In ultimii ani, pandemici fiind, am mers la ski unde s-a putut mai mult, nu unde am vrut neaparat. Asa am ajuns in Bulgaria, Elvetia sau Italia, dar anul acesta ne-am orientat catre Franta, unde nu mai ajunsesem de ceva vreme, si am ales ca primul weekend de ski al sezonului sa fie pe partiile din domensiul schiabil Tignes-Val d’Isere.
Cum este domeniul de ski Tignes-Val d’Isere?
Altitudinea joaca un rol important pentru domeniile de ski, si acest lucru se vede in cantittea de zapada din fiecare iarna de pe partiile de aici. Domeniul skiabil este situat intre 1800m si 3500m altitudine, si o parte din partii sunt chiar pe ghetarii ce puncteaza din loc in loc regiunea Savoie a Frantei. In total, din cele doua statiuni montane, poti accesa peste 300km de partii, fiind unul din cele mai mari domenii schiabile din intreaga lume, impartite in 4 categorii de dificultate, de la verde la negru. In plus, sunt organizate si spatii pentru copii, dar si pentru incepatori sau snowparcuri.
Poti urca pe diferitii versanti ai domeniului schiabil Val d’Isere-Tignes si din Tignes si din Val d’Isere, dar si din diferite alte sate invecinate, insa toate partiile sunt interconectate pe skiuri, si poti skia in voie, de pe un munte pe altul.
Cel mai sus poti urca din Tignes pe ghetarul Grande Motte, aproape de varful sau de 3653m, la 3450m, cu un funicular urmat de o telecabina uriasa, ce vara are montata deasupra si o platforma de observatie in aer liber.
In multe locuri de pe partiile din Val d’Isere ai o priveliste impresionanta: insusi Mont Blanc sta fata in fata cu muntii de aici.
La capatul telecabinei Solaise, ce urca direct din Val d’Isere, sunt organizate si doua covorase rulante de lungimi mari, ce pot urca pe cei mici sau pe cei incepatori la partii usoare si placute, pentru a isi exersa tehnica de skiat. Tot aici este si un mic lac montan, inghetat bineinteles, pe malul caruia este amenajata o mica „plaja” iernatica, cu sezlonguri pentru odihnit dupa partii la soare, dar si un traseu de hike pe zapada. De asemenea, pe o mica partie deasupra Solaise poti trece, pe skiuri, granita intre Italia si Franta. Un alt fel de experienta pe partii!
Ce ne-a mai placut tare mult au fost optiunile culinare deosebite de pe partiile din Val d’Isere si Tignes. Din satul Daille, cu o gondola, poti ajunge La Folie Douce, un concept culinar la altitudine deosebit, ce combina restaurante, baruri si spectacol zilnic de cabaret, cu muzica si dansuri. Este un concept francez, vechi de zeci de ani, si poate fi intalnit in mai multe domenii schiabile din Franta (Courchevel, Alpe d’Huez, Val Thorens etc).
In schimb daca urci cu funicularul Pierce-Neige din Tignes la peste 3000 de metri ajungi la restaurantul Panoramic, un restaurant fine dining axat pe grill open-air, care la intrare iti ofera posibilitatea de a te schimba din clapari in papuci de blana pufosi si confortabili. Iar la finalul mesei, pentru un pic de extra energie pe partii, vei fi servit cu bezele si ciocolatele! La ambele aceste doua optiuni culinare este bine sa iti faci rezervare cu cateva zile inainte!
Unde te cazezi pentru partiile Val d’Isere sau Tignes
Statiunea mare este Val d’Isere, si in jurul ei mai sunt cateva sate mai micute, conectate de asemenea cu gondole sau telescaune cu partiile de ski. Val d’Isere este o statiune de traditie, cu case si hoteluri scumpe si elegante, multe magazine deosebite si o ambianta placuta.
Insa cealalta optiune ne-a facut noua cu ochiul: Tignes 2100. Ne-am cazat asadar la 2100m, unde un intreg sat turistic construit recent te asteapta chiar intre munti, intr-o vale cu un lac ce iarna e inghetat si pe care sunt astfel amenajate trasee de plimbare, si ne-a placut extrem de mult! Este cred cea mai frumoasa statiune in care ne-am cazat intr-un concediu la ski.
Noi am ales hotelul Voulez Vous (vezi oferte aici), un hotel chiar la baza partiilor, in Tignes 2100, pe marginea lacului, cu design minimalist si modern, care ne-a placut tare mult! Alte optiuni de cazare in Tignes sau Val d’Isere puteti gasi dind click pe linkuri.
Cum am ajuns in Val d’Isere?
Ei bine, cu avionul, pentru ca am fost doar cateva zile, profitind de ziua libera de 24 ianuarie. Ai ca optiuni de zboruri directe scurte, de 2 ore din Bucuresti, dar aproape de partiile din Franta, aeroporturile din Lyon sau Torino si, la limita, ca este un pic mai departe, dar zborurile sunt mai dese, Bergamo. Noi am ales sa zburam in Torino, oras pe care l-am si vizitat timp de cateva ore din nou, dar despre aceasta vizita in alta postare! De la orice aeroport vei putea inchiria masina, si astfel ajunge rapid la destinatia ta pentru o mica (sau mare) vacanta de ski.