3 lucruri nu trebuie facute in viata: sa iti schimbi religia, sa iti schimbi echipa de fotbal preferata si sa mergi in Italia in august… Cu replica aceasta, citita undeva candva, in minte, cand a venit momentul sa ne alegem un weekend in care sa evadam in doi intr-o destinatie demult dorita, dar si foarte populara, pe coasta Amalfi, ne-am grabit sa rezervam avion si cazare pentru sfarsitul lui aprilie, preferind o atmosfera mai degajata posibilitatii de a face baie in mare.
Si a fost alegerea corecta, drumul cu serpentine fara numar ce se intinde intre Vietri sul Mare si Positano fiind si acum extrem de aglomerat, plin de masini, dar mai ales plin de autobuze mari care luau greoi curbele in varf de ac, si pe care trebuia sa le astepti sa reuseasca sa treaca de anumite locuri mai stramte uneori minute in sir.
15km insemnau de cele mai multe ori peste 1h pe drumurile intre Amalfi si Positano, asa ca rabdarea ne-a cam fost pusa la incercare. Nici nu vreau sa ma gandesc cum este in august, in plin sezon, cand hoardele de turisti se dezlantuie.
Am inceput exploratul pe coasta Amalfi in Vietri sul Mare
Weekendul nostru cu aroma de lamai a inceput in Napoli, unde am aterizat dupa un zbor direct si scurt. De acolo, autostrada te duce direct la inceputul coastei amalfitane, in Vietri sul Mare. Mare producator de ceramica, Vietri a fost locul in care am facut multe poze cu tot felul de ghivece sau pereti ceramici colorati si marea.
Dar in afara de aceasta, si de view-ul frumos cu casele si bisericile cocotate pe langa mare, micul orasel de inceput de coasta parea ca nu primise notificarea ca e deja sfarsitul lui aprilie, si turistii au inceput sa soseasca in numar mare. Mare parte din restaurante erau inca inchise, sau in toiul renovarii, asa ca nu am poposit prea mult.
Luna faleza din Maiori
Urmatorul stop a fost Maiori, si deja se simtea aerul de vacanta. Maiori este singurul orasel din zona cu o faleza lunga si dreapta, pe care te poti plimba alene admirind marea. Am facut un mic popas, de poze si mancat inghetata, si am continuat drumul serpuitor de-a lungul malului stancos.
Ravello, bijuteria ascunsa de pe coasta Amalfi
Prima zi am incheiat-o in Ravello, orasel la care ca sa ajungi trebuie sa urci un drum la fel de serpuitor ca cel de jos, vreo 4-5 km. Dar merita cu prisosinta, view-ul de sus din Ravello asupra marii, stancilor, coastei este pur si simplu naucitor. Micul orasel de munte te farmeca de la prima vedere, cu piata centrala eleganta, strajuita de o catedrala impunatoare si de terase si magazine cu produse hand made.
Dar adevaratele comori din orasel sunt cele 2 vile, Rufolo, cu a sa muzica de Wagner ce rasuna pe toate aleile, si Cimbrone, actualmente hotel de 5 stele, ale carei gradini sunt vizitabile de catre oricine. Noi am vizitat intai Villa Rufolo, in care se intra imediat din centrul oraselului, si ne-am clatit ochii cu gradinile sale cu flori colorate, ce margineau de sus marea cea bleu.
Apoi am pornit pe un drum pietruit, serpuind printre case cochete, care a sfarsit in gradinile spectaculoase ale Villei Cimbrione, pe care am avut noroc sa o prindem deschisa pe ultima suta de metri (se inchide la ora 20:00). Nu as putea decide care din cele doua vile mi-au placut mai mult, fiecare a avut o frumusete aparte. Cimbrione ne-a fermecat mai ales cu terasele sale largi, punctate de statui, pe langa care te puteai odihni cu ochii la mare.
Seara am incheiat-o cu un view in ton cu cele oferite de cele doua vile vizitate, tot la o villa, de data aceasta restaurant, Villa Maria, la o portie de paste delicioase, asa cum numai italienii stiu sa prepare.
Ne-am cazat tarziu, cativa kilometri mai incolo, in Amalfi, si am mai aruncat o privire catre luminile oraselului agatat de stanci, inainte de a ne culca obositi.
Positano si Amalfi, cele mai cunoscute orasele de pe coasta
A doua zi am continuat in directia Positano drumul pe coasta. Nu inainte insa de a lua micul dejun pe terasa hotelului, in timp ce admiram de sus, de data aceasta pe lumina, Amalfi.
Prima oprire a fost la cativa kilometri de Amalfi, in Conca dei Marini, unde targetul nostru a fost sa vizitam Grotta di Smeraldo, o caverna marina, in care se intra cu barca, si unde poti admira o apa de o nuanta de smarald datorita lumini care se infiltreaza prin niste crapaturi subacvatice in stanca.
Urmatorul punct pe lista mea era un fiord (fiordulet), Fiordo di Furore. Peretii stancosi, printre care apa patrunde intr-un golf pescaresc, sunt spectaculosi, si combinati cu nuanta azur a apei creaza un loc superb. Din pacate insa, ploile din ultima perioada transformasera in impracticabila cararea care cobora pana la buza fiordului, asa ca nu ne-a ramas decat sa admiram de sus marea care se strecura printre stanci si pe sub podul de masini.
Marina di Praiano, plaja noastra preferata de pe coasta Amalfi
Dupa un popas de poze la fiord, am continuat. Marina di Praiano era urmatoarea noastra tinta, o plaja micuta, intre stanci semete, marginita de cateva terase. De aici pornea si o faleza ingusta, un drum serpuitor care trecea pe langa si pe sub stanci, si care avea sugestivul nume de Romantic Walk. Ne-am plimbat romantic pe acest drum, am trecut pe langa faimoasele cluburi Africana si Pirata (inchise in acel moment), si am poposit pe o bancuta sapata in piatra chiar la marginea marii.
La intoarcere ne-am oprit sa gustam un vin rosu local la una din terasele de pe plaja. Ne-a placut asa de mult atmosfera acestei plaje mici intre stanci, incat am revenit si ziua urmatoare, de data aceasta seara tarziu.
Pizza in Positano
Ni se facuse deja foame, asa ca ne-am desprins de Marina di Praiano, si ne-am indreptat spre Positano. Din loc in loc, unde erau amenajate refugii auto, am oprit pentru a face poze in stanga, dreapta, jos sau sus, si mai ales cu casutele cocotate pe deal din Positano.
Positano s-a dovedit un labirint de stradute si scari, pe care am coborat pana in port si plaja. Pranzul (2 pizza mari si delicioase) l-am luat chiar pe micuta faleza, admirind ferryboatele care veneau sa lase si sa ia turisti dornici sa viziteze in continuare coasta amalfitana, si am profitat de sumedenia de magazine cu tot felul de lucruri colorate ca sa facem si un pic de shopping.
Ploaie in Sorrento si finalul zilei a doua pe coasta Amalfi
Ziua am incheiat-o cu o oprite in Sorrento, unde ploua, si ne-am refugiat la cafeneaua cu pereti de sticla si view catre apa in culoarea sirenelor a unui hotel, si cu un tur in masina a peninsulei sorentine, punctat de opriri dese pentru a fotografia peisajul verde si semi salbatic.
La plimbare pe stradutele din Amalfi
Amalfi, chiar oraselul in care am stat, l-am vizitat in ultima seara. Am plecat de la hotel pe o alee pietruita ce cobora agale pe langa case cocotate in stanci, prin pasaje acoperite si mici piatete pline de viata, si am ajuns la Domul Amalfi, o cladire impozanta in alb si negru (cu care ma asortam la dungi), care mi-a amintit un pic de manastirea Rila din Bulgaria, vizitata nu demult.
Am admirat piata centrala, am baut o limonada si am mancat o inghetata, si am pornit agale pe stradutele inguste in sus. Scopul nostru: sa ajungem un pic mai sus, poate reusim sa avem o panorama asupra marii si orasului. Exact cand ne oprisem langa Muzeul hartiei (care din pacate tocmai se inchidea), am zarit un indicator de traseu turistic catre Valle delle Ferriere.
Imi aduceam vag aminte ca in documentarea pentru aceasta excursie citisem ceva despre o cascada din Valle delle Ferriere, dar nu o inclusesem in lista de lucruri de vizitat pentru ca informatiile fusesera vagi. Dar acum, fata in fata cu indicatorul, si cu 2h de lumina inca disponibile pana la lasarea noptii, am zis ca de ce nu am merge pe directia indicata.
Eu eram in balerinii de vizitat orase, dar drumul parea prietenos si pietruit, urcind agale sau cu trepte. Dupa un pic de zapaceala si de „oare chiar merita”, timp in care am trecut printre niste blocuri si zone ingramadite urbane nu tocmai interesante privirii, ne-am pomenit pe un drumeag de asemenea pietruit, la inaltime, printre case colorate si livezi de lamai, cu vedere in spate la mare si in fata la munti impaduriti, asa ca decizia de a continua traseul a fost mai mult decat unanima.
O perioada am continuat sa urcam asa, cu peisaje frumoase si drum prietenos. La un moment dat pietrele s-au transformat in carare montana, dar inca plata, asa ca am continuat vesela in balerinii mei Melissa.
Cand drumul devenise carare montana accidentata si plina de noroaie, si eram gata gata sa spun ca Melissa sunt incaltari comode dar nu de munte, un turist din sensul opus ne-a zis ca mai e putin pana la PRIMA cascada. Asa ca… continuam, eu sarind printre pietre si alunecind in balerinii mei de cauciuc pe noroiul de pe drum. Ajungem la prima cascada, si zic in sinea mea, yee! ne intoarcem.
Nu era foarte mare, dar era frumusica, si mi se parea ca meritase drumetia. Dar cararea continua nestingherita. Si peisajul parea din ce in ce mai tentant, cu drumul serpuind de-a lungul unui rau. 5 minute mai incolo, alt indicator ne informeaza ca Valle delle Ferriere nu este inca aici, e cam la un kilometru in fata. Cam urcus, dar continuam, ca deja eram intrigati de peisaj. Pe drum dam si peste niste ruine misterioase (care aflam ulterior ca erau ale unor vechi mori de apa pentru hartie) care ne intriga si mai mult.
Ajungem la alta cascada, si la alta, si la alta, la mai multe care porneau dintr-un baraj. Din ce in ce mai frumoase, culminand cu 2 superbe, una mare, impresionanta prin inaltimea de la care apa curgea pe stanci abrupte, si una la intrarea intr-un canion stramt si foarte frumos, in care apa se scurgea peste muschi verde intens.
De acolo de fapt incepea Valle delle Ferriere, insa canionul chiar nu era compatibil cu incaltarile mele, iar avertizarea era de pietre care stateau sa cada, asa ca ne-am intors, insa extrem de incantati de aceasta drumetie spontana, dar atat de surprinzator de frumoasa.
Se lasase deja inseratul cand am ajuns inapoi in centrul Amalfi, asa ca ne-am cautat un restaurant dragut si am luat ultima cina pe coasta amalfitana, inainte de a ne intoarce acasa a doua zi dis de dimineata.
Unde ne-am cazat pe coasta Amalfi?
Mereu caut, peste tot pe unde calatorim, un hotel cu personalitate. Poate fi vorba de locatie, de privelistea de la geamul camerei sau pur si simplu de un ceva aparte. Pe coasta amalfitana trebuie din greu sa cauti sa gasesti un hotel care sa aiba view urat, cam toate dau inspre mare. Si cam toate au o locatie buna, orice orasel de pe coasta putind fi baza excelenta pentru explorare in jur (in sensul ca de oriunde vei face mult in traficul super aglomerat pe drumul ingust pe serpentine, daca vrei sa vizitezi oraselele din stanga sau din dreapta ta).
Dar pentru ca ne-a placut la fosta manastire in care ne-am petrecut revelionul in Evora, cand am zarit hotelul reconditionat din manastirea Convento di Amalfi, am stiut ca acolo vrem sa stam. Ca doar nu ai mereu un hotel care la etajul 4 are ruinele unei vechi biserice albe gotice.
Mi-a placut mult ca intreg hotelul era in nuante de alb, scotea in evidenta frumos casele colorate din Amalfi si bleul intens al marii. Si bineinteles, nici view-ul din camera sau de la micul dejun nu era de ignorat.
Dar argumentul decisiv a fost piscina incalzita, cocotata deasupra marii, la capatul unei alei care purta numele de Walk of monks, care ne-a permis sa ne balacim desi afara erau 20 de grade si doar sfarsitul lui aprilie.
Cam asa ne-am petrecut noi cele cateva zile pe coasta amalfitana. Daca stai mai mult in zona, si vrei sa vezi mai mult decat coasta Amalfi sau peninsula sorentina, zona iti ofera nenumarate alte atractii: Napoli, vulcanul Vesuviu (unde am urcat pana in varf si noi), orasele romane Pompeii (ale carui ruine cu aceasta ocazie eu le-am vizitat a treia oara) sau Ercolane sau insulele Ischia si Capri (pe care am fi dorit si noi sa ajungem acum, dar legaturile de ferry erau foarte proaste).