Travelista.ro Exit Reader Mode

Plimbari prin Gdansk

Imi doresc sa mergem in Gdansk demult. Am si avut rezervare prin 2020. A avut grija pandemia sa nu putem ajunge. Dar iata ca incet incet ne luam excursiile inapoi, asa ca in primul weekend de septembrie am zburat inspre Polonia. Si daca tot am avut de asteptat un pic sa ajungem in orasul aproape de Marea Baltica, ne-a intampinat cu o vreme absolut perfecta!

>> Rezerva o vacanta in Gdansk: Hilton | Radisson | alte hoteluri disponibile.

Prin Gdansk, de-a lungul raului Motława

Imaginea cu raul Motława, cu casute cochete de-a lungul lui, este emblematica pentru Gdansk, asa ca asa ne-am inceput explorarile, plimbandu-ne alene de-a lungul falezei, pandind podurile mobile cand sunt deschise pentru a trece de pe o parte pe alta a apei.

De-a lungul apei vei gasi o sumedenie de restaurante si terase de tot soiul, de la pierogi si alte feluri de mancare traditionale in zona, pana la specialitati asiatice sau italienesti. PS: Nu rata sa testezi pierogi cu varza si ciuperci!

Simbolul orasului este vechea macara neagra de lemn, cu o barza in varf, folosita in trecut la descarcarea vaselor, care domina din toate partile faleza Motławei.

Poti admira falezele chiar de pe apa. Se fac tot felul de plimbari cu barci care mai de care, de la caiace la imense corabii de pirati, si orice intre ele. Ba chiar intr-una din seri am asistat si la un concert de pe o barca, care naviga in susul si in josul apei, pentru ca toti trecatorii sa poata asculta melodiile.

Gdansk si strazile cochete ale orasului vechi

Nu doar pe malul Motławei iti recomand o plimbare in Gdansk, ci sa iei la rand toate strazile pietruite, cu case colorate insirate de-a lungul lor, din orasul vechi. Orasul a suferit mult in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar, ca multe alte orase din Polonia, a fost refacut impecabil la stralucirea lui de dinainte.

Cand regele Poloniei ajungea la Gdansk, drumul il ducea prin 3 porti, si de-a lungul Strazii Lungi si a Pietei Lungi, iar acesta este traseul pe care este obligatoriu sa il faci si tu in plimbare prin oras. Nu departe te asteapta pentru o vizita si Basilica Sf Maria, dar si toate cafenelele si terasele ce impanzesc orasul vechi. In mod poate un pic ciudat, pe strazile orasului vechi din Gdansk nu prea gasesti magazine, doar cateva cu chihlimbar si casute colorate de portelan.

Orasul de sus

Ai mai multe turnuri si locuri in care te poti urca pentru a vedea Gdansk de sus. Turnul Basilicii Sf Maria este cea mai populara optiune pentru turisti, dar cum este in mijlocul strazilor orasului vechi, noi am ales alta perspectiva, de pe malul apei. Am urcat la apus pe plaformele de la Sassy Rooftop, un bar pe acoperis, cu un restaurant italian sub, langa hotelul Radisson.

Un alt loc dragut de admirat Gdansk de sus, testat de noi, este barul de deasupra hotelului Hilton (unde ne-am si cazat – rezerva aici).

Gdansk si istoria sa impresionant de trista

Gdansk este locul unde practic a inceput al Doilea Razboi Mondial, si care a suferit teribil in toti anii cat a durat acesta, iar in Muzeul celui De-al Doilea Razboi Mondial, poti vedea o frantura din chinul si suferinta pe care acest razboi a adus-o oamenilor din toate zonele afectate. Este cel mai mare muzeu dedicat acestei perioade negre din istoria lumii, iti ia cateva ore si cateva lacrimi sa il parcurgi, dar este cu adevarat un lucru necesar pe care sa il faci o data ajuns aici (multe scene din muzeu au un mare impact emotional, asa ca nu il recomand impreuna cu copiii).

Pentru a vedea unde a inceput practic Cel de-al Doilea Razboi Mondial trebuie sa mergi un pic in afara centrului istoric, pana la peninsula Westerplatte, cea care a primit prima bombardamentele razboiului, si unde acum este construit un memorial.

Ce poti vizita pe langa Gdansk?

La maxim jumatate de ora de Gdansk se gaseste Sopot, cocheta statiune de pe riviera Poloniei. Noi am petrecut chiar o noapte aici, pentru a putea sa ne plimbam pe indelete pe malul Marii Baltice, si despre ziua in Sopot am povestit intr-un articol separat. Aici doar iti recomand sa faci o vizita, chiar de cateva ore, din Gdansk la mare.

>> Citeste despre Sopot, cea mai cunoscuta statiune poloneza la mare

Inspre enclava rusa insa, la o ora si ceva de Gdansk, te asteapta Malbork, cel mai mare castel de caramida din lume, o aparitie rosiatica impozanta. Fost sediu al Cavalerilor Teutoni, castelul, fortificat in mai multe randuri, isi are originile in secolul XIII. Amplu distrus in Al Doilea Razboi Mondial, acum este refacut la maretia de odinioara, iar vizita audio-ghidata te va conduce prin toate incaperile sale (si desi mie nu imi plac deobicei audio-ghidurile, cel de la Malbork este extrem de bine facut). La final poti servi pranzul in Pivnita, asa numindu-se restaurantul care se afla in subsolurile castelului.

Cum am ajuns in Gdansk?

Uneori stelele aviatiei se aliniaza chiar si in pandemie, si am zburat lejer in Gdansk doar pe weekend, cu o escala, si la dus si la intors de doar 45 de minute in Varsovia. Ambele zboruri au fost cu LOT, si datorita timpului foarte scurt de tranzit am ales sa avem doar bagaj de cabina. Pana in Varsovia, din Bucuresti, faci aproximativ 1h30, iar din Varsovia in Gdansk faci 40 de minute.

Ne-am cazat chiar pe promenada in Gdansk, la hotelul Hilton. Un hotel cu o pozitie foarte buna. Alta recomandare personala in Gdansk este Radisson, tot pe marginea apei.

>> Rezerva o vacanta in Gdansk: Hilton | Radisson | alte hoteluri disponibile.