Diamond Circle in Islanda: lacul Myvatn, vulcani, cascade, si pe coasta in Husavik
Golden Circle este cel mai la indemana traseu pentru turistii aflati prima data in Islanda. Este in sud, si este aproape de capitala Reykjavik, de aeroport si de peninsula Reykjanes. Dar in partea de nord a insulei, un alt traseu circular este organizat pentru turistic: Diamond Circle. Informatii oficiale despre atractiile din aceasta zona puteti citi si pe site-ul Visit North Iceland.
Godafoss, inceput de traseu pe Diamond Circle, si prima noastra zi in Islanda
Conform restrictiilor aflate in vigoare in momentul in care am aterizat noi in Islanda la final de mai 2021, pentru a putea intra in tara a trebuit sa facem un test covid la sosire, si sa asteptam in izolare rezultatul. Ceea ce s-a combinat bine cu planul nostru, de a merge direct inspre nord, pentru ca am stat „in carantina” in masina, conducind, ceea ce ai voie conform regulior.
Rezultatul negativ a venit exact cand eram in dreptul cascadei Godafoss, ai putea zice ca un semn de la Dumnezeu, dat fiind ca a lui este cascada conform numelui (in tradure directa, Cascada lui Dumnezeu), la nici 10 minute distanta de hotelul la care urma sa innoptam (ceea ce a insemnat ca am putut merge linistiti la restaurant sa luam cina in tihna). Dar inainte de a parca la hotel, nu am rezistat sa nu oprim sa ne plimbam pe marginea acestei cascade senzational de puternica.
Pseudocraterele si plimbare pe malul lacului Myvatn
Prima dimineata pe Diamond Circle am inceput-o in plimbare pe marginea frumosului lac Myvatn, printre pseudocraterele formate de lava incinsa ce a picat peste apa, in timpul unei eruptii in zona. Este un traseu absolut superb, cu vedere la muntii din jur, cu rate si lebede pe oglinda lacului, intr-o liniste atat de relaxanta!
Höfði, un mic promotoriu stancos, si privelistea asupra formatiunilor de lava din lacul Myvatn
Golful Kálfastrandarvogur, de la poalele Höfði, este faimos pentru ciudatele sculpturi din lava cu care este impanzit. Poti opri si chiar pe malul lacului, dar si sus pe promotoriul stancos, pentru a le admira.
Intr-o fortareata de lava, o alta atractie pe Diamond Circle in Islanda
Dimmuborgir, cu traseele sale organizate prin aceasta adevarata fortareata de lava, este un loc al surprizelor, cu miriade de pesteri in tunele de lava si turnurile vulcanice impunatoare si intunecate. The Church este formatiunea de lava cea mai cunoscuta, o pestera cu tavanul inalt.
Drumetie de jur imprejurul craterului vulcanului Hverfjall, activitatea mea prefererata in prima zi pe Diamond Circle
Are putin peste 3 kilometri in total in diametru, si de la inaltimea sa craterul vulcanului Hverfjall iti ofera perspective panoramice cu zona lacului Myvatn si relieful ei spectaculos. A fost posibil activitatea mea favorita intr-o zi plina de locuri frumoase!
Grjótagjá, izvoare termale intr-o grota
In trecut un loc popular si neobisnuit de imbaiat la poalele craterului Hverfjall, in anii 1980 apele din grota Grjótagjá au devenit cu temperatura instabila, si astfel inotul aici a fost interzis, ramanind doar un loc frumos de popas, pentru a mai vedea inca un fenomen vulcanic deosebit.
Izvoarele geotermale Hverir
Urmatoarea oprire a fost fierbinte, cu adevarat fierbinte! Ne-am plimbat prin zona geotermala Hverir, la poalele muntelui Námafjall, printre cratere ce fumega. Atractia principala este The Smoker, un crater ce fumega si suiera abur extrem de zgomotos, aproape infricosator.
Geocentrala Krafla, cum isi obtine Islanda energia cu ajutorul vulcanilor
Geocentrala Krafla este un popas pe care trebuie sa il faci pentru a intelege cat de dependenta este friguroasa Islanda de vulcanii sai. In vremuri non pandemice poti face si vizite la centrul destinat turistilor, iar acum drumul ii strabate instalatiile, si poti urca pana la un punct de belvedere.
Krafla si lacul sau Viti, turcoaz deobicei, alb inghetat cand am ajuns noi la el
Drumul de masina pana la lacul Viti, ramas in urma unei explozii trecute a vulcanului Krafla, se oprea brusc cam un kilometru jumatate inainte de parcarea oficiala, deoarece era complet acoperit de o zapada alunecata de pe culmile din jur, in ziua in care am decis noi sa il vizitam. Asa ca am parcat si am pornit alene pe jos, prin zapada, pana la lac, pe care l-am gasit, dupa cum intuiam deja dat fiind frigul patrunzator, complet alb si inghetat, o aparitie totusi si asa!
Myvatn Nature Baths, balaceala termala cum doar Islanda stie sa ofere pe Diamond Circle
Prima zi, plina de locuri frumoase, am incheieat-o la Myvatn Nature Baths, la laguna bleu a nordului, cum este supranumita, relaxindu-ne in apele termale produse de vulcanii din jur.
In ziua a doua ne-am repornit la drum, de data aceasta parasind zona Myvatn, inspre nord si coasta la Atlantic a Islandei. Dar pe drum mai aveam multe surprize de descoperit, pe Diamond Circle.
Prima oprire inspre nord, Dettifoss si Selfoss, doua cascade gigantice, fabuloase, atractii faimoase pe Diamond Ring in Islanda
In functie de conditiile de iarna pe care le poti intalni in cale, 862 sau 864, cele doua drumuri care duc la partea de vest, respectiv est a celor doua cascade pot fi deschise or ba. Verifica inainte de a porni la drum, pe road.is, starea soselelor. Din cate am inteles, in mijloc de iarna sunt inchise amandoua, Dettifoss fiind accesibila doar dinspre coasta, si nu dinspre Myvatn, iar primavara este deschis doar cel din vest, asfaltat, 862, asa cum am prins si noi la sfarsit de mai.
Primavara si iarna traseul spre Dettifoss si Selfoss, desi nu dificil, poate pune probleme din cauza zapezii. Pe alocuri trebuie sa ocolesti pe stanci, sa te adaptezi, dar intr-un final vei ajunge la cea mai puternica dintre cascadele Europei (desi si Cascada Rinului din Elvetia se cam lauda cu aceeasi distinctie, si se pare ca de fapt, in functie de anotimp si de debitul fiecareia, sunt cand una, cand cealalta pe pozitie fruntasa). De la parcare pana la Dettifoss ai un pic peste un kilometru de parcurs, iar apoi tot cam pe atat vei face pana la vecina Selfoss. In valea Vesturdalur , in canionul Jökulsárgljúfur, mai sunt inca doua cascade. Daca timpul iti permite, nu ezita sa le faci o vizita.
Hljóðaklettar, coloane vulcanice si urmatorul nostru stop pe Diamond Circle
Tot in Jökulsárgljúfur urmatorul stop este la fel de spectaculos. O vale adanca este brazdata de coloane si formatiuni de lava, de forme care mai de care mai neobisnuite, care iti pun imaginatia la incercare. Printre ele, o serie de trasee iti propun sa descoperi aceasta zona interesanta vulcanica.
Canionul Ásbyrgi, o minune a naturii chiar inainte sa ajungi pe coasta Atlanticului
Situat in Parcul National Vatnajökull, foarte aproape de coasta de nord a Islandei, acest canion in forma de potcoava, cu fundul impadurit si un mic lac la capat, este cu adevarat surprinzator. Prin el ai o sumedenie de trasee, de dificultati diferite.
Micul lac de la capatul potcoavei este un loc atat de linistit, o placere sa stai pe marginea lui si sa privesti pasarile ce isi au aici casa.
Si am ajuns pe coasta, in a treia noastra zi pe Diamond Circle, in nordul Islandei. Aici doua trasee celebre se intalnesc, Arctic Coast Way si Diamond Circle, si continua in paralel prin peisajele oferite de Islanda aici, atat de aproape de Cercul Polar.
In cautare de puffini pe peninsula Tjornes
Pe stancile Hringsbjarg, unde este construita si o platforma de observatie, am pornit la o drumetie in cautare de puffini. Si puffini am gasit din plin, de data aceasta! Pana acum Islanda nu ne aratase cea mai faimoasa pasare a sa, puffinii, cu care avusesem placerea sa facem cunostinta doar in Insulele Feroe. Dar de data aceasta, pe peninsula Tjornes, am vazut din plin! Bonus: privelistile superbe de jur imprejur!
Pranz in Husavik, capitala mondiala a balenelor este in Islanda – un stop important pe Diamond Circle
Husavik este recunoscut drept capitala mondiala a balenelor. Cu alta ocazie, acum multi ani, am pornit si noi intr-un tur in cautarea blanzilor giganti ai oceanelor, si a fost o experienta de tinut minte (Recomand si Muzeul Balenelor, dupa aceea). De data aceasta, din lipsa de timp, am oprit doar pentru un pranz si o plimbare prin port, pe langa barcile ancorate in marina.
GeoSea, piscina termala de deasupra oceanului, sfarsit fierbinte de explorat de Diamond Circle prin Islanda pentru noi
Pe stanci inalte, mult deasupra valurilor, se gaseste GeoSea, o piscina termala fabuloasa, cu o priveliste superba asupra apei Atlanticului si a muntilor de la fjordurile vecine, ce capteaza apa termala de la un izvor din Husavik. Iti recomand sa iti faci rezervare din timp, piscina este populara atat printre turisti, dar si printre localnici.
Unde te poti caza pe Diamond Circle in Islanda?
Noi am ales sa stam doua nopti in zona lacului Myvatn, iar apoi ne-am continuat traseul inspre coasta. Deasupra lacului Myvatn am ales hotelul Laxa, un hotel design, perfect integrat in cadrul natural al zonei, cu linii drepte si acoperis acoperit de iarba. Din orice punct al hotelului ai privelisti minunate, scoase in evidenta de geamurile cat tot peretele din fiecare camera.
>> Rezerva hotelul Laxa
>> Alte hoteluri din zona lacului Myvatn
Marea majoritate a turistilor alege sa isi petreaca macar o noapte in Husavik, orasul balenelor, pentru a putea porni dis de dimineata in cautarea gigantilor oceanelor. O alta varianta buna de baza pe coasta, cu multe optiuni de cazare, este Akuyreri, capitala nordului.
>> Vezi ce hoteluri sunt disponibile in Husavik
>> Alege un hotel in Akureyri
Cam acesta este fantasticul Diamond Circle, un traseu senzational de roadtrip prin Islanda. El poate fi parcurs, in viteza, si intr-o zi, dar daca vrei sa il savurezi as estima minim 3 zile, daca nu chiar 4 pentru a face trasee la fiecare dintre obiective pe indelete, dar a te si bucura de piscine termale si mici muzee tematice pe traseu. Din Reykjavik sau de la aeroportul Keflavik de pe peninsula Reykjanes pana pe Diamond Circle, faci 6-7 ore cu masina, in functie de traseul ales.
Pentru discutii antrenante despre calatorii in familie, te asteptam si pe facebook, in Grupul calatoriilor in familie. |