Transnistria este o mica tara inghesuita intre Republica Moldova si Ucraina, avind intr-o parte Nistrul drept granita naturala. Asta daca ii intrebi pe transnistrieni. Daca ii intrebi pe moldoveni, este doar un raion ca altele (desi cu statut de autonomie – obtinut in urma razboiului din 1992), din tara lor, care insa a luat-o un pic razna, si si-a facut propria vama, si este pazit de Forte de mentinere a pacii (rusesti), cu tancuri si mult armament.

Nu doar propria vama, ci si propria moneda, steag, numere de masina, institutii oficiale, se administreaza singura, locuitorii ei refuza cetatenia moldoveneasca, vorbesc preponderent rusa si scriu in alfabetul chirilic. Este recunoscuta ca si tara de sine statatoare in total de alte 3 tari, toate cu acelasi statut ca si Transnistria, mici tari desprinse dintr-o tara fosta sovietica. Capitala este la Tiraspol, oras pe malul Nistrului.

 

Si cum eram noi peste weekend in Republica Moldova, terminasem de vizitat Milestii Mici, ne gandeam unde sa mancam de pranz. Si ne vine ideea: hai in Tiraspol, este doar la 70km, cat de greu poate fi sa trecem o vama care nu exista, intr-o tara care nu exista? Asa ca am plecat fara nicio documentare prealabila (mai bine) catre tara care este dar nu chiar, cu masina noastra cu numere de Romania, inchiriata din aeroportul din Chisinau.

Trecerea vamei din Moldova in Transnistria cu pasaport romanesc si masina cu numere de Bucuresti

Cu cativa kilometri inainte de granita propriu-zisa incepe zona demilitarizata, si Transnistria te intampina dragalas cu multe tancuri, si soldati inarmati pana in dinti, dupa care urmeaza un drum plin de gropi pana la vama propriuzisa. Ei, aici a urmat o distractie de o ora, in care ne-au verificat toate actele de 20 de ori, si intr-un final ne-au emis o viza valabila fix 12 ore (ni s-a dat un biletel cu ora inscrisa pe el, care a fost verificat la iesirea inapoi in Moldova).

Dupa jumatate de ora de stat in vama, timp in care toti posesorii de buletin transnistrian se fataiau fara niciun stres intre granite, deja nu mai mi se parea o idee buna, dar am folosit timpul pentru a cauta pe google ce am putea vizita. Asa am dat peste primul nostru obiectiv, in primul oras dupa granita: Bender.

Cetatea Bender a lui Stefan cel Mare, primul obiectiv vizitat in Transnistria

In cetatea Bender (sau Tighina) se intra prin curtea unei fabrici, prin care, dupa ce un soldat iti deschide o poarta grea, mergi cu propria masina pana la zidurile groase ridicate de Stefan cel Mare. Pentru ca Tighina este o cetate din vremea domniei lui Stefan, pe atunci din lemn si pamant, si reconstruita de Petru Rares pe malul Nistrului, si a jucat un rol important in istoria zonei, printre actorii importanti care s-au perindat pe aici numarindu-se Suleiman Magnificul (care a cucerit-o si a transformat-o in fortareata turceasca) sau Mihai Viteazu, care a asediat-o de cateva ori insa fara succes.

Tot de numele cetatii Bender se leaga si legenda Baronului de Münchhausen, personaj care in viata reala a luptat aici, si fictional a aterizat langa ziduri pe ghiuleaua sa gigantica (reprodusa la intrarea in fortareata). Cetatea a fost reconditionata si introdusa in circuitul turistic de autoritatile transnistriene in 2012, si arata surprinzator de bine. Zidurile iti permit sa te plimbi de jur imprejur, in turnuri te poti catara pentru o priveliste de ansamblu, curtea este mare, curata, cu bancute si tunuri din loc in loc, si sunt amenajate 2 mici muzee, unul de istorie si unul de tortura. Ba chiar au si magazin de suvenire, de unde mi-am cumparat o mica insigna cu steagul Transnistriei, ca amintire.

Unde am mancat in Transnistria?

Vizita la Bender a fost o experienta tare placuta, asa ca ne-am indreptat apoi spre Tiraspol, capitala, drumul trecind pe langa stadionul Sheriff, firma locala cea mai influenta din tara, care detine si telefonia, si televiziunea si cam orice pe acolo.

Atat vanzatoarea de la magazinul din cetate (cu care ne-am inteles intr-o engleza foarte buna – nu vorbesc deloc romana nicaieri), cat si google, ne recomandau un unic restaurant, „unde merg toate delegatiile straine sa manance”, pe numele sau Kumanek. Mancarea este in general buna in Republica Moldova, dar cea mai buna masa in 3 zile am avut-o aici, in Transnistria.

La pas prin Tiraspol, pe faleza Nistrului

Dupa ce ne-am desfatat cu delicatese traditionale transnistriene am iesit la o plimbare pe faleza de pe malul Nistrului, o plimbare foarte placuta in care am admirat un pod plin cu lacate-declaratii de iubire, o plaja amenajata foarte dragut, un tanc, un monument al eroilor de razboi, o biserica ruseasca foarte aurie si pe Lenin, statuie care este unul din punctele importante din oras.

Se facuse deja aproape seara, asa ca am pornit inspre granita. De data aceasta am trecut rapid, doar verificind ora biletului de la intrare, dar, ca si singura experienta negativa, au uitat sa ne dea cateva acte din cele ale masinii inchiriate cu care eram (am descoperit ulterior).

Per total, o excursie interesanta, extrem de interesanta chiar, pana la urma nu asa periculoasa cum ar parea citind diferite bloguri, care a meritat cu prisosinta, si durata mare de trecere a granitei la dus, si incurcatura cu actele masinii la intors.