Sus
  >  Destinatii   >  Asia   >  Jaipur si ce poti vizita 4 zile in Orasul Roz din India

Jaipur a fost cel de-al treilea oras vizitat in itinerariul nostru de o saptamana pe Triunghiul de Aur din India, si trebuie sa recunoastem ca ne-a placut cel mai mult. De altfel, am si poposit cel mai mult aici, in total 4 zile pe strazile rozalii ale unui oras agitat si fain, si am pregatit un itinerariu de vizitat si pentru voi, daca ajungeti aici vreodata.

Ziua 1: Pe drum de la Agra inspre Jaipur, stop la Chandi Baori

Chandi Baori nu este cel mai vizitat loc din India, dar este spectaculos, si daca veniti dinspre Agra, asa ca noi, eu zic sa nu ratati cea mai adanca fantana in trepte din India. Este cam cu o ora inainte de Jaipur, deci o poti face si daytrip din oras, daca altfel nu poti. Dateaza din jurul anului 700, si este cea mai ametitoare constructie pe care am vazut-o eu vreodata, cu cele 3500 de trepte ale ei in zigzag in jos cale de 13 etaje adancime. Conform legendei locale, a fost sapata intr-o singura noapte, de un gin.

Alaturi poti vizita si Harshad Mata Temple, un templu cam din aceeasi perioada cu fantana Chandi Baori, decorat cu delicate sculpturi hindu.

Ziua 2: Pe dealurile din jurul Jaipur, la forturi, fortarete si palate

Amber (Amer) Fort a fost prima tinta a primei practic zile full din Jaipur. De jos, pe unde te aduce drumul de masina, Amber Fort este o aparitie impresionanta si impunatoare. Poti alege sa urci cu masina pana in spatele ei, la poarta de acces, dar eu iti recomand sa faci ca noi, si sa urci alene pe drumul pietonal, pe sub zidurile de aparare. E o plimbare superba, cu privelisti si la constructiile galbene ce compun Amber Fort, dar si la dealurile din jur, si marele zid de aparare ce inconjoara Jaipur. Palatul este o minune si in interior, un intreg labirint de culoare, curti interioare, terase, zone stralucitoare cu mii de oglinzi, o placere sa te pierzi in el.

Imediat sub zidurile Amber Fort, in oraselul de la poalele cetatii, doua locuri merita si ele un stop. Templul, vechi de sute de ani, hindu, Bihari Ji Temple, strajuit de doua statui mari de elefanti, si fantana in trepte Panna Meena ka Kund.

Am ramas tot in zona de dealuri apoi, si urmatorul pe lista a fost Fortul Jaigarth, ce strajuieste Amber Fort de deasupra lui, si adaposteste cel mai mare tun din lume. Marea majoritate a turistilor se duc direct la tun sa il admire, si sa isi imagineze cum a fost tras acolo sus de elefanti, dar noua ne-a placut teribil sa o luam agale pe zidurile fortului, privelistile, in toate directiile, cu dealuri, lacuri, in zare Jaipur cel aglomerat, si in jur ziduri de aparare unde vezi cu ochii, sunt superbe.

Nu puteam rata nici celalalt fort din zona, Nahargarth Fort, care ofera o panorama deosebita cu intreg Jaipur si miliardul sau de stradute, de sus. Palatul dintre zidurile de aparare, construit ca un retreat pentru maharaja la marginea orasului, impresioneaza prin interioarele delicate si colorate.

Reveniti jos in oras, am facut un scurt popas pe faleza, pentru a admira de departe Jal Mahal, palatul apelor.

Ultimul stop al zilei a fost in cel mai nebun loc din Jaipur, la Templul Galta Ji, templul maimutelor, unde se spune ca daca faci baie in una din piscine, vei avea tot anul noroc. Baie nu am facut, dar ne-a placut tare mult, atat traseul intai in sus pe munte, si apoi in jos, de la poarta roz de iesire din oras pana la templu, dar si ocolul pana la Sun Temple pe un deal in apropiere, printre sute de maimute, vaci ce mancau banane si copii dornici de interactiune in drum spre balaceala.

Ziua 3: Prin orasul vechi si roz din Jaipur

Ziua a treia am dedicat-o explorarii zonei vechi (si roz) din Jaipur, din jurul City Palace. Am inceput, cum altfel, cu o sesiune de shopping. M-au atras prin magazinele din jurul palatului regal tot felul de rochii colorate care mai de care mai pline de margelute, si nu m-am lasat pana nu mi-am cumparat cateva. Am colindat asa agale ore in sir strazile cu case roz din Jaipur, in haosul claxoanelor si a tuktuk-urilor, testind diferite feluri de street food si racorindu-ne cu inghetata kulfi, si ne-a placut teribil!

Dintre obiectivele turistice de aici, intai am urcat pana sus in Hawa Mahal, Palatul Vanturilor, in spatele fatadei sale delicate roz, una din cele mai fotografiate cladiri din oras, pentru a strabate holurile si terasele, cu geamuri mici si colorate, de unde femeile din haremul maharaja-ului doar se uitau, fara a putea fi vazute, la agitatia din oras.

Am continuat apoi plimbarile cu City Palace, palatul orasului, resedinta actuala a familiei regale, dar vizitabil partial. Ne-au placut curtile largi si interioarele somptuoase si colorate, dar si muzeele mici, precum cel al tesaturilor.

La 5 minute pe jos de City Palace descoperim Jantar Mantar, un parc ce poate fi cu usurinta confundat cu un parc de sculpturi abstracte si moderniste, dar care este in fapt o colectie de instrumente astronomice, foarte specifice, vechi de sute de ani. Printre alte instrumente precise si complexe, poti vedea aici si cel mai mare cadran solar de piatra din lume. Jantar Mantar este inscris in UNESCO.

Ultimul stop al zilei a fost la Albert Hall Museum, un muzeu de arta traditionala din Rajahstan, gazduit in poate cea mai delicata si frumoasa cladire ce poate gazdui un muzeu, un palat cu turnulete si verande cochete superb.

Ziua 4: In cautare de leoparzi, si apoi la o plimbare in sus si in jos pe zidurile de aparare ce inconjoara Jaipur

In ziua a patra si ultima in Jaipur ne-am trezit devreme, inainte de rasaritul soarelui. Aveam un plan special: sa pornim in cautare de leoparzi, la safari. Am ajuns pe intuneric la portile Rezervatiei Jhalana, fostul domeniu de vanatoare al familiei maharajahului din Jaipur, si imediat am fost preluati de soferul nostru, si dupa o scurta vizita in micul muzeu de aici, unde am citit despre leoparzii ce cheama aceste dealuri casa, si dificultatile convietuirii lor cu un oras mare si foarte populat in apropiere, am urcat in masina deschisa de safari, si am pornit la drum, prin padure. La nici 20 de minute din cele 2 ore cat a durat aventura noastra de safari in India, am si vazut primul leopard. L-am urmarit cum se spala tacticos, si apoi cum se plimba prin padure, pentru a isi gasi un loc bun de siesta zilnica de dupa dimineata de vanatoare, leoparzii fiind animale nocturne.

Spre final am mai gasit un leopard, in cea de-a doua zona din rezervatie in care am intrat (Rezervatia Jhalana este impartita in 3 zone distincte), dar pe drum am vazut nenumerate caprioare, maimute si pauni. In plus, panorama cu dealurile verzi din jurul orasului, dar si cu Jaipur de sus de la fosta cabana de vanatoare regala, este de neegalat.

Am revenit la hotel pentru un mic dejun in jurul orei 8, dar nu am poposit mult aici, desi dupa 2 ore de safari, o perioada de relaxare la piscina a venit la fix. Insa am continuat sa exploram Jaipur, cu un stop la Gaitore Ki Chhatriyan, monumente si morminte dedicate maharaja din Jaipur, o serie superba de constructii de marmura italieneasca, pe zidul ce inconjoara jaipur, intre dealuri abrupte.

De acolo am continuat in sus si in jos pe sute de trepte pe marele zid ce inconjoara Jaipur (daca tot pe cel chinezesc nu putem ajunge momentan), o drumetie obositoare, dar care merita din plin prin peisajele absolut superbe ce ti le ofera. Nu toate portiunile de zid sunt restaurante si accesibile, dar aceasta de aici e perfecta pentru o plimbare de cateva ore.

Unde ne-am cazat in Jaipur?

Am vrut sa gustam un pic din atmosfera din epoca in care Jaipur era condus de maharaja, asa ca primele 2 nopti le-am petrecut la Rambagh Palace (vezi preturi si rezerva aici), cel mai confortabil hotel posibil, fosta resedinta a familiei regale. Un palat somptuos, pe un domeniul imens verde, plin de pauni, cu o piscina construita acum aproximativ 100 de ani pentru maharaja si familia lui, cu un restaurant cu vesela aurita asa cum folosea si familia regala (ce poarta semnatura lui Versace), si cu un bar in fostul tren privat regal, e un hotel ce merita experimentat o data in viata, o experienta ce vine sa completeze zilele si locurile fabuloase din Jaipur.

Ultima noapte am dormit-o in alt palat, roz ca o bomboana fondanta, Rajmahal Palace (vezi preturi si rezerva aici),, fost palat al placerilor pentru maharaja. Rajmahal Palace este mai mic, dar la fel de cochet, cu interioare extrem de decorate si o piscina inconjurata de mult roz foarte simpatica. Restaurantul lor, 51 Shades of Pink, oda adusa Orasului Roz, este posibil cea mai roz camera existenta in intreaga lume.

>> Cauta alte cazari in Jaipur

Cateva informatii practice despre o vizita in Jaipur

Noi am ajuns in Jaipur din Agra, dupa un drum de aproximativ 4 ore, timp in care am oprit de doua ori, la Fatehpur Sikri, chiar la iesire din Agra, si la Chandi Baori, fantana in trepte din apropiere de Jaipur. Drumul este pe autostrada, si nu foarte aglomerat. Pana in Delhi din Jaipur faci 4 ore si jumatate-5, si, desi tot autostrada, este simtitor mai aglomerat, mai ales in apropiere de capitala Indiei. Pe drumul Jaipur-Delhi am oprit la Alila Fort o noapte.

Am vizitat de muson Jaipur, ca si tot Triunghiul de Aur, si a fost foarte bine. Ca intreg Rajahstan, in iulie si august dealurile din jurul Jaipur sunt extrem de verzi. Iar contrastul acestui verde nebun cu rosul forturilor si albul marmurei este extraordinar de placut ochiului. De plouat, a plouat intr-o zi din cele 4. 1 ora, cat am mancat micul dejun dimineata, si a mai picurat 5 minute la un pranz, pe cand exploram Amber Fort. La fix au venit stropii aceia, era cam cald sa tot urci si sa cobori trepte. Nu este insa sezonul perfect pentru safari, vegetatia abundenta le da multe posibilitati sa se ascunda timizilor leoparzi, si de aceea am vazut doar 2.

Pentru a vizita obiectivele turistice de mai sus trebuie practic doar 2 bilete „compozit”. Pe unul il cumperi de la Amber Fort sau Albert Hall Museum (sau de la sediul central al Muzeului de Arheologie, de care apartin toate obiectivele incluse), iar pe celalalt de la City Palace. Ambele pot fi cumparate si online, dar noua nu ne-au mers site-urile, si sunt valabile doua zile pentru cate o singura vizita la fiecare obiectiv. Pentru safari am rezervat prin viator, cu cateva zile inainte (recomandat cu cel putin 7 zile, mai ales daca este vorba de weekend cand e foarte aglomerat).

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare