Travelista.ro Exit Reader Mode

Judetul Buzau si ce poti vizita cu copii (sau fara)

Tinutul Buzaului este una din regiunile mele preferate atunci cand vine vorba despre o evadare rapida de weekend din Bucuresti. La 2-3h de capitala, Buzau are o extrem de mare diversitate de atractii naturale, muzee, biserici sau asezari rupestre, interesante toate atat pentru copii, cat si pentru cei mari. De altfel, aici se gasesc Vulcanii Noroiosi, poate cea mai neobisnuita rezervatie naturala din Romania, dar nu bate drumul pana in Buzau doar pentru ei, mai ramai un pic in zona, sunt multe de descoperit.

Atractii naturale in Buzau, plimbari frumoase cu copiii

Vulcanii Noroiosi, una din atractiile de top din Romania, sunt in Buzau

Vulcani noroiosi nu intalnesti la tot pasul in lumea asta. In fapt, prin Europa mai gasesti doar in 2-3 tari, iar cei mai multi, peste 50% din toti din lume se gasesc comasati in Azerbaijan. Asa ca e musai sa vizitati macar unul din cele 4 areale de vulcani noroiosi din Buzau: Paclele Mari (cele cu accesul cel mai usor), Paclele Mici (cele mai spectaculoase in opinia mea), Vulcanii de la Beciu (mici, dar cu activitate mare) or Fierbatoarele din Berca (ascunse printre padurile de deasupra comunei Berca). Noi i-am vizitat in repetate randuri, sunt o distractie irezistibila pentru copii, si am povestit de multe ori despre incursiunile noastre intre vulcani noroiosi.

>> Citeste aici, aici, aici, si aici despre vizite la Vulcani.
>> Inca pe lista noastra: Vulcanii de la Beciu si Fierbatoarele din Berca

Trovanti, un fenomen natural interesant, gasesti din plin in Buzau

Cei mai cunoscuti trovanti (si mai usor accesibili) din Buzau sunt cei de la Ulmet, numiti si Babele de la Ulmet. Iar unii trovanti un pic mai dificil de ajuns vegheaza deasupra comunei Chiojdu, pe drumul ce urca in Muntii Siriu, spre Lacul Vulturilor.

>> Citeste despre Babele (Trovantii) de la Ulmet si traseul pana la ele.
>> Inca pe lista noastra: Trovantii din Chiojdu

Cascadele frumoase din Buzau

Una din cele mai atipice cascade din Romania este in Buzau, aproape de granita sa cu Brasov. Este vorba de Cascadele Urlatoare, o prelingere de ape pe stanci colorate, un peisaj extrem de interesant. O alta cascada faina, cu apa cazind zglobiu peste stanci albe este cea de pe Domeniul Girbea, formata de raul Basca Chiojdului.

>> Citeste despre Cascadele Urlatoare, vizitate de noi cand am petrecut un weekend la Cabana Hadar
>> Citeste despre cascada de pe Domeniul Girbea (Cascada La Sipot), vizitat de noi in weekendul in care am dormit la Cob Village

>> Cascada Pruncea (Casoca), o cascada usor de ajuns prin munti in Buzau
>> Inca pe lista noastra:
Cascada Saritoarea

Platoul Salin Meledic

O zona bogata in sare a creat cateva minunatii naturale: un lac dulce intr-un munte de sare, un canion de sare si o pestera in sare, pe toate le gasesti in Platoul Salin Meledic.

>> Citeste despre Platoul Salin Meledic si vizita noastra de o zi din Bucuresti acolo.

Grunjul de la Manzalesti

Un monument natural aparte este Grunjul de la Manzalesti. Desi foarte aproape de Platoul Salin Meledic, si datorita culorii ai fi tentat sa crezi ca este tot din sare, el este in fapt format dintr-o cenusa vulcanica de culoare alba, fiind un fost vulcan subacvatic, din Marea Tetis ce acoperea in trecut aceste locuri.

>> Citeste mai multe despre Grunjul de la Manzalesti

Lacurile superbe din judetul Buzau

Cel mai spectaculos lac din Buzau este poate Lacul Vulturilor, situat sus, pe coamele Muntelui Siriu, dar si lacul de acumulare de la poale, Lacul Siriu, de dimensiuni mult mai mari, este foarte frumos, si mult mai usor accesibil, drum national trecind fix pe marginea lui. Un lac cu adevarat interesant este lacul de apa dulce de pe platoul salin Meledic, despre care am povestit mai sus, iar, in apropiere, inca pe lista noastra, este lacul Mocearu, la care nu am reusit inca sa ajungem.

>> Citeste despre drumetia catre Lacul Vulturilor si o priveliste frumoasa cu lacul Siriu de sus
>> Citeste despre lacul dulce din platoul salin Meledic
>> Inca pe lista noastra: Lacul Mocearu

Muntii din Buzau

Buzau este un judet cu de toate: munti, dealuri si campie. Muntii domina in nord, Munţilor Vrancei şi Buzăului, cu cele mai inalte varfuri Penteleu (la care nu am reusit sa ajungem, din cauza ploii abundente, atunci cand am stat la Ferma Penteleu, dar nici cand am stat la Hrubele Ursului) si Lacauti. In schimb ne-am bucurat de Muntii Siriu, la o plimbare foarte scenica, tot pe ploaie.

>> Citeste despre cum a fost sub Vf Penteleu la Hrubele ursului (Bear’s Cottages) si rezerva si tu o hruba
>> Citeste despre o drumetie, pe ploie, catre Lacul Vulturilor, prin Muntii Siriu
>> Inca pe lista noastra: Vf Penteleu

Inca pe lista noastra: Focul viu

De fiecare data cand am incercat sa ajungem la Rezervatia naturala Focul Viu de la Lopatari ceva s-a intamplat si nu am ajuns: ba alte atractii irezistibile ne-au sarit in drum, si ne-au deturnat, ba am facut o pana in cel mai prost moment al saptamanii (duminica), pe coclauri, ba a inceput o ploaie torentiala. Dar, candva, vom reusi sa vedem focul ce nu se stinge.

Manastiri si asezari rupestre, o specialitate a judetului Buzau

Pe langa numeroase manastiri si biserici frumoase, pe care le poti vizita pe toata suprafata judetului, Buzau mai are o specialitate aparte: schiturile, chiliile si asezarile rupestre, care se gasesc din plin aici. In zonele Alunis, Colti, Bozioru, dar si prin alte parti, gasesti zeci de astfel de locuinte in piatra, unele locuite din vremuri foarte indepartate. Unele sunt usor accesibile, iar altele necesita drumetii indelungate. Noi am ajuns la cateva rupestre, dar si la mai mai multe manastiri, si mai avem in plan altele, asa ca iata o mica lista de sugestii de la noi.

Manastirea Ciolanu, o oaza de liniste

Chiar vizavi de Tabara de sculptura Magura, despre care voi povesti imediat, se aflat intrarea in curtea Manastirii Ciolanu, care pentru noi a fost o oaza verde de liniste, un popas tare placut intr-o zi de plimbari prin Buzau. Poarta numele Ciolanu de la oasele unor sihastri, gasite aici, si in curte ne-au impresionat cele doua fantani cu boltele si tavanele frumos pictate.

Manastirea Berca, deasupra vailor Buzaului

Manastirea Berca inca nu am reusit sa o vizitam, fiind in toamna lui 2020 in renovare. I-am admirat insa zidurile de jos, din satul Berca, si la Muzeul Judetean Buzau am aflat mai multe despre istoria ei. Cat de curand vom reveni.

Biserica dintr-o piatra de la Naeni

O biserica relativ noua, dar care impresioneaza prin faptul ca este construita in intregime dintr-o piatra calcaroasa excavata din dealul de langa. Biserica dintr-o piatra este la 600m altitudine, in satul Varf, si astfel poate fi vazuta de la mare departare.

Chilia lui Ambrozie

Ultima noastra drumetie „la liber” inainte ca lockdown-ul din martie sa ne tintuiasca doua luni pe dealurile din Breaza a fost in cautarea Chiliei lui Ambrozie. Noi am urcat din Pietroasele, dar se poate si din Naeni, si este un loc cu adevarat special.

Asezarile rupestre de la Bozioru

Am ajuns aici la apus, dupa o vizita la Babele de la Ulmet, care se afla in apropiere. Este un loc superb, cu placute tematice, dar dat fiind ora inaintata nu am apucat sa il exploram pe indelete, pana la capat, asa ca vom reveni la Asezarile rupestre Bozioru, padurile de acolo ascund multe mistere si asezari rupestre.

Biserica rupestra Alunis

Biserica rupestra Alunis te impresioneaza din primul moment cu culoarea sa intensa de bleu. Apoi explorezi partea sa sapata in piatra, si stii ca ai ajuns la un loc fabulos. In zona gasesti multe astfel de chilii si schituri rupestre, dar noi eram cu un Lucas de doar un an si nu am reusit sa mergem mai departe. De atunci ne tot propunem sa revenim sa exploram mai profund.

>> Citeste despre vizita la Manastirea Ciolanu
>> Citeste despre Manastirea Berca, cocotata deasupra raului si vaii Buzau
>> Citeste despre Biserica dintr-o piatra Naeni
>> Citeste despre drumetia frumoasa catre Chilia lui Ambrozie
>> Citeste despre drumetia la Asezarile rupestre Bozioru
>> Citeste despre Biserica rupestra de la Alunis
>> Inca pe lista noastra: Manastirile Gavanu, Ratesti si Bradu

Judetul taberelor de sculptura

Pe buna dreptate poti numi Buzaul judetul taberelor de sculptura, aici sunt cele mai interesante dintre cele vazute in Romania.

Tabara de sculptura Naeni

Dealurile de la Naeni sunt printre cele mai scenice si incarcate de semnificatie locuri in care se putea organiza o tabara de sculptura. Intre necropole neolitice si ramasite ale unor foste sate dacice, poti admira extraordinare sculpturi in piatra, intr-un peisaj care iti ia suflarea. Tabara de sculptura de la Naeni, la 1 kilometru aproximativ de Biserica dintr-o piatra, este unul din locurile noastre preferate din judetul Buzau.

Tabara de sculptura Magura

Cea mai cunoscuta tabara de sculptura din Buzau este alta, si anume cea de la Magura, langa Manastirea Ciolanu, un alt loc fermecator, usor de ajuns din Bucuresti si pentru o excursie de o zi.

Tabara de sculptura de pe Platoul salin Meledic

Diferita de cele doua de mai sus prin faptul ca sculpturile sunt in lemn, pe Platoul salin Meledic, in jurul lacului de apa dulce, poti admira in jur de 20 de sculpturi in lemn, ramase de la o tabara de sculptura organizata aici in 2001.

>> CIteste despre Tabara de sculptura Naeni, locul nostru preferat vizitat in Buzau
>> Citeste despre Tabara de sculptura Magura
>> Citeste despre Tabara de sculptura Meledic

Muzee si alte obiective turistice din Buzau

Muzeul chilimbarului de la Colti

Poate cel mai fain si neasteptat muzeul rural, era o bijuterie si cand am fost noi in vizita, acum 9 ani. Dar in august 2020 Muzeul chihlimbarului din Colti a trecut printr-o transformare totala, si de abia astept sa il revizitam.

Casa cu blazoane din Chiojdu

Situata in comuna Chiojdu, Casa cu blazoane nu trebuie ratata. Nu doar ca este foarte similara casei desenate pe bancnota de 10 lei, dar este o minunatie arhitecturala, reconditionata perfect de Uniunea arhitectilor din Romania.

Pietroasele – strada Tezaurului, locul unde s-au gasit Closca cu puii de aur

Tarani pietrari din zona au gasit in Pietroasele cea mai mare comoara antica descoperita pana acum in Romania. Closca si puii de aur pot fi admirati la Muzeul judetean Buzau, dar la locul descoperirii este construit un mic monument, cu panorama frumoasa a dealurilor din jur. Noi am oprit aici in drum spre Chilia lui Ambrozie.

Fantana lui Mihai Viteazu

Sculptata de unul din initiatorii Taberei de sculptura Magura, de altfel nu foarte departe de ea, Fantana merita un popas, pentru a fi admirata. Este chiar langa Complexul turistic Magura, asa ca poti opri acolo pentru un pranz or o cina (sau chiar cazare).

Podurile suspendate de pe raul Buzau si alte rauri mici

Buzau este specializat in poduri suspendate, ce ofera acces satenilor cu case de partea cealalta fata de drumul de masina, si pentru copii cel putin, sunt foarte interesante de parcurs. Chiar si Ferma de sub Penteleu are un astfel de pod suspendat, iar recent am parcus dus-intors unul de dimensiuni foarte mari, peste raul Buzau.

>> Citeste despre Muzeul chihlimbarului din Colti
>> Citeste despre Casa cu blazoane din Chiojdu
>> Citeste despre Fantana lui Mihai Viteazu
>> Citeste despre locul unde au fost descoperiti Closca si puii de aur in Pietroasele
>> Citeste despre podurile suspendate din Buzau
>> Inca pe lista noastra: Gruiu Darii – Ruinele singurei cetăți dacice cu zid de piatră de la Curbura Carpaților, Institutul civilizatiei megalitice Ion Gheorghe

Cramele si vinul din Buzau

Dealurile din Buzau sunt la capatul Drumului vinului ce incepe in Prahova, si buzoienii se pot mandri cu cateva crame de top. De multe ori am ajuns in varful unui deal, unde se afla Crama Lacerta, pentru vin bun si o priveliste pe masura, si avem in plan sa vizitam si alte crame buzoiene.

>> Citeste despre o vizita la Crama Lacerta
>> Inca pe lista noastra: Crama Pietroasa, Crama Aurelia Visinescu

Locuri faine cu animale

Pe cand era Lucas mic am facut o sesiune de calarie la Herghelia Cislau, iar cu alta ocazie am vizitat Valea Zimbrilor, un loc tare frumos de mers cu copiii. Ce alte locuri cu animale in Buzau mai stiti?

>> Citeste despre Herghelia Cislau
>> Citeste despre Valea Zimbrilor

Orasul Buzau, o surpriza placuta

Am trecut de multe ori prin Buzau fara sa oprim pentru a il explora, si rau am facut, pentru ca ascunde cateva surprize extraordinare. Am gasit restaurante bune, cafenele cu cafea de specialitate, un Muzeu judetean exceptional si Parcul Crang, potrivit pentru o plimbare de dupa amiaza, cu terase si locuri de joaca. Citeste mai multe despre dupa amiaza noastra in Buzau.

>> Rezerva o noapte in Buzau

Ce ne mai poti recomanda in orasul Buzau? Restaurante, muzee, alte atractii, ne intereseaza orice!

Recomandari de cazare in judetul Buzau

Mergem de 2-3 ori pe an cate un weekend prin Buzau, asa ca am testat mare parte din cazarile mai deosebite disponibile. Am dormit in butoaie gigantice sau in case de chirpici, la o cabana in mijlocul padurii sau la ferme cochet amenajate. Alte cazari interesante le-am testat doar pentru o masa de pranz, si iata o lista de recomandari de la noi, de cazari faine in judetul Buzau.

>> Rezerva o noapte la Complex turistic Magura
>> Citeste despre cum a fost la Hrubele ursului (Bear’s Cottages) si rezerva si tu o hruba
>> Citeste despre experienta dormitului La Butoaie
>> Citeste despre cum a fost cu copiii la Ferma Dacilor si Ferma de sub Penteleu
>> Rezerva o noapte la Cob Village si citeste despre cum a fost cu copiii in satul eco de chirpici
>> Rezerva o noapte la Cetatuia
>> Citeste despre cum a fost cu copiii in mijlocul padurii la Cabana Hadar
>> Inca pe lista noastra: Pensiunea din Livada, Conacul Grigorescu, Jardin Hillsrezerva o cazare in Buzau

Si alte familii calatoare au explorat cu copiii judetul Buzau, si au povestit pe unde s-au plimbat

>> Kinder Trips ne povestesc despre 6 locuri frumoase de vazut in Buzau
>> Picioruse Calatoare s-au plimbat pe la Vulcanii noroiosi, Manastirea Ciolanu si Tabara de sculptura Magura
>> Crestem si calatorim au testat si ei cazarea de la Cabana Hadar, au vizitat Vulcanii noroiosi si au facut o excursie de o zi la Tabara de sculptura Magura si alte locuri din jur

Ai fost prin judetul Buzau? Ce alte locuri frumoase ai putea sa ne recomanzi?

Pin it!