Travelista.ro Exit Reader Mode

Transilvania cu copiii: Vizita la Biserica fortificata Prejmer

Ziua pe care am petrecut-o vizitind biserici fortificate in Transilvania, in cadrul roadtrip-ului nostru de primavara prin Romania ne-a lasat cu curiozitatea de a vizita inca si mai multe asemenea minuni din Romania. In acest articol despre o vizita cu copiii la Biserica Fortificata Prejmer, inscrisa in UNESCO.

 

Astfel, cu ocazia unui weekend petrecut in Brasov, duminica am dat o fuga pana la Prejmer, la nici 20 de km departare. Vazusem nu demult o poza (sau poate mai multe) cu curtea bisericii fortificate de aici, si ma fermecase multimea de scari de lemn si de usite, fiecare usa ducind in camera unei familii, in care aceasta se adapostea in caz de pericol si razboi.

Biserica Fortificata Prejmer, inscrisa in Patrimoniul UNESCO

Biserica Prejmer a fost construita in secolul XIII, in locul ruinelor unei vechi bazilici romane, si constituie cel mai bine păstrată și cea mai puternică biserică-cetate medievala din Estul Europei. In 1999 a fost înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, impreuna cu alte cateva biserici fortificate din Transilvania.

Am stiut de la inceput ca pe Lucas il va fermeca arhitectura cu atatea scari si usi „secrete” a zidurilor interioare ce imprejmuie biserica. Mai multe camere pot fi vizitate, unele avind cate o mica expozitie tematica, ceea ce a sporit gradul de interes.

Cat eu cu Lucas am explorat pe sus, pe scari inguste si pasarele de lemn stramte, Ema a ramas jos, in curte, si s-a plimbat prin iarba. Ei i-a placut mult sa descopere biserica inauntru, si sa se aseze pe bancutele de lemn impreuna cu Lucas.

La iesirea din fortificatiile bisericii, bonus: un mic loc de joaca cu topogane si leagane, dar si cu view la zidurile de aparare si tunelul lung de 30m prin care se face accesul in curtea bisericii.