Sus
  >  Calatorii cu copii   >  3 experiente colorate + 1 intunecata de avut in Malta

De 1 mai am ales anul acesta sa mergem la mare… La mare in Malta, adica, profitind de orarul perfect al unui zbor direct din Bucuresti inspre micuta insula, plina de locuri frumoase, din Mediterana. Si pentru ca nu eram la prima vizita in aceasta tara insulara, am avut un traseu mai neobisnuit practic, axat pe… experiente colorate.

Vizita la satul lui Popeye

Cand am fost noi, satul era inchis vizitatorilor, din cauza unei alunecari de teren in timpul unei furtuni puternice. Intre timp, Popeye’s Village s-a redeschis celor dornici sa se plimbe pe stradutele sale. Noi am putut sa il admiram doar de peste golful incredibil de turcoaz, dar tot a fost o experienta simpatica si foarte colorata.

Pentru ca nu am putut vizita efectiv satul, am ales sa petrecem timpul tot in zona, alaturi, pe Miracle/Singita Beach, o plaja extrem de colorata, si cu o mica drumetie pana pe dealurile galbene si argiloase ce o inconjoara, dar si pana la un far ce vegheaza zona de coasta. Tot aici poti manca si pranzul la o mica terasa chiar la buza nisipului.

Plimbare prin satul de pescari Marsaxlokk

Unul din cele mai frumoase locuri de pe Malta este satul de pescari Marsaxlokk, si a sa faleza lunga cu vedere la barci din cele mai colorate. E un loc excelent si pentru o cina cu peste proaspat, sau pentru a porni cu barca intr-o excursie de explorare a coastei din aceasta zona. In plus, e la doi pasi practic de Valletta, cu masina faci in jur de 10 minute pana aici din capitala insulei.

Spectacolul de artificii din Grand Harbour, o traditie in Malta

Artificiile sunt traditie in Malta, si sunt lansate aproape in fiecare zi deasupra Grand Harbour, golful ce desparte capitala Valletta de cele 3 orase medievale istorice, Birgu, Senglea si Cospicua. Le poti vedea in locurile special amenajate, dar, si de oriunde practic de pe falezele golfuletelor din aceasta zona.

De altfel, Valletta si fiecare din toate cele 3 orase de vizavi de ea sunt plimbari colorate si pe timp de zi, printre cetati, faleze si marine, si strazi cu balcoane in toate nuantele de verde si bleu. Iti recomand sa mergi asa, fara tinta, de-a lungul golfurilor din zona, admirind peisajele colorate pe care doar Malta le poate oferi.

Si o experienta cu mult intuneric in Malta: Underground Valletta

In capitala Valletta, construita intai ca fortareata si apoi devenita oras, poti avea o altfel de experienta, una in subteran. Chiar din centrul pietonal istoric al orasului vei cobora pe o scara secreta pana in adancurile orasului. Tunelele de sub Valletta au avut un rol vital in toata istoria sa, ca cisterne de apa, rute secrete de mutare a armatelor, si, in al Doilea Razboi Mondial, adapost pentru toti locuitorii orasului in timpul bombardamentelor intensive pe care le-a suferit aceasta insula. Atentie: acesta este un tur ghidat, cu un numar limitat de participanti, deci trebuie rezervat cu multa vreme inainte.

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare