Travelista.ro Exit Reader Mode

Evadare din Bucuresti: Relaxare la Country Spa Retreat din Snagov

Ne place sa calatorim prin lumi exotice si indepartate, pe toate continentele planetei. Ne incanta sa descoperim minunile ascunse ale Romaniei si colturi neumblate din Europa. Dar uneori vrem doar o seara si o zi de relaxare, aproape de Bucuresti. Mancare buna si un centru de SPA sunt mereu la mare cautare la noi, de altfel. Iar daca e vara, si vorbim de o piscina cocheta, in aer liber, totul este si mai bine! Si Snagov e cea mai apropiata (de capitala) si buna varianta!

Unde am mai mers pana acum in Snagov, ca o mica evadare din Bucuresti?

Ultimele dati am fost fix inainte, si la putin timp dupa ce s-a nascut Ema. Gravida in 38 de saptamani in august fierbinte am cautat racoare la Vila 23, intr-un loc reinviat din nebuloasa misterioasa comunista, si am poposit la Manastirea Snagov, alt loc incarcat de legende (se presupune ca aici ar fi mormantul lui Vlad Tepes) pe cand Ema avea doar cateva luni, intr-o iarna calduta.

De data aceasta, pe timp de vara, nu am ajuns in vreun loc cu vreo istorie de orice fel, ci la un Retreat cu acte in regula, nou si simandicos, elegant si confortabil, pentru o noapte la Country Spa Retreat, de asemenea pe malul lacului Snagov.

Noi am ajuns pe seara, asa ca direct la restaurant ne-am oprit. Camerele sunt placute, cochete, cu mobilier confortabil si canapele moi. Dimineata am zarit pe geam piscina in nuante de gri si bleu, dar trebuia sa astepte, pentru ca aveam intai o programare la SPA, situat intr-o casuta vizavi, pe malul lacului. Dupa masaj te poti relaxa pe o terasa cu vedere la intinderea de apa.

Abia apoi am testat, nu piscina, ci piscinele, pentru ca sunt mai multe. Una mare, incalzita. Una mai mica, dar cu cascada. Si un jacuzzi langa ele. Intre ele terase cochete, cu aer rustic. Ca doar suntem la tara. Si un teren de tenis, pentru cine se satura de balaceala.

Ne-a placut! Atmosfera linista, masajul bun, si piscina simpatica! Am fost de data aceasta doar in doi, dar planuim sa revenim si cu copiii!