Travelista.ro Exit Reader Mode

Popas in drum spre mare: Monumentul de la Straja

O statuie uitata de toata lumea inca se inalta impresionant pe canalul Dunarea-Marea Neagra, langa orasul Murfatlari. Opera a artistului Pavel Bucur si terminata in 1988, Ingerul Libertatii comemoreaza sacrificiile facute pentru constructia canalului.

Este a doua cea mai inalta statuie din Romania (si in top 100 in lume), dar e ignorata de toata lumea si lasata prada naturii si vandalizarii. Desi lipsita de basoreliefurile de bronz de la baza, furate imediat dupa Revolutie, este o aparitie impresionanta, si vegheaza in liniste si fara de turisti canalul.

Cum ajungi la Monumentul de la Straja?

Iata asadar un popas atipic in drum spre mare intr-o dupa amiaza de vineri, in ultimul weekend din vacanta de vara. Noi am oprit la Monumentul de la Straja in drum spre Marea Neagra din Bulgaria, trecind vama pe la Negru Voda e doar un ocol de cativa kilometri, dar la fel de usor, cu un ocol de jumatate de ora, poti sa vezi aceasta statuie uitata de lume in drum spre Marea Neagra romaneasca.

Drumul este bun pana la 4 kilometri inainte de statuie, cand vei intra pe un drum de pamant ce duce la fostul sat Straja, ras de pe fata pamantului la construirea canalului Dunarea-Marea Neagra, si din care a mai ramas acum doar o ferma pe malul apei.