Sus
  >  Calatorii cu copii   >  O saptamana in Caraibe pe insula Guadeloupe cea din Franta

Ne doream ca mini vacanta de 1 decembrie sa fie speciala pentru copii, si sa ii ducem undeva pe gustul lor, asa, cu mare pentru balaceala si piscine si intalniri cu animale interesante. Si o oferta de bilet de avion, descoperita intamplator, ne-a adus in Franta, in Caraibe, in Guadeloupe, in fapt. In premiera astfel in 2022 am ajuns pe 2 insule din Caraibe, dupa roadtrip-ul de Paste de 2 saptamani prin Republica Dominicana.

>> Cauta oferte de cazare pe Grande-Terre | Basse-Terre

Cum ajungi pe insula Guadeloupe?

Guadeloupe este in fapt un mic arhipelag, situat in Antilele Franceze, format din mai mult de 12 insule si insulite. Cele doua insule principale, despartite doar de un canal nu foarte lat si legate prin mai multe poduri, sunt Basse-Terre si Grande-Terre, si impreuna formeaza o forma aproape perfecta de fluturas. Pe aceasta din urma, langa capitala Pointe a Pitre, vei ateriza, aici fiind localizat aeroportul principal.

Catre Guadeloupe ai si zboruri din alte dependinte de peste mari ale Frantei, precum Martinica sau Guyana Franceza, dar din Europa cel mai comod este sa zbori via Paris, de unde mai multe companii aeriene te vor duce in paradisul caraibian versiunea franceza.

Si o data ajunsi la cald si bine, ce poti face in Guadeloupe?

Ia la rand plajele!

Ei bine, esti in Caraibe, asa ca vizitele la plaja trebuie sa fie la ordinea zilei, bineinteles. Trebuie inca de la inceput sa precizez ca nu ar putea doua insule atat de apropiate sa aibe plaje mai diferite ca atmosfera si scenografie. Noi am inceput intai cu plajele de pe Basse-Terre, cu nisip uneori negru, alteori galben inchis, dar si cu, uneori, surprize termale. Am poposit intai pe Plage de la Perle, una din cele mai frumoase plaje de pe insula, cu siguranta, si unde sunt si cateva restaurante tipic guadeloupeze pentru pranz, si am continuat cu o plimbare lunga pe Plage de la Grande Anse, o fasie nesfarsita de nisip inchis la culoare, marginita de padure deasa si o laguna frumoasa. Aceste plaje sunt extrem de frumoase, insa de cele mai multe ori cu valuri mari si agitate, deci nu tocmai potrivite pentru inot cu copiii (erau insa pe ambele curajosi in apa).

Dar plaja unde ne-am balacit o gramada pe Basse-Terre a fost cu totul altfel. In Bouillante este o mica plaja cu nisip negru. Iar numele localitatii nu este intamplator ales de francezi, pentru ca aici este o intensa activitate geo-termala, a vulcanilor inca activi din Guadeloupe, iar apa calda termala a lor se scurge in mare creind, in acest mic golfulet, o zona de plaja cu nisip fierbinte si apa foarte calda, fenomen pe care l-am mai intalnit pe insula Sao Miguel din Azore (insa acolo valurile era foarte puternice). Insa la plaja Bain chaud de Bouillante golfuletul este cum nu se poate mai linistit, si in plus, apa termala izvorita din adancurile vulcanului are se pare ceva nutrienti in ea, pentru ca mii de pesti colorati si stelute de mare pot fi vazuti in zona.

Zilele ce au urmat ne-am mutat pe Grande-Terre, iar aici plajele sunt cu totul altfel: nisip fin si alb, ape calme si foarte turcoaz, palmieri pana la buza valurilor, peisaj clasic caraibian idilic si relaxant. Asa ca nu e greu de ghicit ca pare parte din zi ni s-a dus la malul apei sau balacindu-ne in ea. Plaja noastra preferata a fost chiar cea de unde ne-am cazat: La Toubana. Dar si plaja Sainte Anne si laguna sa au fost o experienta pe cinste.

Balaceste-te in ape termale!

Da, alta asemanare cu insula Sao Miguel din Azore: piscinele termale ascunse prin paduri cu vegetatie deasa. Am avut timp sa vizitam doar doua, dar ele sunt mai multe, mai ales pe Route de Dole. Intai am pornit pe cararea la vale ce duce de langa restauantul Chez Denis (unul din cele mai bune testate in Guadeloupe) pana la Bain des Amours, o piscina urmata de cascada termala inconjurata de bananieri si alte plante tropicale cu frunze imense.

Tot la baza vulcanului Soufriere, responsabilul pentru toata aceasta activitate geotermala, si la inceput de traseu catre varful acestuia, dar la altitudine considerabil mai mare, la aproape 1000m, sunt alte piscine extraordinare: Bains Jaunes, pe care, amatori de ape termale cum suntem, nu puteam sa nu le ratam.

Exploreaza trasee prin jungla tropicala

Recunoastem, am cam esuat la facut trasee, si am ales doar cateva, scurte, din lipsa acuta de timp, dar tare mi-ar fi placut sa mergem si pe cele care porneau de la Baines Jaunes inspre varful vulcanului Soufriere, dar si pe toate cele mentionate pe Route de la Traversee, dar, au ramas pentru o alta vizita.

Mergi pe insulele mai mici ale arhipelagului Guadeloupe

Tot din lipsa de timp, nu am plecat de pe cele doua insule principale ale arhipelagului, dar tare ne-am fi dorit sa mergem macar pe Les Saintes pentru a ii explora golful cel frumos, strajuit de o cetate si impanzit de plaje.

Viziteaza o cetate: Fort Delgres

Daca vrei sa vizitezi un singur loc care nu e la plaja pe Guadeloupe, eu iti recomand sa mergi la Fort Delgres. E in Basse-Terre, al doilea cel mai mare oras din aceste insule, si este spectaculoasa din mai multe puncte de vedere! Vezi in acelasi timp oceanul si vulcanul Soufriere, dar ai si o perspectiva impresionanta cu intreg orasul, care este foarte verde, cu casute colorate aruncate ici si colo intre paduri de palmieri si plantatii de bananieri. Apoi intre zidurile vechi de aparare nu e piatra, ci iarba. O nesfarsita podea naturala verde intens, pe care vei parcurge traseul prin cetate. Iar din loc in loc, daca nu te-ai saturat de atata istorie a locurilor si peisaje inconjuratoare, sunt pozitionate cele mai atipice instalatii de arta moderna pe care te-ai putea astepta sa le gasesti intr-o cetate!

Exploreaza peninsula Pointe aux Chateaux

O peninsula salbatica, rezervatie naturala, Pointe aux Chateaux si-a luat numele de la stancile de la capatul sau, in forma de ziduri de cetate fortificate, in valuri. Din cel mai inalt punct al peninsulei, la care ajungi dupa o scurta drumetie usoara printre cactusi si plante suculente, marcat de o cruce imensa si alba, poti admira insulita La Desirade, tot parte din arhipelag. Peninsula are si nenumarate lagune, dar si plaje salbatice si usor accesibile pe ambele parti ale sale.

Fa o vizita in capitala Pointe a Pitre

Chiar daca Guadeloupe nu este chiar o tara 100%, ci depinde de Franta, tot am fost curioasa sa ii vizitam capitala. Si poate nu este cel mai tentant coltisor de pe insula, dar va pot da cel putin 3 motive pentru a o vizita. Cetatea Fort Fleur d’Épée, pe o stanca uriasa la intrarea in oras, pe care insa noi efectiv nu am mai avut timp sa o vizitam (un laitmotiv in aceasta scurta vacanta in Caraibe pentru noi), marina orasului cu casute cochete pe apa si multe restaurante si fenomenala cladire ce adaposteste nu mai putin interesantul muzeu Memorial ACTe, inaugurat de curand, ce te poarta, foarte vizual si bine explicat, prin istoria cruda a sclaviei in Caraibe. In perioada in care am fost noi in portul de pe faleza din fata muzeului erau asteptate, cu fast si concerte, barcutele inscrise la competitia La Route du Rhum, regina curselor solitare transatlantice, ce, o data la 4 ani, din 1978, invita navigatorii de top din intreaga lume sa porneasca din Saint Malo, Franta, pana in Pointe a Pitre, Guadeloupe. Am stat si noi un pic la un concert, si astfel am aflat ca primul navigator ajunsese deja la capatul competitiei deja de 20 si ceva de zile, dar mai erau asteptati inca 6 sa ajunga la finish.

Admira cascadele din Guadeloupe

Si in Republica Dominicana am fost tare incantati de cascadele in care intr-unele ne-am si putut balaci, si nici Guadeloupe nu s-a lasat mai prejos. Am mers in total pana la 3 cascade ascunse printre padurile aproape impenetrabile de pe vulcanul Soufriere, si, daca mai aveam timp, mai aveam cateva superbe la care sa ajungem. Prima, pana la care am facut o drumetie de 3 kilometri dus intors a fost si cea mai nepopulata si salbatica: Cascade de la Grande Riviere Ferry, in apropiere de primul hotel la care ne-am cazat. Drumul in sine, prin vegetatie cu frunze gigantice, a fost o poezie, dar si cascada, inalta si cu o mica piscina turcoaz formata la baza, a fost spectaculoasa.

A doua cascada la care am mers este mult mai cunoscuta, fiind un stop popular pe Route de la Traversee, ce taie parcul national de pe Basse Terre. Pana la Cascade aux Ecrevisses mergi doar vreo 10 minute prin padure, si este un loc indragit si de picnic, dar si de balaceala in rau, pentru localnici si turisti deasemenea. De-a lungul cararii sunt si cateva panouri explicative despre fauna si flora din aceasta zona a parcului national, un bonus mereu apreciat de copii intr-o drumetie.

Dar cea mai frumoasa cascada dintre cele vazute de noi a fost Saut d’Acomat. De la parcare un indicator e optimist in privinta traseului pana la cascada: 50 de metri zice sageata, in jos. Ce nu spune insa este ca sunt 50, dar aproape perpendiculari, printre radacini imense de copaci si un pic de namol de la vreo ploaie recenta. O data ajunsi la cascada insa nu ai cum sa nu fi impresionat si tentat sa intri in apa. Piscina de la baza ei este de un turcoaz impecabil, si marea majoritate a oamenilor sunt tentati si sa sara de pe stancile de pe margine. Ai grija insa, cascada ascunde un secret teribil: fix in centrul piscinei sale de la baza este foarte adanca, iar daca sari de prea sus, o data ajuns la fund, niste curenti ciudati ce se formeaza in palnia dintre stanci te impiedica sa mai iesi la suprafata. In ultimii ani doi oameni au murit inecati asa aici, din pacate, si acum panouri te avertizeaza in legatura cu riscurile acestui loc superb.

Un alt traseu popular, ce uneste 3 cascade foarte frumoase, pe care, ghiciti ce, nu am avut timp sa il facem, este Traseul Cascadelor Carbet, tot pe pantele vulcanului Soufriere.

Mergi la gradina botanica si la cea zoologica

Poate ai crede ca nu are ce sa fie impresionant la gradinile acestea doua pe o insula mica precum Guadeloupe. Dar te-ai insela tare. Amandoua sunt concepute ca un traseu: cea botanica pe un deal verde, printre copaci si flori, iar cea zoologica pe un munte, prin jungla, traseu in care vei intalni pontoane, poduri atarnate, si, din loc in loc, custi cu animale. In ambele vei avea si interactii cu animale si pasari: in gradina zoologica poti observa de aproape lemurii (experienta care am mai trait-o si in Targu Mures anul acesta), iar in gradina botanica primesti la intrare hrana pentru pesti, papagali si capre.

Unde ne-am cazat pe Guadeloupe?

E o insula mica, dar cu drumuri cu multe serpentine, asa ca ajungi destul de greu dintr-o parte in alta. Ceea ce ne-a facut sa vrem sa avem doua cazari, cate una pe fiecare insula, desi nu am stat chiar asa mult in Guadeloupe. Trebuie sa precizez ca pe Guadeloupe nu sunt hoteluri mari. Ai de ales intre resorturi micute, cu bungalow-uri sau casute, sau pensiuni si airbnb-uri. Prima cazare pentru noi a fost pe Basse-Terre, la Le Rayon Vert (vezi preturi aici), in Deshaies, un mic resort cu casute cocotate pe un deal, cu priveliste spre ocean, si o piscina infinity superba. Aici am stat ultimele 2 nopti, si fiecare zi ne incepea cu o balaceala pe cinste.

>> Cauta oferte de cazare pe Grande-Terre | Basse-Terre

Ultimele zile le-am petrecut la plajele cu ape turcoaz din Grande-Terre deasupra a poate ceea care este cea mai scenica plaja de pe Guadeloupe, la La Toubana Resort (cauta oferte aici). Si aici am avut parte de o piscina infinity spectaculoasa, de unde puteai admira pe insusi Soufriere, vulcanul de 1467m inaltime, dar aici am ajuns mai rar: plaja cu apa lina si nisip alb era mult mai tentanta..

>> Cauta oferte de cazare pe Grande-Terre | Basse-Terre

2 recomandari de restaurante pe Guadeloupe

De la inceput trebuie sa spun ca bucataria guadeloupeza nu m-a dat pe spate, mai ales dupa variatiunea pe care am testat-o in Republica Dominicana. Am remarcat aici langusta, servita in multe locuri in jurul plajelor, dar si multiplele variatiuni de rom disponibile peste tot. Mai mi-a placut puiul afumat, dar si piureul sau chipsurile din fructul painii. In rest mult peste, accras- niste gogosici din diferite sortimente de cod, si orez in diferite feluri preparat. Doua restaurante s-au remarcat insa ca foarte bune.

Chez Denis este un vechi restaurant recomandat demult de Ghidul Michelin, si proprietarul este unul din putinii guadelupezi simpatici cu adevarat pe care i-am intalnit pe insula (citeste mai jos consideratiile personale). Este situat chiar langa Bains des Amours, si proprietarul, care te si servea la masa, ne-a acompaniat felurile cu povesti intr-o engleza pe care nu o stapanea prea bine, dar pe care se incapatana sa o foloseasca pentru a putea spune cat mai multe pe intelesul nostru.

La Rhumerie du pirate s-a deosebit nu doar prin peisajele superbe si ambianta „de pirati”, ci si prin mancarea servitra, inclusiv o langusta un pic fioroasa, dar deliciosa, pe care am primit-o.

Si la final, cateva consideratii personale!

Cand am rezervat zborul inspre Guadeloupe, nu ne asteptam la mai mult decat ape calde si peisaje cu palmieri. Ca si Republica Dominicana de Paste, Guadeloupe ne-a aratat ca ne-am inselat, si ne-a asteptat cu cascade fabuloase, piscine termale, rezervatii si parcuri nationale cu trasee superbe.

Ne-am bucurat ca am facut aceasta incursiune in Antilele Franceze. Chiar eram curiosi, dupa 2 insule olandeze, sa vedem cum se prezinta francezii in Caraibe. Si trebuie sa spun ca sunt total diferite: Aruba si Curacao, insulele din Antilele Olandeze vizitate de noi pana acum, sunt mult mai americanizate, si cotropite de toate lanturile mari de hoteluri, desi frumoase si ele, si cu multe lucruri de vizitat. In acelasi timp, din punct de vedere al naturii, sunt mult mai aride si uscate. Guadeloupe mi-a semanat insa cu Republica Dominicana, la vegetatie, dar nu si la relief. In ceea ce priveste capitala insa, oraselele-capitala din insulele ABC sunt cu mult mai sarmante decat Pointe a Pitre, care este plin de blocuri anoste si foarte noi in diferitele sale cartiere.

Guadeloupe isi pastreaza insa, in afara capitalei, un sarm aproape rustic. Cazarile sunt preponderent in casute, bungalow-uri, pensiuni particulare (am vazut un singur hotel, un Club Med, dar si acela de mici dimensiuni), situate fiecare in gradini de dimensiuni mari, foarte verzi. Nu am vazut marile lanturi internationale a fi prezente pe insule. Franceza e la putere, bineinteles, iar engleza e aproape o necunoscuta printre locuitorii din Guadeloupe, inclusiv pentru cei care lucreaza in turism. De altfel, turistii sunt preponderent francezi. Nu am vazut nici macar un american in Guadeloupe, de exemplu, spre deosebire de orice alta insula caraibiana.

Ce m-a uimit neplacut insa, si trebuie sa spun si de acest lucru, a fost nepolitetea de care dau dovada multi guadelupezi. Si nu doar nepolitete, ci o aparenta stare permanenta de prost-dispozitie si frustrare, mai ales cand descopereau ca nu esti francez. Poate de inteles cand afli istoria, marcata puternic de cruzimea slavagismului, a insulei, dar totusi socanta pentru un loc care se doreste turistic. Si mai ales comparind cu nivelul serviciilor pentru turisti pe alte insule din zona.

Dar una peste alta, cu localnicii nu vei interactiona prea mult, daca nu vrei, iar Guadeloupe e o destinatie tare frumoasa, la care ajungi usor (2 ore jumatate pana in Paris si de acolo inca 7 ore si un pic), si catre care am tot vazut oferte bune de bilete de avion.

>> Cauta oferte de cazare pe Grande-Terre | Basse-Terre

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare