Travelista.ro Exit Reader Mode

3 zile inghetate in Nuuk, capitala de Groenlanda

Nuuk, Groenlanda – prima impresie. Daca nu am fi ajuns deja in alte locuri polare superbe precum Ilulissat si al sau fiord de gheata, inegalabila South Georgia sau the one and only Antarctica, Nuuk iarna ar fi castigat de departe locul de cel mai frumos loc vazut de mine. Asa… decizia in a face un clasament este grea… dar ceea ce stim cu siguranta este ca ne-am bucurat la maxim de cele 3 zile pline de zapada petrecute in Nuuk, cea mai nordica din lume capitala.

O aterizare cu emotii

Am mai incercat sa zburam acum 2 ani in Nuuk. Atunci din Islanda. Insa zborul ne-a fost anulat, si am ramas “sinistrati” sa exploram frumusetile altei insule. Asa ca atunci cand am rezervat la noul zbor ce leaga Nuuk de Copenhaga, am avut ceva emotii. Dar avionul Air Greenland a fost cuminte de data aceasta, si a decolat la timp. Iar aterizarea in Groenlanda e de poveste mereu. O pista inghetata, ca un patinoar de lucioasa, dar fara vant si cu vizibilitate buna e considerata perfecta pentru aterizare. Si stii ca ai aterizat in Nuuk cand trebuie sa mergi in pasi de patinaj de la avion la terminal.

Dar astfel de zboruri impecabile nu sunt tocmai dese aici. Zborul nostru de vineri a fost doar al doilea zbor zilnic care chiar a zburat in respectiva saptamana, restul fiind anulate din cauza unei furtuni violente.

Cateva informatii pe scurt despre Nuuk, capitala Groenlandei: ce poti vedea, ce poti manca si cum ajungi acolo

In Nuuk poti zbura din Copenhaga cu Air Greenland (zbor de 4 ore) sau din Islanda cu Icelandair (sub 2 ore). Desi aeroportul este foarte nou, vremea poate fi neprielnica zborurilor, si zborurile se anuleaza des.

Nuuk este capitala Groenlandei, cea mai mare insula din lume, are 18000 de locuitori si nu este conectat prin sosele de nicio alta asezare. Este cea mai nordica dintre capitalele lumii.

Groenlanda este tara cu cea mai rarefiata populatie, in jur de 50000 de cetateni, si este o tara autonoma sub coroana daneza.

Locuitorii Groenlandei sunt inuiti, si foarte mandri de traditiile, istoria si cultura lor.

Ca orice capitala, Nuuk are o sumedenie de restaurante, si a fost peste asteptari la capitolul culinar. Am mancat thai, tapas, la un steakhouse, dar si mancare traditionala groenlandeza. 

Hoteluri gasesti de la 4 stele la hosteluri, dar sunt in general optiuni basic, insa confortabile.

Iarna (dar si vara) in Nuuk poti face o sumedenie de drumetii absolut superbe, atat pe coasta orasului, cat si pe muntii din jur. De asemenea, daca vrei sa te incalzesti, Nuuk are o piscina cu o super arhitectura, Malik, iar Muzeul National este foarte interesant si nu trebuie ratat.

Celelalte activitati implica barci: poti vizita asezari din jurul capitalei, unele parasite de 50 de ani, merge la fiordul de gheata si la limba de ghetar din calota glaciara, poti pescui sau, vara, merge cu barca in cautare de puffini.
Ai merge iarna in inghetatul Nuuk?

O prima zi cu -10grade si 8km de plimbari prin superbul Nuuk

Cum am iesit din avion am dat cu nasul de frigul groenlandez. Dar prima noastra zi in capitala celei mai mari insule din lume avea de fapt cea mai buna vreme posibila aici pe timp de iarna: soare si complet senin, si fara de vant. Asa ca am profitat la maxim de ea. Nu eram doar la prima vizita in Groenlanda, stiam din experientele anterioare in Ilulissat si Kangerlusuaq cat de rapid vremea poate sa devina extrem de neplacuta si neprielnica plimbarilor.

Intai ne-am dus in Old Nuuk, cartierul cu case vechi colorate, langa portul colonial. Am urcat la statuia lui Hans Egede, de unde ai o perspectiva extraordinara cu fiordul pe marginea caruia se gaseste capitala Groenlandei. Am gasit si o prima cafenea draguta, pentru un stop de incalzire si energie.

Tot aici este si Muzeul National, un loc extrem de interesant, despre istoria Groenlandei, si fauna si flora sa.

Am continuat apoi pe Nuuk Boardwalk, un set de scari si pasarele de in jur de 2km ce ocoleste o parte din coasta Nuuk, cu privelisti panoramice asupra oceanului si a orasului. 

Strada pietonala centrala, inzapezita, da in alta zona de coasta, cu o plaja complet alba. Si doar ne place sa ne plimbam pe orice fel de plaje, asa ca ne-am continuat mersul. Mandre, steagurile alb-rosu groenlandeze se ridicau deasupra fiecarei case aproape.

Nu se putea sa nu facem un om de zapada, cu atata „materie prima” in jur, nu e asa?

Pe partea cealalta a portului pescaresc si industrial, dupa aeroport, se inalta blocurile zonei noi de Nuuk. Iar aici este superba o plimbare la apus, care in perioada aceasta vine in jur de 17, s-au dus deja zile aproape doar de intuneric la final de ianuarie din capitala Nuuk.

Ultima plimbare a zilei, in “ora bleu” de dupa ce soarele a disparut am facut-o dupa aeroport, cu vedere la unii dintre muntii stancosi ce inconjoara Nuuk.

Daca vremea insa nu coopereaza, si nu te poti plimba prea multa vreme pe afara, Nuuk are si cateva locuri indoor foarte dragute, preferata noastra fiind piscina Malik, nume ce in traducere inseamna val, si a carei cladire fix asa arata: un imens val de sticla pe malul unui fiord.

La vanatoare de aurora pe barca pe fiordul din Nuuk

Nuuk este sub Cercul Polar, dar totusi aurorele aici sunt puternice si dese, mai ales datorita faptului ca imediat la iesirea din oras ai intuneric absolut in fiorduri, nimic, nicio asezare umana nu iti perturba spectacolul luminilor nordice, ce isi fac aparitia de cateva ori pe saptamana in ianuarie-martie.

O asezare abandonata si o croaziera prin fiord – activitatile celei de-a doua zile in Nuuk

Dimineata la rasarit, adica la ora 10, am pornit a doua zis pe mare iar. Tinta noastra a fost insula Q…., o asezare abandonata in anii 70, actualmente loc de vacanta pentru locuitorii din Nuuk, o insula in mijlocul fiordului, inconjurata de munti ascutiti, pe care am facut o drumetie pana la fabrica de cod acum abandonata, peste sine de tren si peste lacuri inghetate.

Am avut parte si de ceva inedit, din categoria lucrurilor care nu ne asteptam sa le intalnim: o sina de tren dezafectata in mijlocul pustietatii inghetate, relicva de la o fosta fabrica de prelucrare a pestelui, nefolosita de peste 50 de ani.

Sistemul de fiorduri din Nuuk este al doilea ca marime sistem de fiorduri din lume (primul tot in Groenlanda se gaseste), si sa te plimbi cu barca este o atractie si o placere vizuala in sine. 

Ba chiar pe drum am oprit si la o imensa cascada direct in fiord, acum insa complet inghetata. Un spectacol al naturii!

O noua zi, o noua croaziera, spre o noua destinatie inghetata

Mai devreme chiar decat in ziua precedenta, cand inca nu se vedea niciun fir de lumina pe cer, pe la 9:30 asa dimineata, am pornit intr-o noua excursie cu barca. De data aceasta urma sa mergem chiar mai departe pana la Sermia Glacier, ghetarul si fiordul inghetat al Nuuk.

Drumul cu barca dureaza peste 2 ore pana aici, si in ultima parte vei ocoli icebergs uriasi, dar ce senzatie sa fii la margine de fiord inghetat, cu limba de ghetar, direct din calota glaciara, in zare!

Cateva recomandari culinare in Nuuk

Desi este cea mai nordica dintre capitalele lumii, si nu este conectat cu nimic rutier, Nuuk este un mic orasel modern si cu „de toate”. Si mai ales cu restaurante extrem de bune, pe care am avut placerea sa le testam de-a lungul celor 3 zile petrecute aici.

Prima descoperire, dupa 8 kilometri de plimbari prin zapada, a fost TapasBar, un restaurant cu pereti de sticla, unde se servesc portii mici, delicioase, de inspiratie internationala, nu doar spaniola.

Seara insa am ales clasic: un steakhouse la ultimul etaj al celui mai mare hotel din Nuuk, A HEREFORD BEEFSTOUW. Meniul este preponderent carnivor aici, dar ai si un salad bar pentru a iti varia cina.

Tot la ultimul etaj al hotelului Hans Egede, unde de altfel ne-am si cazat, este restaurantul Sarfalik, cotat ca unul din cele mai bune restaurante din zona nordica a lumii, unde poti gusta preparate groenlandeze, servite fine dining.

In ultima seara am mancat in Groenlanda…. thailandez. Charoen Porn este o adevarata institutie in Nuuk. Proprietarul si toti angajatii sunt emigranti thailandezi, iar mancarea este la fel de buna ca in Thailanda. Dar cu o mica particularitate: aici poti servi sushi din piele de balena sau Pad Krapow de ren. Iar inuitii se dau in vant dupa condimentele picante thailandeze, mancarea asa iute le tine de cald cand ies apoi afara la frig. De neratat, in Nuuk.

Cam acestea au fost aventurile noastre inghetate timp de 3 zile in Nuuk, capitala Groenlandei!