Travelista.ro Exit Reader Mode

Cu copiii, de Paste, prin 4 tari din Asia

Anul trecut am sarbatorit Pastele in familie in Cluj, vizitind orasul si facind cateva incursiuni imprejur (Satul Rimetea si cetatea Coltesti). A fost tare dragut, dar am suferit un pic din cauza numeroaselor restaurante, muzee si alte atractii turistice inchise din cauza zilelor libere legale de Paste. Asa ca anul acesta am schimbat radical directia, si am ales sa mergem cu copiii in Asia de Paste.

 

Cum ne-am conceput traseul prin 4 tari din Asia de Paste cu copiii?

Am pornit de la ideea sa ducem copiii in Singapore, oras-tara care parea dinainte sa il cunoastem super child friendly si super destinatie pentru copii (lucru confirmat si dupa ce l-am explorat pe indelete), si dupa o etapa de planning a excursiei in amanunt am ajuns la un total de 4 destinatii in 4 tari din Asia (una in Peninsula Araba, care insa geografic vorbind face parte tot din continentul asiatic).

Traseul nostru prin Asia cu copiii a fost cam asa:
1. Zbor Bucuresti-Doha (copiii s-au comportat exemplar, antrenament pentru zborul lung ce urma).
2. O noapte si o zi full de explorat Doha, capitala Qatar.
3. Zbor de noapte (cu copii super obositi dupa distractia din Doha) si aterizare de dimineata in Singapore.
4. 3 zile pline (dar pline!) de distractii in Singapore.

5. Dupa un drum scurt cu feribotul intram in cea de-a treia tara din excursia aceasta: Indonezia, pentru 2 zile de relaxare la plaja pe insula Bintan.

6. Relaxati (si un pic muscati de tantari) plecam de pe Bintan cu feribotul, urmat rapid de un zbor de 1h din Singapore pana in Kuala Lumpur, Malaezia.

7. Ultima noastra oprire, 1 zi jumatate in Kuala Lumpur, cu o scurta excursie la fascinantele Batu Caves.
8. Acasa am revenit dupa un zbor cu escala de 2 ore in Doha, aproximativ 11 ore de zbor in total. Am plecat cu dorinta de a reveni in Malaezia pentru a o explora mai in amanunt.

Ne-a placut tare mult prima noastra incursiune in Asia, si de abia asteptam sa revenim. Mai avem pentru anul acesta, pare din rezolutia noastra, cateva excursii planificate, de data aceasta in doi insa, dar si o lista lunga de dorinte pe viitor.