Anul acesta cred ca a fost anul granitelor deosebite. Am inceput in aprilie, cand am vizitat DMZ, cea mai pazita granita din lume, zona tampon ce desparte Coreea de Sud de cea de Nord, am continuat in vara cand am trecut din Canada in SUA si inapoi prin fata Cascadei Niagara, si iata ca in vacanta de toamna ajungem la o alta granita extrem de scenica si interesanta: granita peste Victoria Falls, in sezonul umed cea mai mare cascada din lume, ce desparte Zambia de Zimbabwe.
O prima zi in Zambia
Am aterizat de dimineata in Livingstone, si de cum am iesit din micul avion ce ne-a adus aici din Lusaka, capitala Zambiei, ne-a izbit caldura din aceasta parte destul de sudica a Africii. Era dimineata, dar termometrele aratau peste 35 de grade.
In nici 15 minute am ajuns la hotel, pe malul raului Zambezi, un hotel ales special pentru pozitionarea sa, in mijlocul parcului national ce adaposteste si cascada Victoria, fiind astfel inconjurat de animale: The Royal Livingstone Hotel by Anantara.
Ne-am oprit intai sa ne racorim si sa ne realimentam cu energie la restaurantul hotelului si apoi, fiind extrem de cald, direct in piscina cu privelisti panoramice asupra raului Zambezi, si aproape imediat au inceput sa apara in jurul nostru animale. Sa te balacesti intr-o piscina in timp ce o girafa sau o zebra se uita la tine, asta da experienta, nu e asa?
De abia pe dupa amiaza, cand soarele s-a mai domolit, am pornit la drum inspre traseele panoramice deasupra cascadei Victoria, dinspre Zambia. De la hotelul ales de noi se merge pe jos, pe o poteca prin parcul national, pana pe marginea cascadei, unde o sumedenie de trasee pana la diferite puncte de belvedere iti sunt disponibile.
In dry season partea zambiana a cascadei Victoria este aproape secata, doar cateva firicele din Zambezi razbat peste stanci. Dar locul este ravasitor de frumos si asa, cu stanci perpendiculare golase si un rau turcoaz si linistit la baza.
La final de plimbare care a durat in jur de 2 ore am avut parte de cel mai frumos apus din ultima vreme, vazut dintr-o zona in care se poate ajunge doar in aceasta perioada de sezon uscat, fix pe marginea Victoria Falls.
Seara am incheiat-o pe malul raului Zambezi, in culorile intense ale apusului, pe terasa amenajata aici pentru cina, ascultind sunetele scoase de hipopotamii care se balaceau in apa raului.
Alta distractie extraordinara avuta de Ema in timpul sederii noastre de o zi in Zambia: o repriza de calarie pe domeniul hotelului, printre zebre si girafe, pe malul raului Zambezi.
O balaceala in Devil’s Pool – o experienta unica in lume
Am vrut sa mergem la Cascada Victoria in sezonul uscat din mai multe considerente (unul dintre ele, foarte imporant, fiind lipsa tantarilor, raul Zambezi fiind totusi areal cu malarie), dar poate cel mai atragator a fost posibilitatea de a ne balaci in Devil’s Pool, piscina naturala chiar de deasupra caderii de apa.
Doar ajunsul la Devils Pool este o aventura in sine: intai te urci intr-o barca, cu care navighezi printre curentii si rapizii raului Zambezi. Apoi acostezi pe Livingstone Island, si de acolo incepi o mica drumetie pana la buza cascadei, unde este si un monument ridicat in cinstea lui Livingstone, primul european care a admirat Victoria Falls.
Pe buza prapastiei, mai pe uscat, mai prin apa, vei ajunge la Devils Pool, de unde, pe burta chiar pe marginea ei, vei vedea curcubeul format de caderea de apa, sute de metri mai jos.
La final de balaceala, daca ai ales sa vii sa „testezi apele” Devils Pool la pranz, vei primi o masa de pranz delicioasa, intr-un cort fix pe marginea caderii de apa.
Pe drumul inapoi spre debarcaderul de unde ai pornit aventura nu uita sa saluti hipopotamii, au si ei propria piscina in raul Zambezi, si vei trece cu barca chiar pe langa ei.
Un pod ce este si granita intre 2 tari
Am trecut pe jos granita intre Zambia si Zimbabwe, pe podul Victoria Falls Bridge, ce uneste cele 2 tari, peste cascada Victoria. Cu greu poti gasi o granita mai scenica. Plus… ce alta granita ati mai vazut sa aiba bunjee jumping fix pe linia de demarcatie intre 2 tari?
O zi in Zimbabwe si Cascada Victoria asa cum se poate ea admira de aici
Unul dintre cele mai vechi hoteluri din Africa sta maiestuos vizavi de Victoria Falls de peste 100 de ani, din 1904, cand a fost construit pentru a gazdui inginerii ce au lucrat la constructia caii ferate ce trebuia sa uneasca intreg continentul, Cairo to Cape: The Victoria Falls Hotel. Dupa amiaza am petrecut-o pe domeniul hotelului, cu vedere la Victoria Falls Bridge si la stancile cascadei. Copiii s-au bucurat din plin de piscina cocheta, cu maimute din plin in copacii din jurul ei.
Seara am avut parte de o prima petrecere de nastere pentru cel mai mare calator de 14 ani impliniti chiar aici, intre Zambia si Zimbabwe, petrecere cu dansuri tribale si cu un sef de trib care a venit personal sa ii ureze La multi ani si sa ii aduca un mic cadou lui Lucas. O amintire de neuitat!
Dupa ce copiii s-au culcat, obositi dupa atatea aventuri, noi am ramas la celebrul bar al hotelului, Stanley’s Bar, sa mai admiram un pic luna ce lucea in zare deasupra cascadei. Magie pura!
Dimineata am inceput in forta, cu un traseu de cativa kilometri buni de-a lungul punctelor de belvedere de pe partea din Zimbabwe. Chiar si la final de sezon uscat, de pe partea din Zimbabwe vezi adevarata forta a cascadei Victoria. Ba chiar poti admira, de departe, Devils Pool, si, daca ai fost deja in ea (cum era cazul nostru) sa te miri de ce curaj nebun ai avut.
Dupa un pranz cu muzica live, pe marginea piscinei, o masina ne-a transferat din nou in Zambia, de unde am luat zborul spre o alta tara africana din programul vacantei noastre de toamna: Kenya, si o saptamana de safari.
Mici informatii utile despre Zambia, Zimbabwe si Cascada Victoria
Cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru Zambia, dar au nevoie pentru Zimbabwe. Pentru Zimbabwe viza se poate lua online sau on arrival. Daca o luati online in prealabil recomandarea mea este sa aveti printata si dovada de plata a ei.
In Zimbabwe ne-a mers un singur card, cel de la BRD. Revolut, Libra, Banca Transilvania nu au mers din pacate.
Pentru Devils Pool trebuie facuta rezervare (si platita) online cu ceva vreme inainte, sunt putine locuri si se dau imediat. Poti ajunge la ea doar in sezonul uscat. In sezon intermediar se poate merge la Angels Pool, un pic mai departe de margine, iar in sezonul umed sunt ambele inchise.
Cascada Victoria si zonele din jurul ei sunt predispuse la malarie si febra galbena. Noi am ales sa mergem la final de sezon uscat, tocmai pentru a prinde cat mai putini tantari (si ne-a reusit, nu am zarit aproape deloc), dar ne-am luat precautii riguroase: intreaga familie are facut vaccinul de febra galbena, si am luat preventiv toti malarone, am avut grija sa avem spray la noi, seara sa purtam haine acoperitoare si sa folosim plasele de deasupra paturilor.