Sus
  >  Calatorii cu copii   >  Croatia cu copiii: Zagreb si 5 activitati super cu cei mici

Poate ca litoralul este cea mai turistica zona din Croatia, insa, asa cum va arat mai jos, si Zagreb poate fi o city-break simpatica si o destinatie minunata pentru o vizita cu copiii.

In capitala Croatiei oprisem in doi acum cativa ani pret de o seara, timp in care am vizitat un muzeu super dragut, Museum of Broken Relationships (Muzeul Relatiilor Esuate), care insa nu l-as recomanda pentru o vizita cu copiii si nu am revenit la el cu ocazia vizitei noastre de acum, in mini-vacanta de 1 decembrie. Insa Zagreb este un oras minunat si de vizitat cu copiii, si are o gramada de atractii interesante pentru cei mici. Am petrecut 2 nopti si 2 zile pline de activitati, si cred ca Lucas si Ema s-au distrat teribil. In afara de ce am reusit sa includem in program, au ramas si alte lucruri de facut si pentru o vizita viitoare, Muzeul Tehnic, Gradina Botanica si Zoo Zagreb fiind cap de lista ramasa „for the future”. Ce am facut, si recomandam in capitala Croatiei:

 

MSU – Muzeul de Arta Moderna din Zagreb, si ale sale topogane, atat de distractive pentru copiii nostri

De departe cea mai cool experienta din Zagreb, atat pentru cei mici, cat si pentru noi, a fost vizita la Muzeul de Arta Moderna. Muzeul in sine este o cladire cu o arhitectura foarte interesanta, cu numeroase exponate bogat vizuale si interesante si pentru cei mici, dar cireasa de pe tort este topoganul dublu, opera a artistului Carsten Höller, 2 spirale argintii care se incolacesc una in alta, si pe care te poti da de la etajul 3, respectiv etajul 2, ajungind dupa cateva secunde super amuzante in viteza in curtea muzeului.

Si cateva poze din muzeu:

Parcul Bundek si super locul de joaca de acolo

Zagreb este un oras verde, cu o sumedenie de parcuri. Dintre toate, noi am ales sa vizitam parcul Bundek, pe malul raului Sava, in partea noua a orasului (Novi Zagreb), situat intre 2 poduri si in jurul unui lac. Te poti plimba pe cararile din jurul lacului, si, intr-o laterala, daca esti cu cei mici, musai sa vizitezi locul de joaca fantastic organizat acolo. Am gasit aici o sumedenie de echipamente de joaca, de la clasicele topogane la trasee de lemn, un labirint rosu si o zona cu hamace pentru cei mici.

Funicularul catre Upper Zagreb

Lucas este mare fan lifturi, si prin asociere, funiculare, telecabine si alte mijloace de transport pe cablu. Asa ca evident nu puteam rata funicularul vechi de peste 120 de ani ce leaga centrul de jos al orasului cu partea sa superioara (asa cum nu am ratat nici in Budapesta funicularul de pe Buda Hill). Chiar daca nu aveti fan funiculare in familie, tot este de neratat cel mai vechi mijloc de transport in comun din Zagreb , in Upper Zagreb fiind numeroase atractii turistice si de pe terasele sale oferind o panorama superba.

Zagreb 365, o alta vizita draguta cu copiii

Daca tot vorbim de panorame superbe, am alocat jumatate de ora sa urcam la Observation Deck de la ultimul etaj al cladirii ERSTE din centrul Zagrebului, de unde am admirat de sus acoperisurile orasului.

Muzeul Iluziilor din Zagreb, distractie garantata cu copiii

Este un muzeu micut, dar haios atat pentru cei mici, cat si pentru cei mari. Ne-am distrat in camera oglinzilor, dar si in cea in care Lucas parea gigant si tati mic-mic intr-un colt (sau invers).

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare