Sus
  >  Destinatii   >  Plimbari prin Grecia continentala: Deasupra norilor la Meteora

Meteora, in traducere directa „suspendat in aer” sau in mijlocul cerului, era demult demult pe lista mea de locuri care mi se parea fascinante din Grecia continentala.

Cred ca de prima data cand am traversat Grecia, in liceu, in drum spre Italia, autocarul ne-a oprit undeva la marginea drumului si ghidul ne-a spus ca undeva, acolo, in munti, sunt niste manastiri suspendate absolut fabuloase. Pe care nu le vom vedea azi, insa.

De atunci am avut in plan sa ajung la ele, dar am reusit de abia la finalul lui 2016, intr-un decembrie insorit cu 16 grade cum iti poate face Grecia cadou, avind ca punct de plecare Salonic (catre care ai zbor direct din Bucuresti, si de unde, pana la Meteora, faci putin peste 2h).

Meteora, un loc cu adevarat special in Grecia

Inca de cand intri in Kalabaka, satucul de unde incepe drumul serpuitor care urca pe la toate manastirile, iti dai seama ca ai ajuns intr-un loc cu totul special, cand vezi stancile gigantice care se itesc dintre case, pe langa pensiuni, biserici si magazine.

Iar o data ce ai inceput urcusul pe sosea, si dai de prima manastire, te vei simti complet rupt de lume, intr-un peisaj demn de filme SF.

Viziteaza cele 6 manastiri de la Meteora

In total sunt 6 manastiri, cocotate fiecare pe varful ei de stanca, si soseaua te lasa in fata fiecarei dintre ele. Unele sunt mai mari, cu mici muzee inauntru, si diferite capele, altele mai mici. La unele trebuie sa urci pe scari anevoios sapate in piatra, dar toate ofera peisaje absolut fabuloase cu stancile, valea si celelalte manastiri.

Asa ca imbracamintea este bine sa fie potrivita pentru urcus montan (poti face in jur si hike-uri printre stanci). Vei primi oricum la intrare in fiecare manastire cate o fusta lunga si colorata, pentru a iti acoperi pantalonii, daca esti femeie.

In trecut, calugarii foloseau un sistem de scripeti pentru a urca persoane sau lucruri sus la manastire, si poti admira la cateva manastiri carligele si mecanismele folosite.

Noi am petrecut cam 4-5h la Meteora, inainte de a trebui, cu parere de rau, sa pornim inapoi inspre Salonic pentru a prinde zborul de seara spre Bucuresti, si am vizitat in total 3 manastiri (din 6 cate sunt). Mi s-a parut una din cele mai impresionante destinatii usor de ajuns de la noi!

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare