles

Maria’s Rock este numele locatiei, si este un restaurant cu totul special, in mijlocul vegetatiei luxuriante, aproape de o plaja insa, intre bolovanii specifici din Seychelles. Casa unui artist, sculptor, este un adevarat barlog de pirati, dotat si cu o corabie cu panze si timona, spre deliciul copiilor. Iar mancarea, ti-o cam pregatesti singur, pe pietre incinse.

Unde ne-am cazat cu copiii in Insulele Seychelles?

Vilute pe plaja pe Praslin, Seychelles

Dupa cum spuneam, ne-am impartit vacanta in doua. Jumatate pe Praslin si jumatate pe insula principala, Mahe. Pe Praslin am stat la Le Domaine de la Reserve, un hotel cochet, cu vilute, fiecare cu cateva camere, intr-un golf scenic. Dimineata ne balaceam in plaja dezgolita la low tide, si placerea maxima a copiilor a fost, zi de zi, sa hraneasca miile de pesti de sub restaurantul aflat pe un ponton.

In plus, intr-un tarc in mijlocul resortului aveam un alt soi de vecini: 4 testoase gigantice, pe care le salutam de fiecare data cand treceam pe langa ele. Serile s-au sfarsit inevitabil la piscina mare, inconjurata de flori si palmieri.

Dintr-un colt al plajei, o scara ascunsa te ducea intai la un balcon panoramic, si apoi, coborind, ajungeai, printre bolovani, la o mica plaja secreta.

Case coloniale pe o plaja superba pe insula Mahe

Pe Mahe am ales un hotel in sud, Banyan Tree (lant hotelier la care mai statusem si pe insula Bintan, in Indonezia, si la care cu drag as mai sta si in viitor). Am avut o viluta in stil colonial, cu o mica piscina in fata, cu doi bolovani personali ai nostri, printre care trebuia sa ne strecuram sa ajungem la o plaja desprinsa din vederi postale, cu valuri mari si ape turcoaz.

 

Dimineata, pranzul sau dupa amiaza, toata ziua gaseam momente pentru a face cate o mica plimbare pe aceasta plaja impecabila.

 

De partea cealalata, ne asteptau Wetlands, un tinut mocirlos, casa a numeroase pasari si alte mici animalute, prin care era amenajata o poteca, numai buna de plimbari dupa micul dejun.

In resort sunt 3 restaurante. Cina ne-a placut cel mai mult la Saffron, cu bucatarie thai, dar highlight-ul culinar al zilei era micul dejun, luat pe terasa, in timp ce admiram valurile de sub noi.

Banyan Tree, pe langa frumusetea evidenta a locului in care se afla, are si o istorie interesanta. Petter Sellers, actorul din Pantera roz, si George Harrison, membru Beatles, au fost primii proprietari, in 1974, ai acestui domeniu paradisiatic, iar hotelul a facut eforturi pentru a pastra arhitectura originala, cu ajutorul comunitatii locale, dar si pentru a prezerva fauna si flora specifice zonelor mocirloase din mijlocul resortului.

Este Seychelles destinatie de mers cu copiii?

Da, intrutotul! Desi este marketata intens ca destinatie romantica si loc bun de organizat nunti, ce poate fi mai kids friendly decat loc cald, fara vreun animal periculos, fara boli tropicale sau criminalitate ridicata, plin de plaje si piscine?

La capitolul facilitati pe Insulele Seychelles, am vazut multe farmacii, dar si spitale, care aratau decent, si toate restaurantele vizitate de noi au fost prietenoase cu copiii (si ce feature mai kids friendly decat podea de nisip iti poti dori), meniurile peste tot contineau preparate apreciate de cei mici, si peste tot am primit scaun de copii si chiar jucarii de nisip de imprumut, pentru a ii ocupa pe cei mici.

Trebuie sa recunosc ca ma gandeam ca poate o sa ne plictisim. Atatea zile doar de plaja si balaceala. Dar practic nu a fost asa. In fiecare zi am vizitat cu copiii o alta plaja frumoasa de pe Insulele Seychelles, iar faptul ca apa era extrem de calda a contribuit la balaceli de lunga durata, fara sa ne dam seama. Iar acum, pleznim de curiozitate sa vizitam un alt vecin al Seychelle-ului, si anume Reunion.