Am ajuns pe seara, dupa apusul pe Muntele Nemrut, pe strazile inguste si acoperite de piatra alba ale Urfei vechi, dupa un slalom cu masina printre tarabe cu fistic crud si covoare intinse, pentru a isi atrage cumparatori pentru a intra, printr-un tunel, ce cu siguranta nu fusese construit pentru masini, in parcarea (improvizata) a caravanserai-ului ce urma sa ne gazduiasca pentru 2 nopti in Sanliurfa.
Inca de la inceput, Sanliurfa, aproape de granita cu Siria si in zona cu etnici kurzi, a fost fascinanta. Dupa ce ne-am admirat locul in care vom poposi, un vechi caravanserai tranformat in “butiq otel”, cu fantana in centru, mese colorate de jur imprejur, terase si camere cu ziduri groase de piatra, am pornit spre masa. Sunt mai multe astfel de caravanserai-uri in Urfa, si toate arata ca direct scoase din 1001 nopti, cel ales de noi se numea Hanehan, si a fost o alegere minunata.
Mesele de seara sunt un adevarat spectacol in serai-urile din Sanliurfa. Te asezi pe perne, pe jos, meniul e fix si traditional, se bea apa, ceai si cafea turceasca, o formatie va canta si dansa, un bucatar va amesteca live pasta de ardei iuti cigkofte, care iti va fi servita apoi cu lipii si legume, si nimeni, absolut nimeni, nu va vorbi engleza (dar toti, absolut toti, il vor sti pe Hagi). Noi am mancat in fiecare seara la recomandarea proprietarului hotelului in cate un serai: Pasa Serayi si Urfa Serayi.
Lacul cu pesti sacru al Profetului Abraham, sufletul orasului Sanliurfa
Lacul in care s-a transformat, printr-o minune divina, focul catre care regele Nimrod l-a catapultat pe Profetul Abraham este centrul orasului Sanliurfa. O piscina inconjurata de moschei si ziduri dantelate, cu pestera in care s-a nascut Abraham intr-un zid, inconjurat de un parc umbros si racoros, Balıklıgöl, strabatut de rauri si alte mici lacuri pe care te poti plimba cu barca. Pranzul aici l-am luat, pe marginea unui mic lac plin de pesti.
De pe marginea lacului se vad zidurile cetatii Urfa, cu cele doua coloane inalte ce simbolizeaza catapulta regelui Nimrod, pregatita pentru Abraham.
Noaptea, locul are o aura aparte, si daca ai timp e musai o plimbare aici si dupa lasarea intunericului. Piscina, cetatea, coloanele sunt luminate, apa prinde sclipirile, si atmosfera e linistita si exotica.
Orasul de sus, de la cetatea Urfa
Din parcul piscinei sacre pornesti in sus direct inspre cetatea Urfa, ce vegheaza de pe un deal in mijlocul orasului. Cetatea in sine este momentan inchisa (au avut loc cateva accidente cu turisti pe zidurile sale), dar te poti plimba prin parcul din jurul zidurilor sale si dealurile pline de case pe un singur nivel ale Urfei ti se vor desfasura sub ochi.
Momentul ZERO al umanitatii este la cativa kilometri de Sanliurfa!
Gobekli tepe a fost descoperit in anii 60, si parea doar inca o ruina antica, ca atatea altele in aceasta zona din Turcia. De abia in anii 90 adevarata sa insemnatate (si vechime), a fost cu adevarat inteleasa, iar adevaratele sale vestigii au fost excavate la lumina. Pe o suprafata imensa, acum 10-12 mii de ani, au fost construite numeroase temple rotunde, cu megaliti imensi, cu forma vag umana, asezati concentric, plini de sculpturi si pietroglife fantastice, reprezentind animale si forme geometrice. Este cel mai vechi templu din lume descoperit pana in prezent, precedind piramidele din Egipt or Stonehenge cu mii de ani, si ultimele teorii stiintifice il considera primul loc de cult al omenirii, fara asezare permanenta langa, si motivul pentru care a aparut agricultura ca si indeletnicire de baza a omenirii.
Muzeele din Sanliurfa, de neratat
O vizita la Gobekli tepe este completata de o vizita la Muzeul de arheologie din Sanliurfa. Aici ai ocazia sa faci ceea ce nu ai putut la situl respectiv: sa te plimbi printr-un templu stravechi, evident copie, dar la scara 1:1. In plus, vei putea vedea in muzeu statuia Omul din Urfa, cea mai veche statuie din lume, datata 9500BC, reprezentind un om in dimensiune naturala, gasita intreaga, excavata in zona, si care se presupune ca are legatura cu situl de la Gobekli tepe.
Muzeul de arheologie te va purta apoi prin toata istoria zonei, atat de bogata, de la neolitic, trecind prin perioada romana pana la islamism, o incursiune fascinanta, bogat argumentata prin numeroasele artefacte prezentate.
Chiar alaturi de Muzeul de arheologie te asteapta alt muzeu interesant, cu o arhitectura aparte. Ca un OZN gigantic, Muzeul Mozaicurilor iti prezinta diferite mozaice romane, recuperate si puse in valoare din diferite ruine romane din zona.
Vizavi practic de muzee, vei gasi Kizilkoyun Necropolis, una din cele mai importante ruine grecesti si romane din vechiul oras Edessa, cum se numea in antichitate Urfa. Peste 60 de morminte sapate in piatra au fost descoperite, vechi de peste 2000 de ani, unele bogat decorate, iar in acest moment noi sapaturi au inceput, intr-o zona care se crede a fi in relatie directa cu templele de la Gobekli tepe.
Din pacate, Sanliurfa a fost ultimul nostru stop in aceasta incursiune prin Turcia de sud-est. Dar cat de curand vrem sa revenim, zona este fascinanta si cu multe secrete ramase de descoperit!