Hotelul LTI Les Orangers Garden, baza noastra la plaja in Hammamet, Tunisia
Tunisia nu este cunoscuta doar pentru ruine si medine, ci si pentru plajele sale la Mediterana. Prima statiune in adevaratul sens al cuvantului a Tunisiei este Hammamet, cu plajele intinse pe kilometri in sir, cu nisip fin si apa linistita, turcoaz, si aici ne-am facut baza pentru cateva zile. Am stat aici la un hotel all inclusive foarte cochet, intr-un stil ce prelua elemente traditionale inglobindu-le in arhitectura sa moderna, aerisit si placut, pe placul nostru: Les Orangers Garden.
>> Rezerva un sejur la LTI Les Orangers Garden | Vezi alte hoteluri disponibile in Hammamet
Nu este un hotel all inclusive gigant, ci mai degraba un boutique hotel, cu un restaurant si cateva baruri (unul pe plaja, unul deschis non stop, unul alaturi de sala de fitness). Nu are spectacole sau entertainment in piscina, dar are un mic loc de joaca indoor pentru copii, si spa si sala de sport. Are in schimb o gradina foarte ingrijita, umbrelute cochete pe plaja, camere mari si cu vedere catre valuri. Iti poti chiar alege o vila sau un bungalow, unele dintre ele cu terasa pe acoperis sau piscina privata. Noi am avut un apartament cu doua dormitoare si un living urias, care se numea family room.
Diminetile in Hammamet incepeau pe plaja
Diminetile incepeau cu plimbari pe plaja, salutind camilele ce asteptau turisti dornici sa fie plimbati, si cu balaceli in piscina. Apa marii dimineata era complet nemiscata, si razele soarelui se reflectau in turcoaz.
Piscina de la Les Orangers Garden este mare, un pic cam adanca dupa gustul meu (nu are zona de baby pool), dar cu doi copii care stiu deja sa inoate nu am avut probleme.
Dupa amieze alene in medina Hammamet, cu ceai, cumparaturi si plimbari
La pranz ne mutam in medina, cu aleile sale intortocheate, impanzite de traditionalele usi tunisiene in nuante vii de bleu, rosu, galben, ba chiar si verde, si populate de sute de pisici.
Nu doar o data ne-am avantat la cumparaturi, dar am si vizitat fortul ce de secole vegheaza deasupra medinei din Hammamet.
Restaurantul nostru preferat a fost Barberousse, o terasa panoramica, cu vedere atat la mare si plaja, cat si la medina, ce serveste specialitati din peste proaspat si variante de couscous.
Ceaiul e o placere aparte in tunisia, de menta, servit in pahare mici, adesea decorate cu metal, de multe ori cu samburi de migdale or pin adaugati in lichid. De cele mai multe ori poate fi insotit de mici patiserii delicioase, tunisiene, si chiar sub cetate este o ceainarie colorata si simpatica unde ne-a facut placere sa zabovim putin.
De acolo porneste si o mica faleza, Route touristique numita, ce inconjoara, prin exterior, medina.
Chiar langa medina incepe plaja publica, unde acum in pandemie doar localnici si pescari se bucurau de tot ce poate oferi marea.
Vila Dar Sebastian, centrul cultural din Hammamet
O vila superba are o istorie aparte, de interese pentru noi romanii. George Sebastian, un roman bogat casatorit cu o mostenitoare din America, vine si se stabileste in Hammamet, primul dintre multi europeni bogati ce au ales sa isi faca resedinta aici, in Tunisia, pe malul Mediteranei, la inceputul secolului 20. Vila, si domeniul sau, plin de portocali, chiar pe malul apei, este absolut superba, si in prezent a devenit centru cultural (este amenajat si un teatru in aer liber) si se poate vizita contra cost.
Ce excursii poti face in jur in Tunisia daca ai baza in Hammamet
La nu mai mult de o ora jumatate gasesti capitala Tunisiei, Tunis, cu a sa medina inscrisa in UNESCO, si locuri de neratat precum Muzeul National Bardo, vechea Cartagina sau sarmantul Sidi Bou Said. In directia opusa, urmind coasta, poti vizita Sousse si medina sa in trepte, sau Monastir, cu frumoasa cetate Ribat. Putin mai departe de mare, dar tot la aproximativ o ora distanta de Hammamet, te asteapta unul din cele mai bine pastrate amfiteatre romane din lume, El Jem.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. |