Sus
  >  Rezolutii de calatorii   >  2017 - Asia in 2 si in 4   >  Asia in 4: 3 zile pline de distractii cu copiii in Singapore

In cadrul vacantei noastre de Paste prin Asia am alocat descoperirii impreuna cu copiii a orasului-tara Singapore 3 zile. Era a doua tara asiatica in care copiii puneau piciorul, si rapid a devenit preferata lor din intreg circuitul nostru prin 4 tari din Asia.

De la inceput mi-am dat seama ca 3 zile o sa fie insuficiente pentru a vedea/testa/explora/experimenta tot ce are orasul de oferit pentru cei mici, dar si pentru cei mari. Insa am convenit ca vom reveni cu siguranta aici, cu copiii, mai ales dat fiind ca Singapore e o baza buna de plecare inspre alte destinatii de pe continentul asiatic, asa incat nu ne-am panicat, ne-am plimbat si am vizitat in ritmul celor mici, si ne-am simtit excelent.

In nicio ordine, decat ca in aceasta am ajuns noi la ele, cam acestea au fost locurile pe care le-am vazut in 3 zile in Singapore cu copiii:

Infinity Pool de la Marina Bay Sands, piscina din Singapore pe care copiii nu o vor uita prea curand

Dupa o noapte petrecuta in zbor (am aterizat in Singapore la 9 dimineata), chiar daca cei mici au dormit si au fost cuminti, oboseala se simtea, asa ca am decis sa incepem ziua cu un pic de leneveala. Si nu orice fel de leneveala, ci leneveala cu copiii pe acoperisul simbolului Singapore, hotelul Marina Bay Sands, la faimoasa sa piscina a infinitului.

Piscina e impartita in 3, prima sectiune fiind adults-only, si celelalte doua pentru toata lumea, deci si pentru copii, si este intr-adevar spectaculoasa. De la etajul 57, Singapore ti se desfasoara sub ochi spectaculos, si nu te mai saturi privind in toate directiile.

Gardens by the Bay, plimbare frumoasa cu copiii prin Singapore

Dupa balaceala, am iesit sa exploram faimoasele gradini. De la hotelul nostru se trecea o pasarela, si ajungeai fix in fata copacilor gigantici Supertrees. Dar nu ne-am oprit la ei intai si intai. Ne-am indreptat pasii catre giganticele domuri de sticla, Cloud Forest si Flower Dome, doua gradini botanice indoor, una care reinterpreta o padure tropicala, cu alei si o cascada giganta, si una cu mii si sute de flori, anul acesta aducind un omagiu Olandei si lalelelor sale, cu un colt transformat intr-un mic Keukenhof, faimosul parc floral olandez.

Racoriti de aerul conditionat din cele doua sere gigantice, ne-am avantat in caldura umeda de afara, inapoi inspre copacii giganti, SuperTrees. In cel mai inalt dintre ei poti urca, si sus este un restaurant unde am luat un pranz asiatic cu influente thai si indoneze delicios, introducind astfel copiii in un nou mod de a gati mancarurile (spre fericirea noastra s-au adaptat fara probleme).

Am mai aruncat o privire de jur imprejur si am facut o multime de poze cu panorama, si am coborat din copac, doar pentru a urca din nou, de data aceasta un pic mai jos, pe pasarela OCBC Skyway care uneste super-copacii, o pasarela miscatoare, la 22m deasupra pamantului, care serpuieste printre structurile de metal.

Pasii ne-au purtat apoi catre Far East Organization Children’s Garden, un loc de joaca minunat pentru copii de toate varstele, cu o zona de joaca acvatica (noroc ca ma documentasem si eram pregatita cu costume de baie si prosoape), dar si un traseu de agilitate si topogane pe margine.

Obositi? Nici pomeneala, pentru ca cei mici au facut cu randul si au dormit in carucior, in timp ce noi ne-am plimbat pe aleile gradinilor, asa ca apoi ne-am indreptat catre urmatorul nostru punct din prima zi:

Singapore Flyer, spectacol nocturn

Suntem mari fani ai plimbarilor cu roti gigantice, iar Singapore Flyer promitea o experienta aparte si pentru noi si pentru copii: de la 165m, inaltimea la care ajunge capsula in varf, ai o perspectiva absolut minunata asupra intregii insule, iar noi am reusit sa facem turul aerian exact in timpul spectacolului de lumini al SuperTrees, situati alaturi, asa ca am avut un bonus vizual si colorat neasteptat.

Singapore skyline noaptea, din piscina, la balaceala cu copiii

Era destul de tarziu, asa ca ne-am repliat la hotel, am luat cina si am decis sa testam, inainte de culcare, piscina si pe timp de noapte (o experienta total diferita decat ziua).

Gradina Botanica din Singapore

A doua dimineata ne-am inceput-o la Gradina Botanica, inscrisa in patrimoniul UNESCO. Ne-am plimbat pe aleile umbroase, si am vizitat parcul cu orhidei, o explozie de culoare care i-a incantat pe copii.

ArtScience Museum, un loc minunat de vizitat cu copiii in Singapore

Recunosc ca nu pusesem muzeul pe lista de must-visit. Dar cand am vazut cum arata cladirea care il gazduieste, ca o floare alba de nufar inconjurata de apa golfului, am decis ca trebuie sa mergem. Si cum se facuse pranzul, si venise caldura mare, un pic de timp inauntru, la aer conditionat, nu strica.

Muzeul ne-a depasit cu mult asteptarile. O serie de expozitii interactive multimedia au fost deliciul celor mici, si ne-au incantat si pe noi, si am petrecut in total peste 2 ore pline de bucuria copiilor pe masura ce le prezentam o noua instalatie artistica pe care puteau sa o exploreze in cele mai imaginative moduri (jumatate de ora cel putin am petrecut intr-un tarc intunecat, plin de bile gigantice gonflabile luminoase pe care le puteau arunca in toate directiile, o idee atat de simpla, atat de intriganta vizual si atat de impresionanta pentru toata lumea).

NightSafari ZOO, safari nocturn cu copiii

Singura activitate planificata de dinainte a fost un safari nocturn, neobisnuit, printr-un zoo dedicat animalelor de noapte. Experienta incepea cu un show in care iti erau prezentate cateva animale din zoo, un spectacol haios la care copiii au fost foarte atenti si receptivi, si apoi toata lumea era urcata intr-un trenulet, care, timp de 45 de minute, te plimba prin toate zonele globului, printre animale de toate soiurile, distractia fiind sa le dibuiesti pe unde stau ascunse si ce fac, in timp ce ghidul iti povestea despre obiceiurile lor pe timp de noapte.

Insula Sentosa, distractii pentru toata lumea

Sentosa este insula distractiilor in Singapore, un parc gigantic de distractii, care cuprindea in fapt mai multe parcuri mai mici si alte distractii in plus, dar si cateva hoteluri. Pe langa acestea, parcul Universal Singapore se gaseste aici, dar noi nu l-am vizitat de data aceasta, l-am lasat pe alta data, preferind acum sa experimentam dintre atractiile mici ale insulei cele care ne tentau cel mai mult (pentru a le testa pe toate cred ca este nevoie de minim 2 zile pline aici, ideal 3). In primul rand, sa ajungi pe Sentosa a fost o distractie in sine pentru Lucas si Ema.

Un taxi ne-a dus sus pe un deal, de unde am pornit intr-o plimbare foarte scenica, cu telecabina, care dupa o escala (in mijlocul unei cladiri-turn prin care practic am trecut), ne-a dus pe insula. Pe Sentosa se mai poate ajunge pe pod cu masina sau cu un trenulet suspendat (cu care ne-am intors inapoi la hotel).

Primul nostru popas a fost la Tiger SkyTower, o platforma care te urca la 131m pentru a te uita de jur imprejur la insula si mare. Urmatorul nostru popas a fost la Skyline Luge Sentosa, unde baietii (pentru ca Ema nu a avut voie) s-au dat pe un traseu de saniuta, si au urcat apoi inapoi cu un telescaun. Pana s-au intors baietii a inceput o ploaie usoara, dar noi ne-am continuat drumul, cu o noua telecabina, cea care strabate insula de la un capat la altul, pana la urmatorul punct pe harta noastra de destinatii din ziua respectiva: Fort Siloso, o fortareata de pe vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand Singapore a fost puternic afectat, transformata acum in muzeu.

Cand ploua in Singapore, distractia continua

Aici insa ploaia tropicala si-a aratat adevarata forta, si, dupa ce am vizitat muzeul din subteran, am fost prizonieri intr-o baraca militara mai mult de jumatate de ora pana cand ne-am aventurat prin vant, tunete si fulgere pe pasarela suspendata care facea legatura inapoi la plaja si telecabina. Am ajuns apoi in capatul celalalt al insulei, unde am urcat in leul gigantic Merlion (jumatate leu, jumatate sirena), aducator de noroc conform legendelor locale.

Cand am coborat din leu, ploaia s-a oprit, asa ca am putut sa ne continuam planul, si anume de a ajunge pana la cel mai sudic punct continental asiatic, situat pe o insulita mica-mica, pe numele ei Palawan, unita de Sentosa printr-un pod miscator (care Sentosa e unita de Singapore printr-un pod, care la randul lui e unit de Malaezia printr-un alt pod cu autostrada – de mentionat ca malaezienii, situati chiar pe mainland, au si ei propriul punct denumit cel mai sudic din continent).

Copiii s-au jucat pe micuta plaja (artificiala) de pe insula Palawan, si apoi am luat pranzul la o terasa intitulata, cum altfel, Bora Bora. Aici s-a incheiat aventura noastra pe Sentosa, copiii erau obositi, asa ca via tren si taxi ne-am reintors la hotel.

Plimbare prin Marina Bay si croaziera cu copiii cu bumboat, barca traditionala in Singapore

Seara atmosfera incinsa a zilei se domoleste, si este tare placut sa te plimbi prin oras. In ultima seara ne-am alocat timp unei plimbari in jurul golfului Marina, care de-o parte este strajuit de hotelul Marina Bay Sands, si care adaposteste un mall, un stralucitor magazin Louis Vuitton si face legatura, prin canale, si cu restul orasului.

In plimbare treci pe langa un teren de fotbal plutitor, si poti saluta o statuie a lui Merlion, care scuipa apa. Apoi am urcat intr-un bumboat, o barcuta traditionala, cu care poti face o croaziera de 1 ora prin golf, dar si pe canalele inconjuratoare, si astfel poti vedea, de pe apa, mai multe cartiere, atat de diferite intre ele, din Singapore.

Unul din regretele noastre este ca nu am explorat mai mult, pe jos, Singapore, si nu am ajuns (decat razant, cu taxiul) prin cartierele indiene, chinezesti sau malaeziene. Insa croaziera ne-a inspirat sa ne intoarcem pe rau, sa luam cina intr-un cartier cu multe restaurante pe faleza, unde, conform celor narate pe barca, comerciantii chinezi isi stabilisera cartierul general.

In a patra zi de dimineata, dupa o noua repriza de balaceala la piscina noastra atat de indragita de copii de la etajul 57, am luat un ferryboat catre Indonezia, si anume catre insula Bintan, o destinatie de vacanta indragita de Singaporezi, aflata la doar 45 de minute distanta. Dar despre cum au decurs 2 zile de relax pe malul marii, in alt post viitor.

Acest post poate contine linkuri afiliate. Textul si pozele pot fi preluate doar cu acordul travelista.ro.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. Grupul Familiilor Calatoare