Travelista.ro Exit Reader Mode

Namibia si un roadtrip de 10 zile cu copiii, intre desert si ocean

Am aterizat cu o zi mai tarziu, in prima incurcatura aviatica de care am beneficiat in aceasta pandemie, la prima ora a diminetii, in aeroportul international Hosea Kutako de la 40km de Windhoek, capitala tarii cu numarul 50 pentru Lucas: Namibia. Suntem pentru a doua oara in sudul Africii, dupa aventura noastra de acum cativa ani cu copiii prin Africa de Sud, si de abia asteptam sa exploram aceasta noua tara pentru toata familia, ce se anunta atat de frumoasa!

Namibia este o tara gigantica, de peste 3 ori mai mare decat Romania, dar cu putin sub 2 milioane si jumatate de locuitori, imprastiati in cateva orase cu imense zone de desert pustii intre ele. In acelasi timp, Namibia este o tara foarte tanara, de abia la jumatatea anilor 90 si-a castigat independenta fata de Africa de Sud. Am ales sa o exploram pe cont propriu, cu masina inchiriata, si iata ce traseu de roadtrip de 10 zile am avut!

Ca si linii geografice importante, de data aceasta am traversat de doua ori Tropicul Capricornului (peste care mai trecusem si in desertul Atacama din Chile).

Cat de sigura este Namibia cu copiii in roadtrip?

Poate anumite zone din Windhoek sa fie cu probleme de siguranta, dar per ansamblu Namibia este o tara sigura si primitoare. In avionul ce ne-a adus din Frankfurt in Africa, numarul de copii era considerabil, si peste tot pe unde am poposit am dat peste familii venite in cautare de aventura.

Nu ai nevoie de vreun vaccin anume pentru Namibia, si in afara de cateva zone la granita cu Botswana nu au malarie, si nici febra galbena (daca vii insa din tari cu febra galbena endemica, iti vor cere dovada vaccinarii). De altfel in multe locuri esti la altitudini destul de mari (Winhoek este la 1600m inaltime), iar tantari vezi rar in marea majoritate a tarii, in sezonul ploios.

Un alt amanunt de tinut cont in planificarea unei excursii cu copiii in Namibia este faptul ca trebuie sa ai, in original, certificatul de nastere pentru minorul care te insoteste.

In rest, in ceea ce priveste condusul pe cont propriu prin Namibia, voi detalia experienta intr-un articol separat. Aici voi mentiona doar condusul prudent pe drumurile de nisip ori pietris (care predomina in tara), sa te asiguri ca ai toate uneltele necesare, dar si roti de rezerva in masina, si sa faci plinul de fiecare data cand ajungi intr-un loc cu benzinarie, nu sunt chiar dese in desert.

Traseul nostru ne-a dus din capitala in desertul Namib, apoi pe malul oceanului, si inapoi in desert in drum spre savana, la safari.

Un mic stop in Windhoek, inceput de roadtrip cu copiii prin Namibia

Capitala Windhoek este la aproximativ 40 de minute de aeroport, si a fost primul nostru stop, in cautarea unui mic dejun care sa ne taie oboseala zborului, si pentru a admira biserica Christuskirche si arhitectura sa deosebita, de rit luteran, construita in 1910, si principalul simbol al orasului. Am mai fi avut notate in planul initial si alte opriri prin capitala, dar pierderea primei zile de excursie a insemnat reducerea timpului in Windhoek. Dupa micul dejun am purces direct la drum inspre desert!

Primele drumuri de pietris, o pana si o vulcanizare cu muzeu, aventuri de roadtrip in desert

Dupa micul dejun am si purces la drum inspre desert. Primul stop era la peste 3 ore cu masina, asa ca nu am intins prea mult vizita in Windhoek. Asfaltul se termina rapid dupa iesirea din zona urbana, si faci cunostinta cu adevaratele drumuri namibiene, de pietris si nisip. Si nu a trecut mult si am avut parte si de “botezul namibian”, cum numesc localnicii un cauciuc spart de cine stie ce piatra din drum.

Si iata-ne ajutati de o familie de namibieni, si indrumati catre prima vulcanizare, sa ne cumparam o noua roata de rezerva. Iar intr-un desert asa pustiu precum Desertul Namib, vulcanizarile sunt in sine adevarate oaze pentru calatori. Ceea la care am oprit noi, Tsauchab River Camp, si pe care vi-o recomandam pentru o oprire de dezmortire si fara distractia cu pana, avea piscina, bar, si un adevarat muzeu de masini vechi si obiecte de arta realizate ingenios din tot felul de piese de schimb auto. Tot aici te poti si caza la casute dragute, pe malul unui rau acum secat.

Deadvlei, emblema turistica a Namibiei, si nopti magice la o cetate in desert

Au urmat doua nopti in mijlocul desertului Namib, la o cetate nici mai mult nici mai putin, si o vizita la dunele rosiatice si Deadvlei, cel mai cunoscut si vizitat loc din Namibia. Am prins si o scurta ploaie torentiala in desert, care a dat apusului niste nuante extreme.

Solitaire, un stop de neratat intr-un roadtrip prin Namibia

Cel mai cunoscut stop pe drumurile din Namibia, la care oricine in roadtrip prin desert va opri, este Solitaire, o benzinarie celebra, dar si cu lodge, magazin si restaurant.

Cateva zile la Oceanul Atlantic, un pic pe Skeleton Coast, intre Walvis Bay, Swakopmund si Cape Cross

Roadtrip-ul nostru prin Namibia a continuat apoi inspre ocean, cu opriri la fantastica limba de nisip intre valuri care este Pelican Point, unde ne-am plimbat pe jos si cu kayak-ul printre zeci de mii de foci, plimbari prin coloratul port Walvis Bay, dar si in zona de exploatare a sarii, in laguna cu sute de flamingo si cu urcus pe Dune 7, o noapte in simpaticul Swakopmund, cu faleza sa frumoasa si cladirile sale istorice in stil nemtesc, stop la epava Zeila (pentru un pic de luat pulsul celebrei Skeleton Coast ce se intinde pe sute de kilometri si e punctata de astfel de corabii ghinioniste) si, ca punct final, Cape Cross, cea mai mare colonie de foci din Namibia.

Din nou in zone desertice, la Twyfelfontein in Damaraland

Am continuat inspre Twyfelfontein, pentru a admira pietroglifele vechi de mii de ani, reprezentind animale si oameni, dar si pentru o intalnire cu tribul Damara, la Damara Living Museum. Am admirat frumusetea acestei zone, la limita dintre desert si savana, si in plimbari de la Twyfelfontein Country Lodge, unde ne-am cazat, si in mici hike-uri in locuri cu fenomene geologice interesante precum Burnt Mountain, Organ Pipes sau Petrified Forest.

Self drive safari in Parcul National Etosha, un alt punct emblematic de atins in orice roadtrip in Namibia

Ultimul stop in roadtrip-ul nostru cu copiii prin Namibia a fost la marginea Parcului National Etosha. Am alocat doar jumatate de zi unui safari self drive, ocazie cu care am vazut girafe, antilope de tot felul, dar si un rinocer care alerga cu o viteza incredibila, pentru ca eram cu amintiri proaspete dupa o saptamana de safari prin Tanzania, iar aici nu am prins cel mai bun sezon. Ne-am bucurat insa de apusuri deasupra savanei la Etosha Safari Lodge, dar si de o intalnire cu unul din cele mai interesante triburi din Namibia, himba.

Intalniri cu gheparzi, la Cheetah Conservation Fund

O ultima intlanire am avut cu viata salbatica a Namibiei la Cheetah Conservation Fund, unde am facut un mic safari printre gheparzi, am cunoscut rezidentii locului (i-am prins chiar la ora de masa – in centru sunt tinuti gheparzi ce nu pot fi reintorsi in salbaticie), si am aflat multe despre munca de conservare a acestei specii amenintate.

O ultima noapte in Namibia, inapoi in Windhoek

Zborul ce urma sa ne duca inapoi acasa avea o ora foarte matinala, asa ca ultima seara si noapte le-am petrecut in Windhoek, la un hotel plin de viata, tare simpatic: Am Weinberger, unde am admirat capitala de sus la apus de la SkyBar, si am luat cina intr-o atmosfera vie la unul din restaurantele resort-ului.

Ne-a placut extraordinar de mult Namibia. Am gasit o tara atat de diversa in peisaje frumoase, curata si primitoare. Au ramas insa atatea locuri de vazut: Skeleton Coast sa o exploram mai in amanunt, Waterberg Plateau pentru populatia de rinoceri, ori Fish River Canyon.